Nicolae Stratan, un tînăr între tineri

2007-11-02

Doctorul în ştiinţe Nicolae Stratan, directorul Centrului de Instruire Universitară, Postuniversitară şi Perfecţionare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în multiplele sale griji cotidiene vizavi de crearea şi dezvoltarea acestei structuri academice, s-a pomenit pe neobservate la un prag aniversar – pe 2 noiembrie curent marchează aniversarea a 55 - a de la naştere. Să crezi, să nu crezi?! E acelaşi om energic şi sportiv, venind în pas alergător cînd la Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M., cînd la Guvern, Parlament, Primărie etc., dar de această dată cu noi griji – crearea Liceului Academic şi a Universităţii Academice.

Însă problema principală a fost şi rămîne pregătirea tinerilor cadre ştiinţifice, chestiune de loc simplă în situaţia în care prestigiul activităţii ştiinţifice a diminuat pe parcursul ultimului deceniu şi jumătate. Dar, analizînd indicii admiterii la doctorantură din anul curent, concursul la unele specialităţi, punctajul acumulat de aspiranţii la aceste locuri, apare speranţa că lucrurile încetul cu încetul se vor schimba spre bine. Un argument forte în acest sens poate deveni darea în exploatare a unui cămin pentru doctoranzi, amenajat cu cele necesare pentru studii şi viaţă. Conducerea Centrului de Instruire Universitară, Postuniversitară şi Perfecţionare al A.Ş.M. munceşte cu dăruire şi în această direcţie.

Domnul Nicolae STRATAN a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară a Institutului Agricol din Chişinău cu menţiune (1974-1979). A făcut doctorantura la Institutul Unional de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Helmintologiei “C.I. Skreabin” din Moscova, la absolvirea căruia obţine titlul de doctor în ştiinţe veterinare (1984-1987). Mai apoi şi-a desăvîrşit profesionalismul, făcînd stagii la Facultatea de Medicina Veterinară din Iaşi, România (1991), Institutul Agro-Alimentar din Cairo, Egipt (1995), Institutul Sănătăţii Publice din Slovenia (2005).

Doctorul Nicolae Stratan a activat în calitate de prodecan la Facultatea de Medicină Veterinară (1989-1994), prim-prorector al Universităţii Agrare de Stat din Moldova (1994-1999). În anii 2000-2001 este şef al Direcţiei agricultură şi protecţia mediului a Cancelariei de Stat a R.M. Mai apoi, în 2001-2004 deţine funcţia de viceministru al ecologiei, construcţiilor şi dezvoltării teritoriului.

În aceste funcţii înalte din stat omagiatul a contribuit personal la promovarea Strategiei Naţionale pentru Agricultura Ecologică şi a Planului de acţiuni în vederea realizării ei, a Planului strategic de acţiuni pentru protecţia mediului Republicii Moldova, a Strategiei Naţionale pentru Conservarea Biodiversităţii etc.

Domnul dr. Nicolae Stratan este autor a peste 60 de lucrări ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice, coautor a trei brevete de invenţie. A pregătit 2 doctori în ştiinţe, în prezent este conducător a circa 30 de teze de licenţă.

Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. îi aduce sincere felicitări dlui Nicolae Stratan cu ocazia aniversării a 55- a de la naştere cu tradiţionalele urări de sănătate şi succese.

Vivat, crescat, floreat!

Tatiana Rotaru,
Serviciul de presă al A.Ş.M.

Cкачать