Patriarhul solului, acad. Andrei Ursu, a atins pragul nonagenarilor

2019-12-23
 

Academicianul Andrei Ursu a sărbătorit venerabila vârstă de 90 de ani. Cu această ocazie, dar și cu prilejul a șapte decenii de activitate științifică, pedagogică şi publică, la Academia de Științe a Moldovei au avut loc Lecturi academice jubiliare, dedicate renumitului savant Andrei Ursu, academician de onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din România, Om emerit al Republicii Moldova, Laureat al Premiului unional în domeniul pedologiei „V.R. Williams”, Cavaler al Ordinului „Gloria Muncii” şi „Ordinului de onoare”, Savantul Anului 2011, Omul îndrăgostit de natură şi sol – Andrei Ursu.

La acest popas aniversar al nonagenarului, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a adresat un mesaj de felicitare, în care a menționat că academicianul Andrei Ursu vine către acest jubileu cu un bagaj vast de realizări valoroase în domeniul ştiinţific, didactic şi organizatoric. Referitor la tezaurul lăsat de academicianul Andrei Ursu, președintele AȘM a venit cu câteva certitudini greu de contestat și anume: Acad. Andrei Ursu este autorul a cca 660 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 25 monografii şi peste 30 de hărţi tematice. Un merit deosebit al savantului îl constituie rezultatele cercetărilor în domeniul clasificării şi raionării solurilor republicii. Monografiile „Microraionarea pedoecologică a Moldovei”, „Raioanele pedogeografice şi particularităţile regionale de utilizare şi protejare a solurilor”, „Solurile Moldovei” au devenit lucrări clasice „de căpătâi” pentru specialişti. „Un merit deosebit al academicianului Andrei Ursu îl constituie rezultatele cercetărilor în domeniul clasificării şi raionării solurilor republicii. Înalta erudiţie, capacităţile deosebite de a analiza şi generaliza cunoştinţele contemporane despre geneza, particularităţile şi legităţile geografice ale solului, i-au permis prodigiosului pedolog să elaboreze o nouă clasificare a solului, bazată pe conceptul contemporan al pedologiei genetice.”, a reliefat președintele AȘM.

Cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, președintele AȘM i-a dorit academicianului Andrei Ursu multă sănătate, mulţi ani fericiţi şi plini de spirit creator, iar prin hotărârea Prezidiului, academicianului i-a fost conferită Medalia „Nicolae Milescu Spătarul”.

Un mesaj de felicitare a adresat nonagenarului, acad. Teodor Furdui. În discursul său, acad. Furdui a subliniat aportul incontestabil și rezultatele remarcabile ale savantului în domeniul care l-a făcut cunoscut, evidențiind importanța raionării, dar și activitatea inovațională a invențiilor savantului, drept pentru care a obținut recunoștința nu doar în mediul academic, dar și în țară. Dincolo de realizările care i-au adus notorietate savantului, președintele AȘM a ținut să specifice că acad. Ursu este un om cu verticalitate, cu un suflet foarte bun, care a ajutat și a susținut foarte mulți colegi și discipoli atunci când au avut nevoie de umărul lui. Acad. Furdui i-a dorit omagiatului să aibă sănătate, care, cu anii devine tot mai necesară, multe și frumoase succese pe viitor.

Calde cuvinte de felicitare și urări de sănătate i-a adresat sărbătoritului și acad. Boris Gaina, vicepreședinte al AȘM, coordonator al Secției Științe ale Vieții. Felicitări au venit și din partea dlui Gheorghe Jigău, președintele Societății Naționale a Solului. O adresă cu cele mai calde urări de sănătate și realizări a venit din partea Institutului de Chimie. „Vă aflați permanent pe valul direcțiilor științifice în top, deoarece spectrul intereselor științifice este destul de vast, axându-se pe domeniul științific al solurilor și anume clasificarea și raionarea solurilor, pretabilitatea solului, elaborarea unei noi clasificări a solului, bazată pe conceptul contemporan al pedologiei genetice, stabilirea limitelor admisibile ale particularităților nefavorabile ale solurilor, rolul solului în biosferă etc.”, se arată în adresa Institutului de Chimie. Adrese de recunoștință cu urări de sănătate și de la mulți ani au venit și din partea Institutului Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare.

În această zi remarcabilă, alături de sărbătorit a fost și Colectivul Rezervației „Codru”, care i-au dorit academicianului multă sănătate și noi împliniri în munca nobilă. Cu un mesaj aparte și cu sentimentele de gratitudine a fost prezent colectivul Institutului de Ecologie și Geografie, în numele căruia a vorbit directorul Institutului, m.c. Maria Nedealcov. Cadouri, flori și adrese au parvenit și de la membrii AȘM, colegi, prieteni.

Partea festivă a fost continuată cu o sesiune de comunicări științifice în expunerea:
Maria Nedealcov, m. cor., dr. hab., prof. univ., director Institutul de Ecologie și Geografie, – Agresivitatea pluvială și periculozitatea exceselor pluviometrice în posibilitatea declanșării proceselor erozionale;
Vasile Stegărescu, dr., conf. cerc., director adjunct știință, Institutul de Ecologie și Geografie, - Consecințele accidentului de la CAE Cernobîl asupra teritoriului Republicii Moldova;
Constantin Bulmaga, dr. hab., conf. cerc., șef laborator Ecourbanistică, Institutul de Ecologie și Geografie - Evaluarea conținutului nutrienților în orizonturile solului nou format de pe suprafața haldelor de steril în procesul de restabilire naturală a ecosistemului petrofit din cariera de calcar „Lafarge Ciment”;
Anatolie Tărîță, dr., conf. cerc., șef laborator Ecosisteme Naturale și Antropizate, Institutul de Ecologie și Geografie – Geoacumularea metalelor grele în sol, în funcție de modul de utilizare;
Iurii BEJAN, dr., conf. univ., șef laborator Geografia Peisajelor, Institutul de Ecologie și Geografie - Identificarea arealelor pretabile pentru extinderea pășunilor în cadrul Podișului Codri;
Petru Bacal, dr., conf. univ., șef laborator Impact Ecologic și Reglementări de Mediu, Institutul de Ecologie și Geografie – Mecanismul de reglementare economică a utilizării apelor din bazinul hidrografic Răut;
Ghennadi Sîrodoev, dr., conf. cerc., șef laborator Geomorfologie și Ecopedologie, Institutul de Ecologie și Geografie – Consideraţiuni privind folosirea polipedonului în aprecierea răspândirii spaţiale a solurilor.

Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM