Aurelian Silvestru, „Omul depășirilor de frontiere”, la un popas frumos al vieții

2019-12-16
 

Zi omagială la Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Clubul Literar „Homo Aestheticus” cu genericul „Plinul Calendarului-70”, a dedicat o zi din activitatea sa scriitorului, psihologului și pedagogului Aurelian Silvestru, cu ocazia aniversării a 70-a de la naștere, un proiect cultural-literar realizat de Biblioteca Națională RM, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”.

Pentru rezultate remarcabile obţinute în educarea tinerei generații, promovarea şi popularizarea ştiinţei și cu prilejul aniversării, Prezidiul Academiei de Științei i-a conferit doctorului în psihologie Aurelian Silvestru „Diploma de Recunoștință”. Diploma a fost înmânată de academicianul Mihai Cimpoi, critic și istoric literar, eminescolog, personalitate marcantă a vieții culturale, fiind mandatat pentru această misiune de președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu.

Co-moderatorul fastuosului eveniment, acad. Mihai Cimpoi, a transmis mesajul de sănătate, inspirație și de la mulți ani a președintelui AȘM, felicitându-și prietenul și colegul de condei și de suflet cu ocazia marcării unui popas frumos al vieții, în cadrul unui eveniment deosebit, un eveniment cultural, în primul rând. Reflectând asupra modului de elaborare a unui scenariu cât mai original, împreună cu Iulian Filip, co-moderatorul său, și-au pus în gând să înceapă cu un imn, dar, Aurelian Silvestru are Imnul său (Îndemn la Unire). Apoi, că tot suntem în preajma sărbătorilor, și-au propus să înceapă cu un colind, dar au văzut că formația de la Liceu a venit deja cu un colind care este tot al lui. „Deci, are și colindul lui. El se singularizează și nu are nevoie de chestiuni oficiale”, a spus acad. Cimpoi în stilul său care-i caracterizează profunzimea și spiritualul. Eminescologul a accentuat că Aurelian Silvestru este un om frumos în sensul lui Hegel. E un profesor model cu o activitate foarte frumoasă și asta nu-i Laudatio, e un portret, specifică criticul literar. Și-a intitulat medalionul său despre omagiat „Omul depășirilor de frontiere”, pentru că acesta este Aurelian Silvestru, cel care depășește, în primul rând, frontiera dintre literatură și pedagogie, împacă bine didactica cu literatura, face, în fond, cărți de învățătură, cu parabole, cu snoave, cu pilde laice, care ne ajută să înțelegem mai bine ființa noastră și să ne inițieze în tainele lumii și universului, în realizarea lucrurilor frumoase, iar aceasta este o împlinire deosebită, consideră intelectualul.

Evenimentul a fost organizat cu prilejul lansării Albumului aniversar „Aurelian Silvestru. Vis și destin”, apărut la Editura „Princeps Multimedia” din Iași, România, ideea de a elabora acest volum pentru prieteni și despre prieteni, aparținând neobosiților editori ieșeni Filomena și Daniel Corbu. Făcând referire la titlul cărții, dna Filomena Corbu a relevat că și-ar fi dorit ca acest volum să fie denumit „Aurelian Silvestru - un om, o școală, un destin”. Cu toate acestea, dna Filomena Corbu știe că acest Om va rămâne zidit între Lumina care inundă Școala și Zborul păsărilor care au inspirat și vor inspira atâtea generații de copii. Știe că Școala va rămâne Catedrala acestui mare făuritor de destine și nimeni nu-l va putea opri să trăiască decât în spiritul ei.

„Este un album pe care ai o mare plăcere să-l răsfoiești și să-l citești”, a remarcat co-moderatorul seratei literare, folcloristul, dr. Iulian Filip, amintind că acum trei ani, la aceeași editură ieșeană, a apărut un alt volum al protagonistului manifestării, „Mersul pe ape”. Este etapa lui Aurelian când se trag niște linii, a conchis folcloristul.

Membru corespondent al AȘM, membru de onoare al Academiei Române, Nicolae Dabija, scriitor, istoric literar, om politic, crede că Dumnezeu a fost foarte generos cu Aurelian Silvestru, i-a dat foarte multe talente. „Nu știu de ce cred că, dacă Aurelian Silvestru ar fi făcut numai critică literară, ar fi fost un critic la fel de mare ca și Mihai Cimpoi. Dacă ar fi făcut numai muzică, ar fi fost un compozitor la fel de bun ca Eugen Doga. Dacă ar fi fost pictor, ar fi fost la fel de bun sau chiar mai bun decât Iulian Filip. Dacă ar fi făcut poezie, ar fi fost un poet la fel de bun ca Daniel Corbu. Deci, Aurelian Silvestru a reușit să facă într-o viață cât alții în câteva vieți”, a punctat omul de cultură, amintind de manualul „Daciada”, elaborat împreună cu Aurelian Silvestru, în 1990, și care era oferit copiilor împreună cu Abecedarul, acesta fiind un Abecedar istoric. Aurelian Silvestru a făcut cel mai performant Liceu din republică, și poate chiar din spațiul românesc. Avea un vis, își amintește scriitorul Nicolae Dabija – să facă o școală cu copii talentați. Întrebat de unde va lua atâția copii talentați, Aurelian Silvestru a spus un lucru care l-a marcat: „Toți copiii se nasc talentați, profesorul este cel care trezește talentul adormit în fiecare dintre ei”. Fiind asemuit cu Vasile Alecsandri, dar și cu Tudor Gheorghe, Aurelian Silvestru este un patrimoniu național, a spus poetul Nicolae Dabija, afirmând că Aurelian Silvestru este academician fără portofoliu. În acest sens, Domnia Sa a venit cu argumentul că e mai bine să fii întrebat de ce nu ești academician, decât să fii întrebat de ce ești academician. Și totuși, Aurelian Silvestru trebuie să devină și membru al Academiei de La Chișinău și…

Nicolae Dabija a venit și cu o surpriză pentru omagiat. Academia Europeană de Științe Literatură și Arte din Paris, la Secția Pedagogie, acum, câteva luni l-a ales pe Aurelian Silvestru membru titular, iar președintele acestei prestigioase Academii, care are 32 de laureați ai Premiului Nobel, l-a rugat să-i transmită beneficiarului Brevetul confirmator.

Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din RM a spus că Aurelian Silvestru este un scriitor cu destin, are argint în peniță. Scriitorul Vasile Romanciuc a spus că nu e suficient să fii creator, trebuie să fii un creator de bunătate, iar Aurelian Silvestru este un creator de bunătate, sensibil la durerea celorlalți. Acad. Valeriu Matei, directorul ICR „Mihai Eminescu”, Chișinău, a spus că Aurelian Silvestru merită Premiul Academiei Române pentru creația sa.

Despre Omul Aurelian Silvestru, dar și despre ampla activitate a sa au mai vorbit scriitorii Daniel Corbu, Ianoș Țurcanu, Ion Vicol, Elena Pintilei, directorul Bibliotecii Naționale ș.a.

Aurelian Silvestru s-a născut la 1 octombrie 1949, în satul Cușelăuca din raionul Șoldănești.

Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM