Președintelui Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu, i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași

2019-12-16
 

Pentru contribuții excepționale la dezvoltarea nanotehnologiilor și promovarea valorilor academice la nivel internațional, academicianului Ion Tighineanu, președinte al Academiei de Științe a Moldovei și membru de onoare al Academiei Române, i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), cea mai înaltă distincție academică care poate fi oferită de o instituție de învățământ superior. Însemnele de DHC i-au fost înmânate academicianului în cadrul unei ședințe festive a Senatului Universității, care s-a desfășurat la 13 decembrie 2019.

Academicianul Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, a citit Laudatio, evidențiind faptul că profesorul Tighineanu este un om de știință care se bucură de o largă recunoaștere internațională, care a format și conduce grupe de cercetare care dezvoltă idei noi în fizica aplicată și știința materialelor, idei care se concretizează în lucrări științifice de impact, inclusiv peste 400 articole în bazele de date Web of Science și SCOPUS, 6 cărți editate în limba engleză și 52 brevete de invenție, realizările fiind menționate de portaluri internaționale de profil (Nanotechweb.org, Physics World, SPIE Newsroom, Nanowerk etc.) și plasate pe copertele revistelor internaționale cu factor de impact ridicat.

În Oratio Gratitudinis, proaspătul Doctor Honoris Causa a menționat că se simte onorat, exprimând mulțumiri Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași pentru conferirea înaltului titlu academic. Academicianul a menționat că TUASI reprezintă în regiune un simbol al excelenței atât în pregătirea cadrelor inginerești, cât și în cercetarea științifică din domeniile tehnice. „Aveți o infrastructură de invidiat, aveți profesori și experți de talie internațională și aș dori foarte mult să consolidăm relațiile de colaborare”, a spus președintele AȘM.

După decernarea titlului onorific, acad. Ion Tighineanu a susținut o prelegere publică cu tema „Nanoparticule, nanomembrane şi nanoarhitecturi complexe pe bază de GaN pentru diverse aplicaţii“, expunerea ştiinţifică făcând parte din seria de conferinţe „Moştenirea lui Asachi“, realizate de TUASI în parteneriat cu academicianul Bogdan Simionescu. Președintele AȘM a vorbit despre aplicațiile nitrurii de galiu în nanoelectronică, micro-robotică, micro-fluidică, biomedicină, făcând referință și la aplicațiile aerogalnitului – primul material artificial cu proprietăți duale hidrofile/hidrofobe, recent descoperit (https://physicsworld.com/a/hydrophobic-or-hydrophilic-aero-gallium-nitride-is-both/).

Președintele AȘM a vizitat și Filiala Iași a Academiei Române, unde a fost semnat Acordul de colaborare între Filială și Academia de Științe a Moldovei, precum și la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”.

Eugenia Tofan
Serviciul de Presă al AȘM