Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, vicepreședintele Academiei Române, acad. Bogdan C. Simionescu, cu o delegație de cercetători de la Institutul de Chimie Macromeculară „Petru Poni” din Iași, au întreprins o vizită de lucru, la 28 noiembrie, la IMSP Institutul Mamei si Copilului, unde au avut o întrevedere cu administrația instituției, dar și au vizitat mai multe laboratoare și centre medicale.
La întrevedere, din partea IMPS IMC, au fost prezenți: acad. Eva Gudumac, dr. Sergiu Gladun, directorul Institutului, dr. Stanislav Babuci, șef clinică de chirurgie, dr. Mihail Strătilă, șef Centru Sănătate a Reproducerii și Genetică Medicală, prof. Ina Palii, sef clinică de pediatrie, dr. conf. Natalia Ușurelu, cercetător coordonator în Centrul Genetic de excelență, dr. conf. Ala Burlacu, secretar științific, dr. conf. Ala Curteanu, șef laborator perenatologic, dr. Iurie Cărăuș, șef centru perinatal, dr. conf. Victor Petrov, șef laborator obstetrică. Din delegația Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iași au făcut parte: dr. Călin Deleanu (Cercetător științific principal Gr. I, Coordonatorul grupului de Biospectroscopie și al Screeningului Neonatal RMN pentru Boli Rare din partea României), dr. Anton Airinei (Directorul Institutului de Chimie Macromoleculara „Petru Poni”), dr. Marcela Mihai (Secretar științific), dr. Valeria Harabagiu (Cercetător Principal Gr. I).
Directorul Institutului, dr. conf. Sergiu Gladun, a exprimat onoarea de a avea în vizită atare personalități, nume de savanți de notorietate internațională, apreciind înalt interesul de a se familiariza cu activitatea și realizările instituției medicale, pe care o conduce. Directorul Gladun le-a prezentat oaspeţilor o informaţie generală despre IMSP Institutul Mamei si Copilului, făcând o succintă trecere în revistă a activității instituției de la fondare (1982) până în prezent, remarcând potențialul științific, performanţele obţinute de-a lungul anilor. Totodată, au fost evidențiate cazurile de succes înregistrate, direcțiile prioritare pe care se axează activitatea instituției, colaborările pe care le are instituția medicală cu alte instituții și centre de cercetare și, în primul rând, cu colegii din România.
În contextul interesului global privind problematica bolilor rare, care a devenit o problemă de sănătate publică și care ar urma să devină una din priorități în strategiile de sănătate națională, părțile au acordat interes sporit discuției privind problema în cauză, metodele moderne care pot fi folosite la depistarea precoce, combaterea maladiilor, precum și necesitatea unei colaborări eficiente cu colegii de peste Prut care dispun de utilaj performant în stabilirea diagnosticului corect și în timp util.
Potrivit dr. Natalia Ușurelu, cercetător coordonator, colaborarea Institutului Mamei și Copilului (echipa Centrului Genetic de Excelență, care include două laboratoare științifice: Laboratorul Profilaxia Patologiilor Ereditare și Laboratorul Genetică Moleculară Umană) cu Grupul de Biospectroscopie de la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei Române, Iași datează din 2010. Obiectivul colaborării este folosirea metodei Spectroscopiei RMN a fluidelor biologice umane în diagnosticul maladiilor metabolice ereditare. Aceasta este o metodă chimică modernă plenipotentă capabilă să pună în evidență peste 300 biomarkeri specifici pentru erori metabolice ereditare. „In comun, a fost realizat un proiect bilateral moldo-român în anii 2013-2014 - 13.820.09.07/RoF „METABOLOM”, în 2017 părțile au devenit membri ai rețelei internaționale de cercetare eIMD/UMD, iar în ultimul an a fost inițiată o cercetare trilaterală (ICMPP, România-IMC, Moldova-Bruker, Germania), unde s-a dat startul unui screening metabolic neonatal, în cadrul căruia urina fiecărui nou-născut din Maternitatea IMSP IMC colectată în primele zile după naștere este testată prin metoda spectroscopiei RMN, care se efectuează la ICMPP, Iași. Rezultatele obținute vor oferi posibilitatea unui diagnostic precoce a maladiilor metabolice ereditare și tratamentului timpuriu pentru a salva viața copilului și a evita dizabilitatea indusă de acea patologie genetică”, a specificat dr. Natalia Ușurelu.
Vizita a avut, de fapt și scopul de lansare a proiectului de screening neonatal pentru boli metabolice rare prin spectroscopie RMN, a ținut să precizeze dr. Călin Deleanu, cercetător la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iași. „Acest proiect-pilot a fost pregătit în ultimii doi ani și se bazează pe o colaborare în diagnosticul bolilor rare între partea romana (Laboratorul RMN) și partea moldavă Centrul Genetic de Excelență, IMSP IMC), colaborare începută încă în anul 2010”, a relevat colegul ieșean, precizând că prin acest proiect se va asigura, în mod gratuit, screeningul neonatal prin RMN la toate nașterile care vor avea loc în maternitatea Institutului Mamei si Copilului din Chișinau timp de un an. Potrivit cercetătorului, se estimează ca aproximativ 5 000 de nou-născuți vor beneficia de această metodă modernă de testare.
După discuțiile interactive și eficiente, între medici și chimiști, oaspeților le-a fost propus să viziteze secțiile din Maternitatea IMSP IMC, implicate în screeningul neonatal, Centrul Genetic de Excelență și Centrul Național de Chirurgie Pediatrică „Natalia Gheorghiu”, unde s-au demonstrat abilitățile și rezultatele obținute în procesul de cercetare. Oaspeții au rămas impresionați de cele văzute în laboratoare, în centrele vizitate, de cunoștințele profunde, profesionalism, responsabilitatea și implicarea fără rezerve a specialiștilor instituției, care și-au asumat dreptul, dar și riscul, de a oferi speranța la o viață demnă a multor persoane care se consideră izolate de comunitate, fiind nevoite să se descurce, în cele mai multe cazuri, singure, în special unde informația ajunge mult mai greu.
„Este o consacrare ce am văzut la Institutul Mamei și Copilului”, a declarat la finele vizitei, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, mulțumind echipelor de cercetători din Republica Moldova și România și, în primul rând, acad. Bogdan Simionescu, care ghidează nemijlocit echipa de la institutul ieșean - partener sigur în relațiile de colaborare moldo-române, oferind suport necondiționat cercetătorilor noștri.
Acad. Bogdan Simionescu, Membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, a felicitat colaboratorii instituției pentru această dedicație, pentru acest sacrificiu, mai curând, declarând întreaga susținere și în continuare, suportul necesar pentru dezvoltarea relațiilor de colaborare, inițierea de noi proiecte comune și preluarea bunelor practici de la colegii din România, mai ales că fiind implicat în proiectul de pe agenda vizitei respective, a rămas surprins plăcut să afle că cercetări de asemenea anvergură privind bolile rare se efectuează doar în Germania, Turcia și în Republica Moldova, prin intermediul colegilor de la Institutul din Iași.
Părțile au calificat vizita drept una istorică și asta grație numelor mari de savanți care și-au dat mâna pentru această frumoasă colaborare, grație profesioniștilor dedicați meseriei pentru acest caz de succes, dar și pentru noi colaborări, pe care și le doresc din ce în ce mai eficiente, din ce în ce mai aplicate, care să fie puse în serviciul sănătății omului, lucru cel mai de preț al țării.
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM
|