Din ce în ce mai singuri, din ce în ce mai puțini. Acad. Vitalie Postolati a ales calea Cerului

2019-10-04
 
A plecat dincolo de hotarele acestei lumi încă o somitate a lumii academice. A plecat academicianul Vitalie Postolati, doctor habilitat în ştiinţe tehnice, energetician, domeniul știinţific electroenergetica și termoenergetica, personalitate marcantă a științei moderne din Republica Moldova, ilustru savant, recunoscut la nivel internațional, fondator și primul director al Institutului de Energetică, șef de Laborator linii electrice dirijate. 
 
Mitingul de doliu a avut loc, la Academia de Științe a Moldovei, în dimineața zilei de 4 octombrie 2019. Au venit să-i aducă un ultim omagiu regretatului academician Postolati conducerea Academiei de Științe, colegii de la Institutului de Energetică, unde a activat întreaga viață savantul, prietenii, rudele, apropiații.
 
Tristul eveniment, dedicat memoriei acad. Vitalie Postolati a fost deschis și moderat de m.c. Svetlana Cojocaru, vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei, coordonator al Secției Științe exacte și inginerești. „În ziua în care și cerul și pământul plâng, ne-am adunat la acest miting de doliu pentru a aduce un ultim omagiu și a ne lua rămas bun de la academicianul Vitalie Postolatii, persoană care și-a dedicat toată viața cercetării în domeniul energeticii și dezvoltării acestui sector extrem de important pentru țara noastră”, a spus vicepreședintele AȘM.
 
Condoleanțe familiei, colegilor și profundul regret pentru plecarea acad. Postolati a exprimat, în numele Prezidiului AȘM, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu. „Este foarte greu să ne împăcăm cu gândul că pleacă în lumea celor drepți, în eternitate academicianul Vitalie Postolati, o personalitate notorie, un savant adevărat, un ctitor, îndrumător în cercetarea științifică, un patriot al acestui pământ. Plângem noi, plânge natura”, a menționat în mesajul de compasiune președintele AȘM. Acad. Tighineanu a subliniat că savantul a trecut prin toate treptele vieții și succesul a venit datorită muncii asidue, datorită devotamentului, datorită și talentului, remarcând parcursul carierei sale de-o viața. A fost ca un spărgător de gheață în mai multe aspecte, a spus președintele AȘM,  a creat primul Laborator de cercetare în domeniu, în 1973, Linii electrice dirijabile, a fondat Institutul de Energetică și a fost director al institutului în 1990-1994, și în 2004-2010. A fondat și a fost primul editor al Revistei științifice „Problemele energetice regionale”. A atins cele mai înalte culmi pe care le poate atinge un cercetător, deține 28 de brevete de invenție, dintre care 21 eliberate de alte țări, printre care SUA, Marea Britanie, Franța, Suedia, Japonia. A publicat 380 lucrări științifice, a îndrumat 12 doctori în știință, trei dintre care au susținut și tezele de doctor habilitat. Totodată, președintele Tighineanu a remarcat calitățile umane ale regretatului savant, care-l făceau deosebit printr-o rară cumsecădenie, indiferent unde se afla și cu cine se afla, fie funcțiile pe care le-a ocupat, fie familia sa, fie prietenii sau colegii.  A fost un savant adevărat, un om de omenie, întotdeauna susținea colegii, era foarte atent cu toți. A fost un exemplu pentru alți cercetători, mai ales pentru generațiile mai tinere. 
 
„Acad. Postolati a demonstrat că abordarea științifică trebuie să fie în capul mesei, argumentele științifice trebuie să ajute la soluționarea problemelor. De câte ori a ridicat problema tarifelor la energia electrică, energia termică, venea cu calcule convingătoare. Acad. Postolati a contribuit mult prin viziunile sale la procesul de interconexiune a rețelelor electrice a RM și României, cu alte cuvinte, la identificarea soluțiilor de conexiune la sistemul european”, a punctat președintele AȘM, specificând că savantul venea mereu cu idei și nu idei abstracte, ci propuneri concrete, cum ar fi identificarea soluțiilor la problemele legate de energetică și întotdeauna argumenta că aceste soluții vor avea impact asupra economiei și bunăstării populației.
 
„Sigur că așa o să-l păstrăm în memoria noastră pentru totdeauna, personalitate notorie, un îndrumător, un luptător, luptător ca argumentele științifice să predomine în procesul de căutare a soluțiilor. Sunt sigur că poate ceea ce nu a reușit să ducă la bun sfârșit regretatul savant, vor continua discipolii academicianului Vitalie Postolati”, a menționat acad. Tighineanu.
 
Un cuvânt de adio a rostit și dr. hab., Vladimir Berzan, vicedirector ştiinţific al Institutului de Energetica, care a ținut să completeze profilul savantului cu care a lucrat din 1971, evidențiind capacitățile de manager atât în conducerea procesului de cercetare, cât și în alte momente legate de activitatea și asigurarea activității unui institut de cercetare. Vicedirectorul a evidențiat o latură importantă pentru orice colectiv care poate asigura succesul în orice tip de activitate și aceasta se referă la crearea de către regretatul academician a unei atmosfere binevoitoare.  Dl Berzan a menționat atitudinea binevoitoare, grija față de personal, față de orice angajat al instituției pe care a condus-o, considerând că cea mai mare comoară sunt oamenii, relațiile între ei, ceea ce poate conduce și la succesul instituției. „Institutul a suferit o mare pierdere, fiindcă în orice institut fără lider este foarte greu, iar dl academician Postolati a fost lider”, a spus cu tristețe vicedirectorul Berzan.
 
Dl Iacob, Timciuc, fost ministru al Energeticii, a transmis un mesaj de compasiune din partea societății energetice. A fost un om nemaipomenit, academician, savant, cercetător, a remarcat fostul ministru, și asta datorită faptului că a fost un bun organizator. El niciodată nu se jeluia pe nimeni și nici nu judeca pe nimeni. Era de o inteligență rară și o cumsecădenie nemaipomenită, iar datorită tactului neobișnuit, cunoștințelor profunde și erudiției, obținea mereu rezultatele scontate. „Suntem îndurerați, simțim această pierdere, dar cred că institutul dumneavoastră va prelua principiile de activitate ale dumneavoastră și însuși modul de viață important pentru comunitatea academică, dar pentru toată societatea energetică. Sunteți un exemplu pentru țară, vă mulțumim că ați fost cu noi tot timpul. Noi credem că ideile dumneavoastră o să fie în permanent o călăuză pentru noi”, a spus Dl Timciuc.
 
„Am să fiu sincer și am să spun că acum toți vorbitorii au un nod în gât care ne încurcă să ne exprimăm gândurile așa cum ne-am fi dorit, pentru că prea repede am fost atinși de această despărțire. Plângem noi și natura plânge astăzi, că este o despărțire mai mult fizică, niciodată nu ne vom despărți de dl acad. Postolati moral și spiritual”, a menționat în cuvântul său de adio m.c. Alexandru Stratan, președinte al Consiliului directorilor, director al Institutului Național de Cercetări Economice. Directorul INCE a subliniat că acad. Vitalie Postolati a fost un om cu literă mare, un savant ilustru, recunoscut în țară și peste hotare. Aceasta este o pierdere nu doar pentru familie, este o pierdere pentru noi toți, pentru toate institutele, pentru AȘM, pentru țară, și asta pentru că tot ce este edificat astăzi în complexul energetic al țării, realizările acestui sector, se datorează meritelor dl acad. Postolati. „Dl academician a fost un om de mare cumsecădenie, de mare cultură și a împărtășit aceste valori cu noi. Din partea Consiliului directorilor și din partea colaboratorilor institutului simțim această pierdere însă îl vom păstra în memorie pe dl academician pentru vecie. Vom continua să colaborăm și să-i promovăm cauza, vom duce la bun sfârșit acele inițiative și proiecte pe care ni le-a îndrumat să le facem în comun”, a remarcat m.c. Stratan, fiind sigur că regretatul savant se va de sus, privindu-i cum îi continuă tematicile și școala sa științifică. 
 
De la Odesa, special pentru a-i aduce un ultim omagiu a venit dl Dumitru Maevski. A venit să-și ia rămas bun de la un om talentat și luminos. Din păcate, a mărturisi colegul, s-au cunoscut puțin timp, dar a fost suficient pentru a-și revedea viziunile asupra lumii. Au moderat conferințe la Odessa împreună, au avut foarte multe planuri, dar cu părere de rău, viața le-a aranjat altfel. Domnia Sa și-a amintit cu lumină de faptul că acad. Postolati era un om care nu-și pierdea capacitatea de a se uimi, dar nici capacitatea de a uimi. „Când plecăm, noi rămânem în inimile celor apropiați, rămânem prin discipolii noștri, noi nu plecăm până la urmă. Să Vă dea Domnul multă liniște acolo sus, iar noi, aici, ne vom aminti despre dumneavoastră mereu”, a spus în încheierea cuvântul său de adio, colegul din Odesa. 
 
Acad. Vitalie Postolati a fost înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească. 
Adesea obișnuim să spunem că Dumnezeu îi alege dintre noi pe cei mai drepți și cei mai buni. Academicianul Vitalie Postolati a fost un om bun, un om drept, a fost un om al cuvântului și responsabilității, un om al disciplinei și bunătății. Plecând, am trăit sentimentul că s-a ridicat un strigăt tăcut pe bolta celestului, pentru că a plecat tăcut și modest. A plecat la popoarele stelelor, am zice, și de acolo ne va trimite căldura și energia sa, pentru că așa a fost el – un om luminos, dătător de căldură, model de viață. Acum vom aștepta ca lumina sufletului său să ne lumineze și nouă calea spre locurile pe care le merităm fiecare dintre noi, dar cel mai important, să ne întărească calea spre lucruri simple și eterne. 
 
Lacrimile desigur nu vor anula durerea, iar durerea nu va dispărea curând sau poate deloc, Ceea ce ne rămâne e să-i păstrăm memoria luminoasă, așa cum i-a fost chipul, sufletul și faptele. Să nu lăsăm să se aștearnă uitarea peste modelele noastre.
 
Eugenia Tofan, 
Serviciul de Presă al AȘM