Savanți din peste 10 țări s-au reunit la cea de-a V-a Conferință Internațională a Societății de Matematică din Republica Moldova

2019-09-30
 
 
În perioada 28 septembrie -2 octombrie 2019, la Chișinău își ține lucrările cea de-a V-a Conferință Internațională a Societății de Matematică din Republica Moldova. Evenimentul este dedicat aniversării a 55-a de la fondarea Institutului de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachevici” și este organizat de  Institutul de Matematică și Informatică în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul în Chișinău). Forul științific internațional reunește savanți și experți notorii din peste 10 țări, inclusiv, România, Ucraina, Macedonia, Germania, SUA.
 
Deschiderea lucrărilor conferinței a avut loc la 30 septembrie, la Biblioteca Științifică (Institut) „A. Lupan”. La inaugurarea forului a participat conducerea Academiei de Științe a Moldovei, reprezentanți ai MECC, ai mediului științific și universitar, mass-media. 
 
Participanții la for au fost salutați de președintele Societății Matematicienilor din Republica Moldova, acad. Mitrofan Ciobanu. Academicianul a mulțumit oaspeților pentru prezența la conferința științifică aniversară, dorind succes lucrărilor forului și prezentări cât mai concludente.
 
În numele Prezidiului AȘM și al comunității științifice din Republica Moldova, un mesaj de salut participanților a adresat președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu. Președintele AȘM a adresat tuturor felicitări cu prilejul deschiderii forului științific internațional, adresând un mesaj de felicitare  colaboratorilor Institutului de Matematică și Informatică cu ocazia aniversării a 55-a de la fondarea institutului. „Vreau să menționez că Institutul de Matematică și Informatică, pe parcursul anilor, de la fondare, în 1964, s-a impus ca unul dintre cele mai puternice institute de cercetare în Republica Moldova. Aici au fost formate primele școli științifice, școala științifică în domeniul inelelor algebrice condusă de acad. Vladimir Andronachevici, școala științifică în domeniul ecuațiilor diferențiale, condusă de acad. Constantin Sibirschi, școala științifică în domeniul teoriei cvazigrupurilor, condusă de profesorul Valentin Belousov, școala științifică în analiza matematică, condusă de m.c. Izrael Gohberg și desigur că o serie de cercetători de forță care au creat noi școli și bineînțeles acad. Mitrofan Ciobanu care este și președintele Societății, dar și sufletește este implicat în tot ce se întâmplă în institut”, a subliniat în mesajul său președintele Tighineanu. Totodată, Președintele AȘM a specificat că nu doar membrii Academiei, dar doctori habilitați și doctori, cercetători care s-au impus prin cercetare de excelență, toți colaboratorii institutului au contribuit și contribuie la succesul acestui institut. Academicianul a remarcat faptul că institutul se evidențiază nu doar la soluționarea problemelor curente, institutul a participat și participă în multe programe, proiecte naționale, în ultimii 20 de ani câștigând aproape 60 de proiecte regionale și internaționale, fiind un exemplu pentru multe alte institute. Mai mult, IMI a inițiat și realizat proiecte și la interacțiunea cu alte domenii, cu economia, medicina, au soluționat și probleme care în decursul istoriei științei mulți cercetători au încercat să găsească soluții, problema Puancare a centrului și focarului, de exemplu, care și-a găsit soluția la Institutul de Matematică, cu aportul domnului profesor Mihail Popa. Președintele Tighineanu s-a referit și la pregătirea cadrelor, unde institutul este și aici un exemplu - peste 400 de doctori în știință pregătiți și câteva zeci de doctori habilitați. „Institutul de Matematică și Informatică a contribuit și contribuie la dezvoltarea științei, la educație. Și astăzi noi suntem mândri că IMI își continuă activitatea la un atare nivel înalt, continuă să publice articole în importante reviste științifice, continue să câștige granturi, continue să promoveze vizibilitatea Republicii Moldova la nivel european”, a punctat președintele AȘM. 
 
Pentru rezultate marcante obținute în cercetarea științifică, pregătirea cadrelor de înaltă calificare și cu prilejul aniversării a 55-a de la fondarea Institutului de Matematică și Informatică, președintele AȘM a conferit Medalia „Nicolae Milescu Spătarul”, unor cercetători cu merite deosebite, inclusiv: dr. hab. în științe fizico-matematice, conferențiar universitar, Alexei Cașu, cercetător științific principal la IMI;  dr. hab. în științe fizico-matematice, profesor universitar, Alexandru Șubă, cercetător științific principal la IMI; doctor în științe fizico-matematice, conferențiar universitar, Grigore Secrieru, cercetător științific coordonator la IMI. De asemenea, conform unei decizii a Prezidiului AȘM, Institutului de Matematică și Informatică „Vladimir Andronachevici” i-a fost conferită Diploma „Meritul Academic”, pentru rezultate științifice deosebite în domeniul matematicii și informaticii, crearea și dezvoltarea școlilor științifice cu o vastă recunoaștere internațională, activitate prodigioasă de pregătire a cadrelor de înaltă calificare și în legătură cu aniversarea a 55-a de la fondare.
 
Cu un cuvânt de salut către forumiști a fost prezenta Dna Tatiana Moraru, Direcția politici în domeniul cercetării și inovării, MECC, care a exprimat onoarea de a participa la deschiderea conferinței și de a transmite transmis mesajul Ministrului, dna Liliana Nicolăescu-Onofrei.  „Acest eveniment este dedicat aniversării a 55-a a IMI „Vladimir Andrunachievici” și e foarte bine de observat că a devenit o tradiție că Institutul  să organizeze atare evenimente. În același timp, este și dovada faptului că evenimentul nu este organizat doar pentru a demonstra acțiuni, știință și matematică, dar și pentru a ne arăta cât de importantă este și știința calculatoarelor, iar toate aceste standuri cu poze și cărți, este un mare avantaj că putem vedea munca și rezultatele acestui institut”, a remarcat reprezentantul MECC, felicitând organizatorii evenimentului, pentru că au reușit să întrunească experți notorii din acest important domeniu.
 
Cu un mesaj de salut s-a adresat și directorul IMI, doctor, conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific coordonator, Ţiţchiev Inga. Directorul IMI a trecut în revistă activitatea institutului, exprimând certitudinea că acesta este un centru de excelență în domeniul matematicii aplicative și știința calculatoarelor. „Pe parcursul a 55 de ani, au fost publicate cca 3500 de reviste științifice și 155 de monografii. Institutul a publicat „Buletinul AȘM. Matematica” și alte reviste în colaborare cu colegii din Polonia. În ultimii 25 de ani, institutul a luat parte la mai mult de 16 proiecte cu parteneri din mai multe țări din Europa, SUA ș.a.”, a relevat directorul IMI, specificând că evenimentul dedicată acestei aniversări este o continuare a tradițiilor și noilor descoperiri din matematică și informatică. Dna Țițchevici a exprimat gratitudine tuturor celor  care au contribuit la succesul forului științific, exprimând speranța că prezentările și discuțiile vor fi interesante și vor prezenta interes deosebit pentru toți cei prezenți.
 
Mesaje de salut au adresat și dna Galina Rusu, decan Facultatea de Matematică și Informatică,  USM, dr. conf.univ. Andrei Braicov, decanul Facultății de Fizică, Matematică şi Tehnologii Informaţional, Universitatea din Tiraspol, care a transmis mesajul rectorului Universității și a întregului colectiv.
 
M.c. Svetlana Cojocaru, vicepreședinte al AȘM, dar și ex-director al IMI, care a fost pilonul principal al edițiilor anterioare ale Conferinței, a mărturisit că la mijlocul lunii aprilie Institutul de Matematică și Informatică și-a celebrat oficial data nașterii într-un cerc al colectivului, unde toți și-au amintit cum a fost cu 55 de ani în urmă, cum a fost creat institutul, colectivele, cum au fost create școlile științifice. Astăzi, a reliefat fostul director, asistăm la o conferință în care valorificăm aceste rezultate ale școlilor științifice, fondate de acad. Andrunachevici, acad. Sibirski, m.c. Valentin Belousov și alți savanți celebri. „Ne vor prezenta rezultate discipolii acestor școli, precum și colegii lor de peste hotare din diferite țări, cu care am avut pe parcursul anilor parteneriate în cercetare și cu care intenționăm să încheiem și colaborări noi”, a subliniat m.c. Cojocaru. Totodată, vicepreședintele AȘM a remarcat că istoria institutului, ca și orice organism viu, a avut și perioade de ascensiune, dar și declin. „Dacă e să mă refer la declin care e mai dureros, acesta a fost sfârșitul anilor 90, au fost ultimii doi ani, când cercetarea se afla într-o situație de incertitudine față de finanțarea în viitor, în pofida acestor rezultate grele s-a luptat, s-a obținut rezultate, fiindcă am mai zis cândva, matematica este ca un virus”, a remarcat savantul, precizând că pentru progresul matematicii și informaticii, este necesar, în primul și primul rând,  să fie soluționată problema finanțării bugetare, astfel încât colectivele de cercetare să simtă că au stabilitate și un viitor.
 
Dr. hab., în matematică, Costică Moroșanu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, președintele Societății Române de Matematică Industrială și Aplicată, are o colaborare de peste 25 de ani cu matematicienii din Chișinău, dar și din Bălți. La evenimentul respectiv se află la invitația acad. Mitrofan Ciobanu, prilej cu care va susține o conferință în plen, în care va evoca preocupările sale în probleme de modelare matematică. Orice fenomen are nevoie de matematică, acolo unde nu este matematică, fenomenul acesta este șubred, susține savantul. Oaspetele ieșean a rezumat că în ultimii ani, grație poziției sale de președinte al AIM, a organizat în 2018, ca AIM 2018 la Chișinău, prilej cu care am demarat și potențiale proiecte în comun. 
 
Conferința își va continua lucrările în cadrul secțiunilor, unde participanții vor susține comunicări științifice, vor avea loc prezentări de carte și  dezbateri. 
 
Amintim că cea de-a IV ediție a Societății de Matematică din Republica Moldova a avut loc în perioada 28 iunie-2 iulie 2017 și a fost dedicată marcării a 100 de ani de la nașterea acad.  Vladimir Andrunachevici, ilustru matematician și organizator al științei, unul din fondatorii AȘM, ctitor al Institutului de Matematică și Informatică și director pe parcursul a 30 de ani.
 
Eugenia Tofan, 
Serviciul de Presă al AȘM