Limba Română este sărbătoarea care ne leagă, care ne unește sau, cel puțin, așa ne-am dori să credem. Anul acesta marcăm 30 de ani de Limbă Română. Și tot de atât timp încercăm să înțelegem de ce 31 august este un motiv de a sărbători sau de ce doar a sărbători. Încercăm să găsim cele mai justificatoare argumente la întrebarea sărbătoarea Limbii Române este doar o expresie sau o trăire profundă, o zi în care ne amintim cum s-a luptat în 89, cine a luptat și ce eforturi s-au depus pentru ca aceasta să fie nu doar oficializată ca limbă de stat în Republica Moldova, dar și noi să ne regăsim ca neam în istorie și adevăr. Despre rolul Limbii Române azi, la distanța de trei decenii, despre cum o vorbim, cum o simțim, cum o cultivăm, cum o protejam, vă invităm să citiți în cele urmează.
O consemnare de Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM
Academician Ion TIGHINEANU,
președinte al Academiei de Științe a Moldovei
Limba maternă este cea mai prețioasă moștenire pe care o primim de la părinți, bunici, străbunici. Cuvintele, îmbinate în șiraguri fermecătoare, prin finețea si profunzimea multitudinilor de înțelesuri reflectă istoria, tradițiile, trăirile, cele mai sincere emoții și sentimente ale ființei umane, păstrându-ne identitatea ca neam! Limba Română este cea mai scumpă, cea mai frumoasă și melodioasă, fiindcă este limba noastră maternă, care va dăinui în veci prin copiii, nepoții, strănepoții, urmașii și urmașii urmașilor noștri.
Ziua Limbii este și un prilej când ne aducem aminte de cei care, prin puterea Cuvântului, au luptat pentru ca noi astăzi să putem vorbi liber, corect și frumos Limba noastră Română, este ziua când aducem un pios omagiu celor care au luptat o viață întreagă pentru libertatea Limbii Române - Grigore Vieru, Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, Anatol Ciobanu, Dumitru Matcovschi, Adrian Păunescu ș.a. Noi trebuie să fim mândri de limba noastră, iar pentru aceasta trebuie s-o îngrijim, s-o protejăm, s-o cultivăm, s-o păstrăm așa cum ne-au lăsat-o înaintașii noștri, or, primul semn al identității naționale este limba.
Academician Mihai CIMPOI
Este o aniversare care ne obligă să facem și anumite concluzii, o anumită trecere în revistă a aceea ce s-a întâmplat în acești 30 de ani, privind în special rolul limbii, obținerii exact a rolului de limbă de stat, de limbă națională, ceea ce s-a întâmplat în anumite domenii, în învățământ, mai puțin în sfera publică și mai puțin în vorbirea cotidiană a oamenilor noștri, lucru care se ameliorează, se schimbă în bine.
Am vrea să ne amintim cu acest prilej de rolul Academiei noastre care, în 1994, dar și până atunci, a declarat că limba pe care o vorbim este limba română și la toate simpozioanele, începând cu 1950, când s-a discutat pentru prima dată împreună cu romaniștii din fosta Uniune Sovietică și continuând cu alte simpozioane și cu Congresul al III-lea al Scriitorilor. Deci, Academia de Științe, Institutul de Filologie „Bogdan Petriceicu-Hașdeu”, Institutul de Istorie au publicat împreună materialele acestui Congres și le avem de acum ca document, publicate într-un tiraj accesibil, așa încât rolul Academiei noastre s-a conturat ca rol definitoriu în îmbunătățirea situației și în impunerea limbii așa cum visa Eminescu, ca stăpână a noastră, ca sanctuar al ființei noastre.
Remarcând aceste rezultate pozitive, se vorbește bine la televiziune, radio, în cadrul instituțiilor superioare de învățământ, în cadrul unor colegii, dar ar fi bine să dispară greșelile de pe bannerele din Chișinău și alte localități, să vorbim cât mai corect și să facem anunțurile publice cât mai corect.
Este adevărat că în contextul dialogului nostru european și în care suntem angajați, limbajul științific cere folosirea englezismelor, nu putem să ezităm folosirea lor, dar trebuie să o facem cu discernământ. Dată fiind această influență a unei limbi, limba rusă și acum a limbii engleze care se impune ca o limbă de circuit internațional și care se vorbește și la simpozioanele internaționale, la care luăm noi parte și se utilizează chiar și în publicarea materialelor noastre nu doar ca rezumate, dar chiar ca variantă engleză. Se impune din ce în ce mai autoritar, și ar fi bine ca să folosim corect și aceste englezisme și acolo unde e cazul să folosim echivalentele noastre românești care nu sunt mai inferioare decât englezismele.
Arcadie Suceveanu,
Președintele Uniunii Scriitorilor
Ziua de 31 August e o sărbătoare dulce-amară, sau, așa cum s-a mai spus, o sărbătoare lucrătoare, o sărbătoare luptătoare. La drept vorbind, Limba română din Republica Moldova așteaptă de la noi nu atât s-o sărbătorim, cât s-o vorbim. Mai exact, s-o sărbătorim vorbind-o – vorbind-o pe larg și la toate nivelele, în toate sferele sociale, în instituțiile de toate gradele. Dincolo de orice împrejurare, această zi conține în ea nu numai expresia exaltării în fața frumuseții Limbii române, ci și efortul de a supraviețui în aceste timpuri complicate, de a depăși dezechilibrul moral, spre a ne reintegra definitiv în expresia noastră firească.
Este umilitor, este degradant când un popor ce se vrea integrat în Europa nu știe nici acum, la început de secol XXI și de mileniu III, în ce limbă vorbește. Or, un popor, o națiune are imaginea limbii pe care o vorbește. Iar o limbă, orice limbă, este un organism viu și poate fi menținută vie, poate fi cinstită și înnobilată numai și numai vorbind-o în fiecare zi, cât mai pe larg și cât mai îngrijit, la toate nivelele și în toate sferele societății – și pe stradă, și la stațiile PECO, și în magazine, și la Moldova-Gaz, și la Moldenergo etc.
Denumirea limbii nu determină statalitatea, limba este sufletul neamului, în timp ce statele au alte principii și condiții de formare și numele lor nu întotdeauna coincide cu denumirea limbii.
Considerăm că trebuie reînființat Departamentul limbilor din cadrul Guvernului RM desființat în mod abuziv acum mai mulți ani. Poate sub o altă formă, de Colegiu pe lângă Guvern, urmează de văzut cum e mai bine, dar reînființarea lui se impune stringent și cu necesitate. Doar așa Limba română va obține recunoașterea și circulația unei limbi de stat într-o Moldovă cu adevărat independentă.
La ceas aniversar, transmitem tuturor conaționalilor urări de sănătate și virtute morală. Să rămânem demni și verticali în orice împrejurare, să nu uităm nici o clipă că noi suntem ceea ce suntem prin datul sorții, iar datul sorții pentru noi este limba moșilor și strămoșilor. În toate zilele vieții, Limba română este cartea noastră de identitate, coloana vertebrală a națiunii din care facem parte.
La mulți ani, Limba română!
Iulian FILIP
Patru decenii în urmă Revista Moldova îmi publica poezia Suntem o limbă. Poezia începea astfel: „Suntem o limbă care are toate cuvintele / de bine și de rău. /Printre străini spui numai cât se poate / și doar acasă zici cuvântul greu. //Iar noi suntem acasă și stăpâni, / acasă noi suntem, la noi acasă...”... Vin străinii – savanți ruși, ambasadori americani, chinezi, niponi, traducători italieni, turci, spanioli, toți vorbitori de română – și ne spun denumirea corectă a limbii noastre, iar noi le fluturăm articolul 13 agrarian (cu făcătura limba moldovenească, pe care și Jirinovschi o ironizează).
În cei 25 de ani de activitate la Academie, în cei 16 ani la Departamentul Cultură Chișinău, la 50 de ani editoriali (cu mai mult decât 50 de cărți), după sute și sute de întâlniri în școli, cu elevii și cu pedagogii, constat următoarele: limba română a revenit acasă și e pusă la lucru (aproape) în fiece domeniu.
A mai rămas restantă doar clasa politică, atribuindu-și atribuțiile Academiei... E mare păcat să-ți faci unealtă politică din cea mai sensibilă și mai importantă expresie a neamului. Aici se aplică dublele standarde (de către cine impuse?). De ce nu ni se îngăduie adevărul întreg?...
Dar... și pe aici s-au făcut pași. A mai rămas unul – paragraful.
Dr. conf. univ. Ana VULPE,
Institutul de Filologie Română „B.P.-Hasdeu”
Sărbătoarea „Limba Noastră cea Română” nu este o sărbătore lozincardă, ci e o sărbătoare a sufletului, a inimii, a reînvierii noastre naționale, căci ce poate avea mai de preț un popor? Limba, de fapt, este firea unui popor, întrucât în ea se reflectă istoria lui, obiceiurile, tradiția, cultura etc. Prin limbă noi comunicăm cu strămoșii și cu posteritatea. Amintim în acest sens, afirmația marelui enciclopedist B. P. Hașdeu, care susținea, la timpul său, că limba unui popor se confundă, se identifică cu naționalitatea lui, cu memoria părinților, cu leagănul, cu mama, de unde ea și se numește „limba maternă”.
Ziua de 31 august 1989 este înscrisă în calendarul sărbătorilor sufletești. E sărbătoarea unei victorii obținute acum 30 de ani, victorie care, din păcate, nu a pus, nici atunci și nici acum, încă, limba română în capul mesei, cu toate drepturile ei de iure și de facto. Se mai vehiculează și chiar se încearcă a i se impune o denumire nefirească – de limbă moldovenească. Un imperativ al zilei de astăzi îl constituie și corectitudinea exprimării la noi. Se creează impresia că eforturile depuse cu o persistență evidentă de specialiștii în domeniul limbii ani de-a rândul privind propagarea şi cultivarea în mediul basarabean a normelor limbii literare, fixate în gramatici, în dicţionare, în îndreptare şi în alte lucrări cu caracter normativ, s-au depus în zadar.
Macaronismul în comunicare nu prea s-a diminuat. Se mai calchiază îmbinări, expresii, se vorbește şi în continuare cu topica deformată, cu pronunţie alterată şi cu barbarisme. Astfel, astăzi în limbajul multor vorbitori, din păcate, chiar din rândurile intelectualilor, atestăm încă „perle” în exprimare de soiul: se primesc hotărâri; se hotărăsc întrebări . Mai sunt şefi care au zile de primire în care cetăţenii vin la ei cu diferite întrebări. Unii ce n-ar spune şi ce n-ar face, oricum nu se exprimă în conformitate cu normele limbii literare, pentru că, de fapt, nimic nu spun şi nimic nu fac în acest scop. Tot mai mulţi conaționali pleacă în străinătate la Italia, la Portugalia, la Grecia etc. Suportul acestor (precum şi al multor altor de acest gen) greşeli, abateri de la normă rezidă, în primul rând, în influenţa şi presiunea limbii ruse şi, în al doilea (şi nu în ultimul) rând, în faptul că mulţi dintre noi mai suntem contaminaţi de microbul indiferenţei faţă de felul nostru de exprimare. Or, respectarea normei la orice nivel este o cerinţă fundamentală.
Este indiscutabil faptul că, îmbogăţindu-ne nivelul culturii lingvistice, ne îmbogăţim şi nivelul culturii generale. Fără cultivarea limbii nu poate fi vorba de instruire, de educaţie. Aceasta, pe de o parte. Pe de altă parte, cultivarea limbii presupune drept condiţie de bază un nivel destul de avansat al culturii generale a vorbitorului, o conştiinţă lingvistică înaltă a acestuia. Este necesar să perfecţionăm necontenit forma de expresie, tinzând spre aceea ca ea să fie precisă din punct de vedere lexical, corectă din punct de vedere gramatical şi expresivă din punct de vedere stilistic”, afirma lingvistul notoriu Silviu Berejan.
O limbă există numai atunci când este utilizată, iar vitalitatea, rezistenţa ei în timp depinde, în mare măsură, şi de faptul cum este utilizată şi în acest context ne permitem să repetăm o întrebare pe care profesorul loan Oprea de la Iași a pus-o mulţi ani în urmă şi care este actuală şi astăzi: pot face specialiştii mai mult pentru ca instituirea normei (şi prin aceasta, asigurarea vitalităţii limbii - n. n.) să se realizeze pe deplin şi în spaţiul basarabean? Şi da, şi nu. Da, în măsura în care se va acorda şi în continuare atenţie sporită activităţii de alcătuire a lucrărilor de bază întru cunoaşterea şi pentru cultivarea limbii, cu toată ostilitatea unora.
Nu, în măsura în care nu va opera sancţiunea pentru cei care nu respectă legea şi vor lipsi condiţiile suficiente pentru a face pe deplin cunoscută întemeierea istorică şi culturală a normei. Un lucru însă e cert: „orice întârziere a învăţării limbii corecte înseamnă o întârziere a dezvoltării gândirii corecte".
Iată asupra căror probleme (și nu doar) ar trebui mutate accentele în cadrul sărbătorii „Limba Noastră cea Română” și, de fapt, zi de zi.
|