După cum am comunicat, în perioada 14 - 20 aprilie 2008, sub auspiciile Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a Ministerului Dezvoltării Informaţionale, se desfăşoară Ediţia a II-a a „Săptămînii Tehnologiilor Informaţionale în Republica Moldova”. Această suită de manifestări a demarat luni, la 14 aprilie 2008, cu inaugurarea solemnă a Întreprinderii de Stat „Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale”, subordonat Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Ministerului Dezvoltării Informaţionale. La eveniment a participat Preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin, susţinător activ al aplicării tehnologiilor informaţionale în modernizarea economiei naţionale şi a ţării în ansamblu.
La 15 aprilie, începînd cu ora 10.00, în sălile de conferinţe ale CH „Codru” şi-a început lucrările Ediţia a VIII-a a Conferinţei internaţionale BIT+ în cadrul aceleiaşi Săptămîni a tehnologiilor informaţionale, manifestare coordonată de Ministerul Dezvoltării Informaţionale şi Academia de Ştiinţe a Moldovei. Amintim, că Conferinţa Internaţională BIT+ şi-a început activitatea în anul 2001, organizată de compania ”MoldInfonet”, cu susţinerea Ministerului Dezvoltării Informaţionale (pe atunci Departamentul Tehnologii Informaţionale) şi a Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Pe parcursul anilor conferinţa a contribuit substanţial la procesul de dezvoltare a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii (TIC) în Moldova, a pus bazele unui dialog profesional la nivel internaţional şi local, contribuind la formularea şi promovarea politicilor de edificare a societăţii informaţionale în Republica Moldova.
Conferinţa internaţională BIT+ „Tehnologii informaţionale – 2008” a fost deschisă de membrul corespondent Ion Tighineanu, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care a evidenţiat actualitatea acestei manifestări ştiinţifice, for deja cu tradiţii şi unul dintre principalele evenimente ale săptămînii tehnologiilor informaţionale. Schimbul de informaţii referitor la realizările de ultimă oră, asigurat în cadrul lucrărilor Conferinţei, a pus temelia comunicării între specialiştii din diferite instituţii, companii, Guvern şi societate. Conferinţa „BIT+”, a specificat vorbitorul în continuare, este în prezent cel mai reprezentativ for din domeniu în Republica Moldova ce contribuie la dezvoltarea tehnologiilor informaţionale moderne în toate sferele de activitate a societăţii, la promovarea tehnologiilor avansate şi a metodelor noi de organizare a afacerilor, la identificarea şi implementarea în ţara noastră a celor mai bune practici internaţionale în domeniul informatizării.
Prezentă la această manifestare ştiinţifică, dna Zinaida Greceanîi, prim-ministru al Republicii Moldova, a salutat cordial asistenţa, menţionînd că dezvoltarea tehnologiilor informaţionale în ţara noastră constituie şi un angajament al actualei guvernări, că Republica Moldova în prezent dispune de toate condiţiile necesare pentru a deveni o societate informaţională. Totodată, şefa executivului a menţionat şi alte probleme care sunt luate la control – elaborarea documentelor electronice de identificare, inclusiv semnătura digitală, aplicarea noilor tehnologii informaţionale progresiste.
În continuare moderatorul Ion Tighineanu a dat citire mesajului de salut al preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca, care din cauze motivate nu a putut fi prezent la acest eveniment. Textul urmează …
Cu un cuvînt de salut către participanţii la Conferinţa Internaţională BIT+ „Tehnologii Informaţionale - 2008” s-au adresat, de asemenea, dl Pavel Buceaţchi, ministru al dezvoltării informaţionale, dl Valentin Guznac, ministru al administraţiei publice locale, dna Kaarina Immonen, reprezentant permanent PNUD Moldova, dl Nuridin N. Muhitdinov, director general al Consiliului Comunităţii Regionale în domeniul Comunicaţiilor şi alţii.
Examinarea practicilor internaţionale şi promovarea proiectelor naţionale de prestare a serviciilor prin mijloace electronice (e-servicii) constituie punctul de pornire pentru ediţia a VIII-a a Conferinţei Internaţionale BIT+ 2008, considerată a fi foarte importantă în procesul de edificare a societăţii informaţionale.
Totodată, implementarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii în toate sferele economiei naţionale înaintează în faţa societăţii sarcina de a identifica problemele apărute şi modalităţile de soluţionare ale acestora. În acest sens selectarea şi promovarea în Republica Moldova a celor mai bune practici internaţionale în domeniul informatizării reprezintă unul din obiectivele principale, puse la temelia organizării şi desfăşurării lucrărilor tuturor ediţiilor conferinţei BIT+.
Serviciul de presă al A.Ş.M.
|