Slova şi muzica populară

2008-04-08

Slova şi muzica populară – componentă culturală a proceselor civilizatoare

Centrul de Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, susţinut financiar de Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO, organizează la 10 aprilie 2008, începînd cu ora 9.00,  în Sala Mică a A.Ş.M. (bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, 1), conferinţa ştiinţifică  cu genericul „Slova şi muzica populară – componentă culturală a proceselor civilizatoare”.   

Manifestarea este consacrată problemelor actuale de prezervare a folclorului în societatea polietnică a Moldovei. În cadrul forului vor fi prezentate referate ce reflectă importanţa folclorului muzical şi coregrafiei în procesul conservării şi dezvoltării identităţii etnice şi culturii, tendinţelor transformaţionale. Sunt programate luări de cuvînt ale folcloriştilor, etnologilor, culturologilor, reprezentanţilor deferitelor instituţii ştiinţifice şi pedagogice: Academia de Ştiinţe a Moldovei, Centrul Naţional pentru Creaţia Populară, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Colegiul Republican de Muzică „Şt. Neaga”. În mai multe referate va fi supusă analizei evoluţia folclorului în mediul urban. Autorii vor accentua activizarea procesului de urbanizare şi globalizare ce urmează să fie luat în calcul în opera de prezervare a moştenirii culturale.

La conferinţă va fi prezentată o colecţie nouă de CD-uri (alcătuitor prof. Constantin Rusnac) cu muzică populară instrumentală (trei mii de melodii!), precum şi o suită de dansuri populare (conducător artistic, doctor Antip Ţarălungă). 
 

La lucrările conferinţei sunt invitaţi specialişti ce activează în domeniul ştiinţelor umanistice şi cei antrenaţi în procesul de salvgardare a moştenirii culturale. 

 Jurnaliştii, care se interesează de problemele culturii, sunt aşteptaţi la acest eveniment.
Informaţii suplimentare la telefoanele: 27-13-53, 27-10-07.
Interpelările pot fi expediate pe adresa ici@asm.md 

       Serviciul de presă al A.Ş.M.