Cimpurile cu griu vor fi monitorizate pe parcursul intregii perioade de vegetatie

2008-03-26

Colaboratorii Institutului de Pedologie si Agrochimie „Nicolae Dimo” au efectuat cercetari agrochimice operative a terenurilor agricole cultivate cu griu de toamna, in total pe 116 cimpuri, 6200 ha pentru a determina rezervele de apa in straturile 0-100 si 0-160 cm, cantitatea de azot mineral in straturile 0-40 si 0-100 cm si starea grinelor la desprimavarare. In baza datelor obtinute a fost calculata recolta prognozata si elaborate recomandari privind optimizarea nutritiei minerale cu azot.

Probele de sol au fost colectate de pe terenurile agricole din c. Horodiste, raionul Donduseni, c. Maramonovca si Tarigrad, raionul Drochia, c. Sanatauca, Napadova, Japca, Cunicea, Cuhuresti, Cosernita, Varvareuca, Cenusa, Rosietici, raionul Floresti, c. Durlesti, raionul Ialoveni, c.Onesti si Negrea, raionul Hincesti, comuna Lebedenco, raionul Cahul.

Cercetarile efectuate au aratat ca rezervele de umiditate in stratul de 1 m variaza de la 100-108 mm ( rezerve suficiente) pina la 130-176 mm (rezerve bune si foarte bune). Rezervele de umiditate in stratul de 160 cm variaza de la 139 mm pina la 290 si sunt la nivelul mediei multianuale.

Pornind de la rezerva de apa deja acumulata in stratul de 0-160 cm de sol si cantitatea de precipitatii intr-un ciclu multianual in perioada de vegetatie a plantelor (lunile aprilie – iunie) putem prognoza recolta acestei culturi pe cimpuri in marime de la 25-27 q pina la 35-42 q/ha boabe.

Cantitatea optima de azot mineral la inceputul vegetatiei de primavara constituie 100-120 kg/ha in stratul de 1 m si 40-45 kg/ha in stratul superior (0-40 cm), unde actualmente este amplasat sistemul radicular al griului de toamna, rezervele de azot mineral in sol fiind cu 25-30% mai mari decit in anii precedenti.

In conditiile anului curent, azotul mineral este amplasat uniform pe profilul solului, fara semne de levigare in straturile inferioare. In stratul 0-40 cm, unde actualmente este amplasat sistemul radicular al griului de toamna, rezervele de azot nu pretutindeni sunt suficiente pentru nutritia optimala a plantelor. Pe astfel de fond fiecare kg de azot incorporat in sol ca nutritie suplimentara se va recupera cu 10-12 kg de boabe griu de toamna.

Starea grinelor la iesirea din iarna in general este buna si satisfacatoare. Pe circa 70-75% din toata suprafata cu griu de toamna sunt bine dezvoltate, cu densitate optimala. Aceasta categorie de grine va putea sa se autoprotejeze de buruieni, sa utilizeze mai eficient apa din sol.

Cimpurile insamintate in termenii depasiti, dupa premergatorii tirzii, se afla intr-o stare satisfacatoare. Pe aceste terenuri sint premise pentru formarea la suprafata solului a crustei, semanaturile vor fi invadate de buruieni, va creste consumul neproductiv de apa pentru formarea recoltei.

Pornind de la particularitatile agrometeorologice create si starea grinelor in anul curent se impune elaborarea si implementarea unui plan de actiuni in vederea fertilizarii diferentiate a plantelor, conservarii umiditatii solului, combaterii buruienilor, bolilor si vatamatorilor pentru fiecare cimp aparte.

Propunem trei variante de fertilizare a griului de toamna cu azot (azotat de amoniu) in functie de cantitatea de azot mineral acumulata in sol, premergator, tipul de sol etc.

Dupa mazare, lucerna de incorporat in sol cite 100-130 kg/ha de azotat de amoniu. Fertilizarea suplimentara va asigura un spor in recolta de 4-6 q/ha. Aceste cimpuri trebuie monitorizate pe parcursul intregii perioade de vegetatie, dupa necesitate, in baza diagnozei vegetale, de efectuat a doua nutritie suplimentara cu azot, de implementat procedeele respective de protectie a plantelor pentru obtinerea productiei pentru panificatie.

Dupa premergatori ca floarea soarelui, porumbul pentru boabe, griu, sfecla de zahar, de aplicat 150-180 kg/ha salpetru de amoniu. Doza aplicata pe un fond optimal de fosfor mobil in sol va asigura un spor in recolta de 6-9 q/ha boabe.

Cimpurile cu griu pentru panificatie vor fi monitorizate pe parcursul intregii perioade de vegetatie, indeplinite procedeele respective de protectie a plantelor de buruieni, boli si vatamatori. Pentru obtinerea griului de calitate inalta se recomanda efectuarea nutritiei foliare a plantelor cu azot in perioada iesirii in spic – formarea boabelor. Nutritia se efectueaza cu uree, doza – 80 kg/ha dizolvata in 300-400 litri de apa. Acest procedeu asigura majorarea continutului de gluten cu 2-4%.

Serafim ANDRIES,
membru corespondent al ASM, doctor habilitat in stiinte agricole

 http://www.moldova-suverana.md/