In memoriam. Vasile Ceban

2008-02-01

La 30 ianuarie 2008, la aproape de 91 de ani, a trecut în lumea celor drepţi doctorul habilitat Vasile Ceban, profesor universitar, Laureat al Premiului de Stat, om emerit, deţinător al Ordinului „Drapelul Roşu de Muncă” şi a medaliei „Dimitrie Cantemir”. Matematician cu renume, om cu suflet mare şi de o inteligenţă aleasă - a lăsat urme adînci în ştiinţă, a pregătit sute de specialişti în domeniu.

Vasile Ceban s-a născut la 3 februarie 1917 în satul Ghidirim, raionul Kotovsk, regiunea Odesa într-o familie de ţărani. În 1938 a absolvit facultatea de fizică şi matematică a Institutului Pedagogic de Stat din Tiraspol.

În perioada anilor 1939-1941este doctorand al Institutului de Matematică şi Mecanică de pe lîngă Facultatea de Matematică şi Mecanică al Universităţii de Stat „M.V.Lomonosov” din Moscova. În 1941-1942 a participat la apărarea oraşului Moscova, fiind distins cu medalia „Participant activ la apărarea oraşului Moscova”. În 1942-1946 este mobilizat în aparatul Statului Major Principal al Forţelor Maritime al U.R.S.S. În anul 1947 susţine teza de doctor cu tema: „Cu privire la impactul elasto-plastic a două bare”. Timp de trei ani (1947-1949) a activat în calitate de traducător la Cancelaria de Stat de pe lîngă Guvernul U.R.S.S.

În continuare revine în R.S.S.M. În anii 1949-1950 lucrează în calitate de director adjunct al Institutului Pedagogic din Tiraspol; 1950-1953 - director al Institutului Pedagogic din Soroca. A fost primul rector al Institutului Pedagogic din Bălţi (1953-1962). S-a manifestat şi ca un fruntaş al vieţii publice în calitate de deputat al Sovietului Suprem al R.S.S.M (1954-1961). În perioada 1962-1964 a lucrat ca şef al secţiei „Matematica Aplicată” a Institutului de Fizică şi Matematică al A.Ş.M., apoi după reorganizare - ca director adjunct al Institutului de Matematică cu Centrul de Calcul al A.Ş.M. (1964 - 1978).

Concomitent, a participat activ la fondarea direcţiilor de cercetări aplicative în domeniul metodelor numerice. A contribuit mult la pregătirea cadrelor de înaltă calificare atît pentru A.Ş.M., cît şi pentru şcolile superioare din republică. Sub conducerea profesorului Vasile Ceban au fost susţinute 10 teze de doctor în ştiinţe fizico-matematice. Este autor a peste 130 de lucrări ştiinţifice, publicate în diverse reviste de specialitate de prestigiu naţionale şi internaţionale, inclusiv 7 monografii.

Matematicianul şi profesorul Vasile Ceban va rămîne veşnic în memoria celor care l-au cunoscut.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Gh. Duca, T. Furdui, B. Gaina, I. Tighineanu, V. Canţer, M. Ciobanu, C. Gaindric, Gh. Mişcoi, N. Filip, M. Popa, Gh. Ciocanu.