Transfer tehnologic – 11. Remediile de spirulină vin în ajutor forţelor de protecţie a organismului

2008-01-22

Cartea de vizită a academicianului Valeriu Rudic, directorul Institutului de Microbiologie şi Biotehnologie, o constituie şcoala sa ştiinţifică în domeniul ficobiotehnologiei. Noua direcţie ştiinţifică fondată de acest savant – sinteza orientată a substanţelor bioactive de către cianobacterii şi microalge şi elaborarea tehnologiilor avansate de obţinere a preparatelor biologice – le-a permis celor 29 de doctori şi doctori habiltaţi din cadrul ei să se plaseze pe o pistă avansată a cercetărilor din domeniu, să-şi prezinte rezultatele cercetărilor la diverse foruri ştiinţifice internaţionale de inventică şi produse noi, unde au fost apreciate cu cele mai înalte distincţii ştiinţifice. Bunăoară, conducătorul acestei şcoli ştiinţifice are în palmaresul său 134 de medalii de aur, 51 de argint şi 23 de bronz, precum şi 24 de premii speciale, un rezultat unic la noi ţară, dar poate şi pe continent. Distincţii importante au cucerit şi discipolii săi.

Astăzi medicul de specialitate Valeriu Rudic, care în virtutea unor împrejurări şi-a redirecţionat cercetările din medicină în microbiologie, revine spre medicină, spre pacienţi cu remedii medicamentoase noi, obţinute prin tehnologii originale din biomasa microbiană şi algală. În acest sens vom prezenta proiectul de transfer tehnologic, pe care-l conduce, întitulat Implementarea tehnologiilor de producere a preparatelor BioRCr (BioR – crom) şi BioR Zn ( BioR-zinc) şi a utilizării lor pentru reabilitarea pacienţilor cu afecţiuni de diversă etiologie, participanţi la conflicte militare locale şi internaţionale. Proiectul este foarte actual, dat fiind faptul că în ultimii ani în lume se atestă, iar în R. Moldova în special se înregistrează prevalenţa înaltă a afecţiunilor hepatice, osteoarticulare, cardiopatiilor ischemice, a diabetului zaharat, tuberculozei, cancerului, a disfuncţiilor sistemului reproductiv etc., însoţite de deprecierea funcţiei imunitare a organismului.

În acest sens un loc important în terapia şi reabilitarea complexă contemporană este atribuit utilizării preparatelor imunotrope cu rol de stimulare a forţelor de protecţie a organismului şi normalizare a statusului imun modificat al bolnavilor.

Remediile din spirulină, utilizate în acest scop, sunt obţinute prin biotehnologii originale de cultivare şi producere a biomasei, extragere succesivă, fracţionare şi purificare a principiilor bioactive, sunt caracterizate printr-un conţinut prognozat şi valoros în aminoacizi şi oligopeptide imunoactive, produşi intermediari ai metabolismului glucidic şi lipidic, macro- şi microelemente esenţiale cu efecte sanogene. Implementarea lor în practică medicală ne demonstrează posibilitatea desfăşurării unui impact terapeutic polivalent în diferite situaţii clinice şi pot fi incluse în tratamentul şi reabilitarea bolnavilor cu diverse maladii, asociate cu deprecierea reactivităţii imunologice.

În cadrul proiectului nominalizat sunt propuse: preparatul BioR-crom (Osteobior) pentru pacienţi cu maladii osteoarticulare (osteoporoza), cu afecţiuni ale pancreasului (diabet zaharat); preparatul BioR-zinc (Imunobior) pentru pacienţi cu afecţiunile ficatului, cu patologii stomatologice (stomatite, gingivite, parodontite marginale, etc.). Proiectul, cu o durată de doi ani, este implementat în Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie şi Reabilitare al Ministerului Muncii. În schemele terapeutice de reabilitare sunt încadraţi pacienţii, participanţi la cel de al II-lea Război Mondial, la cel din Afganistan şi în conflictul militar de pe Nistru.

Investigaţiile clinice includ: 50 de pacienţi cu sindromul postafganez; 50 - cu afecţiuni ale ficatului; 50 - cu maladii osteoarticulare (osteoporoza); 50 - cu afecţiuni ale pancreasului (diabet zaharat) şi 50 de pacienţi cu patologii stomatologice (stomatite, gingivite, parodontite marginale etc.).

Din echipa de realizare a proiectului fac parte: dr. hab. Valentin Gudumac, profesorul cercetător Sergiu Ghinda, doctorii în biologie Valentina Bulimaga, Liliana Cepoi şi Tatiana Chiriac, specialişti cu o experienţă bogată în domeniul medicinii şi biotehnologiei. Altă persoană din echipă, dl Vasile Ouatu este medic cu o experienţă bogată în domeniul managementului şi reabilitării medicale.

Rezultatul final al proiectului - două preparate noi: Osteobior (BioRCr) şi Imunobior (BioRZn) şi formele lor medicamentoase – soluţii injectabile şi capsule, vin să suplinească deficienţa pe piaţa farmaceutică a Republicii Moldova a remediilor înalt eficiente prin funcţionalitatea lor complexă, reducerea sau lipsa efectelor adverse, contribuind astfel şi la rezolvarea unor probleme ce ţin de ameliorarea sănătăţii populaţiei ţării.

Relaţii la telefoanele: Agenţia pentru inovare şi transfer tehnologic a A.Ş.M. – 54-74-32, 54-63-82; Institutul de Microbiologie şi Biotehnologie: 73-98-78, 72- 53-06 acadrudic@yahoo.com.

Tatiana Rotaru