Pentru început cîteva repere. Într-un îndreptar antroponimic, dragi cititori, nu veţi întîlni acest nume dublu de Maria- Salvia. Cel de al doilea nume mic dnei doctor habilitat Maria Gonceariuc, şefă a Centrului genetica şi ameliorarea plantelor aromatice şi medicinale din cadrul Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor al A.Ş.M., i l-au dat colegii de breaslă pentru dragostea ei faţă de cercetare în acest domeniu, în care ea studiază Salvia (şerlai – popular sau e mai mult cunoscută planta ca şalfei – din rusă), Lavanda, Calendula, Mărarul etc. Anume prima cultură i-a jucat festa. Atît a captivat-o cercetarea ei, crearea altor genotipuri de plante, adoptate la condiţiile noastre climaterice, încît aceste rezultate excelente au format miezul tezei ei de doctor habilitat. Peste ani, şi anume, în 2002, a editat monografia cu acelaşi nume, Salvia, completată cu noi date ştiinţifice, dar care realmente a fructificat rodul muncii de aproape trei decenii. Astăzi în palmaresul dnei Maria-Salvia Gonceariuc sunt înscrise peste 160 de lucrări ştiinţifice publicate, 27 de soiuri ce aparţin la 20 de specii de plante medicinale şi aromatice.
Dar, să trecem la subiectul propriu-zis al proiectului de transfer tehnologic, întitulat Implementarea a două soiuri de Salvia sclarea L. şi a unui soi de Anethum graveolens L. (soi de mărar) în branşa de cultivare şi procesare a plantelor eterooleaginoase. Conform acestui proiect au fost propuse pentru implementare soiul Ambasador de Anethum graveolens L. şi soiurile Dacia-99 şi Victor de Salvia sclarea L.
Din plantele acestui soi de mărar (în imagine) se pot obţine 63,3/ha kg de ulei esenţial, profitul la un hectar cifrîndu-se la 367 $, în timp ce aceşti indici raportaţi la prototip constiuie de 40/ha kg de ulei esenţial şi 87,3 $ de profit la un hectar.
Concretul (produs obţinut în rezultatul extracţiei cu solvenţi organici) din soiurile Dacia-99 şi Victor conţine pînă la 70% de sclareol, component care şi determină preţul finit al produsului pe piaţă.
Pe parcursul anilor 2006-2007 dr. hab. Maria Gonceariuc a colaborat cu întreprinderea “Cioara” SRL din Hînceşti, în care a implementat aceste soiuri performante. Astfel, s-au fundat 150 ha de terenuri industriale de plante etero-oleaginoase, inclusiv 50 ha cu soiul Dacia-99, 50 ha cu soiul Victor şi 50 ha cu soiul Ambasador. În condiţiile secetei aprige din 50 ha, semănate cu soiul Ambasador de Anethum graveolens L., s-au recoltat 35 ha pentru obţinerea uleiului esenţial şi 15 ha – pentru seminţe. S-au recoltat 162 tone de materie primă cu productivitatea de 4,63 t/ha, din care s-au fabricat 1235 kg de ulei esenţial cu randamentul de 35,3 kg/ha. Rezultatul este bun, dat fiind faptul că alte soiuri de Anethum graveolens L. n-au format în genere producţie din cauza secetei. Uleiul esenţial, produs în 2007, este de o calitate excelentă: concentraţia componentului principal – carvonul – este de 39,5%. Venitul din realizarea uleiului esenţial este de 16055 $ sau 458,71 $/ha, adică 166000 lei sau 5046 lei/ha. După ce au fost scăzute cheltuielile de producţie, profitul constituie 3266 lei/ha.
Alte rezultate îmbucurătoare. De pe plantaţia iniţiată în 2005 cu soiul Dacia-99 de Salvia sclarea L., anul al II-lea de vegetaţie, s-au produs 82 kg de ulei esenţial. Concentraţia de acetat de linalilă şi linalol corespunde standardelor europene.
Plantaţia industrială de Salvia sclarea L, 100 ha, anul I de vegetaţie, soiuri Dacia-99 şi Victor, a suportat seceta, arşiţa, a intrat în iarnă în stare bună şi va da producţie de materie primă, ulei esenţial, concret în anii 2008, 2009. Profitul de la producerea concretului din Salvia sclarea L. va constitui 2000-4000 $/ha, în dependenţă de preţul de realizare la moment pe piaţă.
Implementarea noilor tehnologii, propuse de dna Maria- Salvia Gonceariuc şi de alţi savanţi la scară industrială în economia naţională, ar spori esenţial rentabilitatea gospodăriilor agricole, deci, şi bunăstarea ţăranilor şi fermierilor noştri.
Relaţii la telefoanele: Agenţia pentru inovare şi transfer tehnologic a A.Ş.M. – 54-74-32, 54-63-82; Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor al A.Ş.M.: 66-03-94, 77-04-47, mgonceariuc@yahoo.com.
Tatiana Rotaru |