Învingătorii Concursului Naţional de Susţinere a Ştiinţei şi Inovării „Econom-2007” au fost nominalizaţi
Membrii Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică (CSŞDT) al A.Ş.M. la ultima şedinţă din 24 decembrie 2007 au desemnat prin vot secret învingătorii Concursului naţional de susţinere a ştiinţei şi inovării în Republica Moldova „Econom 2007”, organizat pentru a patra oară de Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Banca de Economii S.A. privind realizările remarcabile ale anului în aceste domenii.
Scopul pe care şi l-au propus iniţiatorii acestei competiţii intelectuale anuale vizează sporirea eficienţei şi impulsionarea activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare în Republica Moldova în vederea atragerii investiţiilor străine şi autohtone pentru a implementa aceste realizări în economia naţională. Prioritate s-a acordat, prin acest vot secret, rezultatelor remarcabile care au avut un impact pozitiv asupra dezvoltării ştiinţei şi economiei naţionale, soluţionării problemelor ce ţin de necesităţile curente ale societăţii.
Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. l-a nominalizat în calitate de „Savant al anului în domeniul ştiinţelor umanistice” pe academicianul Alexandru Roşca, doctor habilitat în filosofie, academician coordonator al Secţiei de Ştiinţe Umanistice şi Arte a A.Ş.M. „Savantul anului în domeniul ştiinţelor reale” a fost desemnat academicianul Mircea Bologa, doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice, director al Centrului de Probleme Electrofizice al Institutului de Fizică Aplicată al A.Ş.M. Învingătorilor la aceste două nominalizări, conform condiţiilor din anul curent, li se vor înmîna cîte 50 de mii de lei fiecăruia.
“Inovatorul anului”, cu premiul de 40 de mii lei, a devenit, conform aceleiaşi decizii a CSŞDT, academicianul Ion Toderaş, doctor habilitat în ştiinţe biologice, academician coordonator al Secţiei de Ştiinţe Biologice, Chimice şi Ecologice a A.Ş.M.
“Tînărul savant al anului”, cu premiul de 30 mii lei, a fost nominalizată dna Violeta Cojocaru, doctor habilitat în drept, şefa Catedrei drept internaţional şi drept al relaţiilor economice externe de la Universitatea de Stat din Moldova.
Festivitatea de înmînare a premiilor Concursului naţional de susţinere a ştiinţei şi inovării în Republica Moldova „Econom-2007” va avea loc vineri, la 28 decembrie 2007, începînd cu ora 14.00, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Serviciul de presă al A.Ş.M.
|