A fost înaintat candidatul

2007-11-27
 

În legătură cu expirarea mandatului preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în exerciţiu pînă la 20 februarie 2008, în temeiul prevederilor Codului cu privire la ştiinţă şi inovare şi al Statutului A.Ş.M., Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M., prin decizia sa din 19 noiembrie curent, a demarat procesul de organizare a alegerilor preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, începînd cu 20 noiembrie 2007.

În acest sens pe 23 noiembrie curent  s-a întrunit Adunarea Secţiei de Ştiinţe Biologice, Chimice şi Ecologice a A.Ş.M., cu participarea membrilor Asambleei A.Ş.M. din partea acestei structuri academice, avînd pe ordinea de zi o singură chestiune: „Înaintarea candidatului pentru alegerile la funcţia vacantă de preşedinte al A.Ş.M.”

În luarea sa de cuvînt acad. Ion Toderaş, academician coordonator al Secţiei de Ştiinţe Biologice, Chimice şi Ecologice a A.Ş.M., a menţionat că acum 4 ani cercetarea din ţară se afla într-o criză profundă, oamenii de ştiinţă treceau prin încercări dramatice de ordin material, baza tehnico-materială ştiinţifică continua să degradeze. Însăşi existenţa Academiei de Ştiinţe a Moldovei, ca structură şi for ştiinţific suprem, era abordată de la diverse tribune prin formula shakespeareană: a fi sau nu fi.  Anume în această perioadă membrii Secţiei respective au înaintat şi cu insistenţă au promovat la funcţia vacantă de preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei pe acad. Gheorghe Duca, pe atunci ministru al ecologiei şi dezvoltării teritoriului, cu certitudinea că anume Domnia sa, ca savant şi manager experimentat, va redresa situaţia din domeniu.

Evaluarea activităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei pe parcursul ultimilor 4 ani, a specificat acad. Ion Toderaş, ne demonstrează că decizia Secţiei de Ştiinţe Biologice, Chimice şi Ecologice a A.Ş.M a fost justă. Programul de reformare şi dezvoltare a sferei ştiinţei şi inovării, conform legii respective adoptate de Parlamentul R.M. la 15 iulie 2004, promovat şi realizat de preşedintele A.Ş.M. Gheorghe Duca, ne permite să-l înaintăm pe Domnia sa în calitate de candidat la funcţia de preşedinte al A.Ş.M. pentru al doilea termen cu siguranţa că  va continua reformele începute în domeniu, cercetarea devenind realmente forţa motrice de dezvoltare a societăţii.

Propunerea înaintată de academicianul coordonator al Secţiei de Ştiinţe Biologice, Chimice şi Ecologice a A.Ş.M. a fost susţinută de academicienii Teodor Furdui, Tatiana Constantinov, Andrei Negru, Alexandru Ciubotaru, Andrei Ursu, doctorii habilitaţi Tudor Lupaşcu, Mihail Revenco, doctorii Alexandru Teleuţă, Valentina Ciochină. În rezultatul votării de către membrii Secţiei de Ştiinţe Biologice, Chimice şi Ecologice a A.Ş.M. acad. Gheorghe Duca a fost desemnat în mod unanim în calitate de candidat la funcţia de preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Secţia de Ştiinţe Biologice, Chimice şi Ecologice a A.Ş.M.  s-a adresat către celelalte Secţii de Ştiinţe ale A.Ş.M. cu propunerea de a susţine  această candidatură pentru alegerile preşedintelui A.Ş.M.

Academicianul Gheorghe Duca a mulţumit  pentru încrederea acordată şi susţinerea permanentă în activitatea sa din partea Secţiei de Ştiinţe Biologice, Chimice şi Ecologice a A.Ş.M., promiţînd că, împreună cu comunitatea ştiinţifică, va asigura continuitatea reformelor, a celor începute în primul său mandat.
 

     Serviciul de presă al A.Ş.M.