Protecţia şi valorificarea durabilă a diversităţii lumii animale

2007-10-17

Institutul de Zoologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei organizează la 18-19 octombrie 2007 ce-a de a VI-a Conferinţă a Zoologilor din Moldova cu participare internaţională, avînd drept generic „Probleme actuale ale protecţiei şi valorificării durabile a diversităţii lumii animale”.

Conferinţa va aborda astfel de teme ca diversitatea comunităţilor de animale terestre şi acvatice; sistematica şi evoluţia animalelor; structura şi dinamica populaţiilor de animale în ecosisteme naturale şi antropizate; funcţionarea populaţiilor şi rolul animalelor  în menţinerea echilibrului ecologic; controlul biologic în reglarea numerică a dăunătorilor; protecţia speciilor de animale rare, periclitate şi vulnerabile în condiţiile de   intensificare a presingului antropic.

Conferinţa va evidenţia, discuta şi alte probleme actuale ale zoologiei în aspect regional şi mondial, orientate spre încurajarea contactelor ştiinţifice ale zoologilor din Moldova cu colegii lor din străinătate, consolidarea relaţiilor de cooperare între oamenii de ştiinţă, învăţământ şi specialiştii din diverse domenii ale economiei naţionale. Vor fi reliefate direcţiile prioritare de cercetări zoologice din instituţiile academice de profil şi universităţi. O atenţie deosebită va fi acordată aspectelor aplicative ale zoologiei şi interacţiunii ei cu domeniile respective ale economiei naţionale.
   

Şedinţa plenară a Conferinţei se va deschide joi, la 18 octombrie 2007, ora 9.30, în Sala Azurie a A.Ş.M. (bd. Ştefan cel Mare, 1, et. 1).
   

Preşedinte al Comitetului ştiinţific internaţional este acad. Gheorghe Duca, preşedintele  A.Ş.M., copreşedinte - acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al A.Ş.M., membrii -  Elena Kotencova, dr., prof. (Rusia), Adam Nadachowski, dr., prof. (Polonia), Dan Munteanu, dr., prof., Gheorghe Brezeanu, dr., prof., Marian Traian Gomoiu, membru al Academiei Române, Ionel Miron, dr., prof., Ionel Andriescu, dr., prof. ( ultimii 5 – toţi din România).
   

După şedinţa plenară Conferinţa îşi va desfăşura lucrările în cadrul sesiunilor pe următoarele 4 secţii: vertebrate terestre; paleozoologie (Blocul de Biologie al A.Ş.M., str. Academiei, 1); nevertebrate; ecologie acvatică (Blocul de Chimie al A.Ş.M., str. Academiei, 3).
     

La lucrările Conferinţei vor participa circa 200 de cercetători, inclusiv 47 din străinătate (Belarusi, Ucraina, Rusia, România, Georgia etc.).
   

Conform programului de lucru la Conferinţă vor fi prezentate 7 rapoarte în cadrul şedinţei plenare, 92 de comunicări – la şedinţele pe secţii şi 48 de lucrări -  în cadrul sesiunii poster.
   

La lucrările Conferinţei  a VI-a  a Zoologilor din Moldova sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.
   

                            Serviciul de presă al A.Ş.M.