Societatea Fizicienilor din Moldova, ca membru colectiv al Societăţii Europene de Fizică, institutele academice cu profilul de fizică şi inginerie, precum şi universităţile din Republica Moldova organizează între 11-12 octombrie 2007 cea de a II-a Conferinţă a Fizicienilor din Moldova (CFM-2007) ce continuă seria de manifestări ştiinţifice, iniţiate în anul 2005. În cadrul CFM-2007 se vor desfăşura:
• Simpozionul “Problemele fizicii teoretice a stării condensate”, dedicat aniversării 90-ea de la naşterea ilustrului fizician din Republica Moldova Iuri PERLIN, profesor universitar, membru corespondent al A.Ş.M.
• Simpozionul “Rezonanţa magnetică în medii condensate”, consacrat aniversării 70-ea de la naşterea cunoscutului fizician moldovean Ion GERU, profesor universitar, membru corespondent al A.Ş.M.
Cea de a II-a Conferinţă a Fizicienilor din Moldova va avea loc sub însemnul marcării a 60 ani de la descoperirea tranzistorului, a 50 ani de la elaborarea teoriei supraconductivităţii şi a 50 ani de la lansarea primului satelit artificial al Pământului. Manifestarea este susţinută financiar de Societatea Europeană de Fizică şi Institutul de Fizică din Marea Britanie.
CFM-2007 va evidenţia şi discuta probleme actuale ale fizicii în aspect mondial şi intern, va încuraja contactele ştiinţifice şi cunoaşterea reciprocă a membrilor Societăţii Fizicienilor din Moldova cu colegii lor din străinătate, va promova relaţiile de cooperare între oamenii de ştiinţă, cultură, învăţămînt şi specialiştii din diverse domenii ale economiei naţionale. Vor fi reliefate direcţiile majore de cercetare din universităţi şi instituţiile de cercetare. Se va acorda o atenţie deosebită aspectelor aplicative ale fizicii şi a interacţiunii ei cu industria, energetica, informatica, protecţia mediului ambiant, medicina şi alte domenii.
Lucrările CFM-2007 se vor desfăşura în blocul principal al Universităţii Tehnice a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare, 168). Şedinţa plenară se va deschide joi, la 11 octombrie, începînd cu ora 9.00, în Sala de Conferinţe a UTM.
Copreşedinţi ai Comitetului internaţional onorific al CFM-2007 sunt acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi acad. Ion Bostan, rectorul Universităţii Tehnice a Moldovei; copreşedinţi ai Comitetului de organizare – acad. Valeriu Canţer, academician coordonator al Secţiei de Ştiinţe Fizice şi Inginereşti a A.Ş.M., şi m.c. Ion Tighineanu, vicepreşedinte al A.Ş.M.
Lucrările conferinţei se vor desfăşura în cadrul sesiunilor plenare şi a sesiunilor pe următoarele secţii: Problemele fizicii teoretice; Fizica stării condensate; Fizica şi ingineria materialelor; Fizica şi tehnologiile moderne; Ingineria fizică şi echipamente tehnice; Tehnologii fizice în energetică; Fizica computaţională şi informatica; Fizica si învătămîntul; geofizica, Fizica atmosferei şi protecţia mediului; Metode şi echipamente fizice în medicină şi biologie.
CFM-2007 va întruni la Chişinău peste 150 de participanţi, inclusiv 45 de participanţi din străinătate. Conform programului de lucru la lucrările Conferinţei vor fi prezentate: 15 rapoarte - în cadrul şedinţelor plenare; 60 de comunicări – în cadrul şedinţelor pe secţii; peste 100 de lucrări – în cadrul şedinţelor poster.
O temă foarte importantă de interes public va fi abordată la 12 octombrie curent, orele 18.30, în Sala de Conferinţe a UTM, în cadrul masei rotunde cu genericul „Fizica în învăţământul preuniversitar” cu participarea reprezentanţilor Ministerului Educaţiei şi Tineretului, societăţii civile – profesorilor de fizică din şcoli şi licee. Participanţii la aceste dezbateri vor răspunde la întrebările ce frămîntă societatea noastră: de ce nu ne ajung profesori de fizică în şcoală?; de ce scade în continuare calitatea predării fizicii în instituţiile preuniversitare; de ce nu vin absolvenţii şcolilor şi liceelor din ţară la facultatea de fizică?
La cea de a II-a Conferinţă a Fizicienilor din Moldova (CFM-2007) sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.
|