Societatea de Chimie din Republica Moldova, Secţia de Ştiinţe Biologice, Chimice şi Ecologice a A.Ş.M., Institutul de Chimie al A.Ş.M., Universitatea de Stat din Moldova organizează între 1-3 octombrie 2007 cea de a II-a Conferinţă Internaţională a Societăţii de Chimie din R.M. cu genericul „Realizări şi perspective ale chimiei moderne”. Şedinţa plenară se va deschide luni, la 1 octombrie, începînd cu ora 9.00, în Sala Azurie a A.Ş.M. (bd. Ştefan cel Mare, 1). Preşedinte al Comitetului internaţional de organizare a conferinţei este acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, copreşedinte - acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române; preşedinte al Comitetului local de organizare – acad. Pavel Vlad, şeful laboratorului chimia terpenoidelor din cadrul Institutului de Chimie al A.Ş.M.
Conferinţa internaţională îşi propune drept scop de a reflecta rezultatele recente din diverse domenii ale chimiei din ţară şi de peste hotare. O atenţie specială va fi acordată compuşilor de interes aplicativ - magneţii moleculari, sensori, compuşi biologic activi etc.
Acest for ştiinţific va analiza, de asemenea, realizările şi perspectivele de dezvoltare în domeniul chimiei analitice, tehnologiilor chimice şi protecţiei mediului. Programul de lucru preconizează şi abordarea unor probleme de importanţă prioritară pentru ţara noastră, atît în aspectul cercetării fundamentale, cît şi celei aplicative: protecţia mediului ambiant (apă, aer, sol), tehnologiile de obţinere a compuşilor utili pentru economia naţională în baza materiei prime renovabile locale (deşeurile industriei agricole şi a industriei de prelucrare a producţiei agricole), elaborarea metodelor analitice de dozare a diferiţilor poluanţi chimici în surse naturale (apă, sol, plante, produse alimentare) etc.
Evenimentul de la Chişinău va întruni peste 150 de participanţi, inclusiv 40 din astfel de state ca Olanda, Franţa, Polonia, România, Rusia, Ucraina, Belarus, Belgia, Grecia, Marea Britanie, Austria, Spania. În acest sens menţionăm importanţa examinării rezultatelor cercetărilor comune ale chimiştilor din Moldova cu parteneri din Italia, Germania şi alte ţări şi trasarea a noi obiective ştiinţifice.
20 de rapoarte vor fi prezentate în cadrul şedinţelor plenare, inclusiv 5 de către specialiştii din Republica Moldova (
acad. Gh. Duca, membrul cor. C. Turtă, prof. M. Revenco, membrul cor. A. Gulea, prof. F. Macaev). Printre invitaţii din străinătate cu rapoarte pentru şedinţele plenare sînt personalităţi bine cunoscute prin realizări de excelenţă în diverse domenii ale chimiei moderne: profesorii
Aede de Groot (Olanda), Janusz Lipkowski (Polonia), Vladimir Khripach (Belarus), Vladimir Arion (Austria), Liviu Chibotaru (Belgia), Bogdan Simionescu, Ionel Mangalagiu, Aurelia Meghea, Călin Deleanu ( toţi din România), Vladislav Goncharuk (Ucraina), Marcin Leonowicz (Polonia), Andrei Malkov (Marea Britanie), Wim Dehaen (Belgia), Athina Geronikaki (Grecia) ş.a.
Agenda de lucru a conferinţei internaţionale a inclus şi 23 de comunicări orale în cadrul celor trei secţiuni ale conferinţei: 1) Chimie anorganică şi fizică; 2) Chimie analitică, tehnologie chimică şi protecţia mediului; 3) Chimie organică şi bioorganică; circa 100 de postere.
La cea de a
II-a Conferinţă Internaţională a Societăţii de Chimie din R.M. sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.
Serviciul de presă al A.Ş.M.