Agenţia de presă INFOTAG a difuzat la 1 aprilie 2010 o ştire în limba rusă, bazată pe o „scrisoare deschisă” semnată de 21 cercetători din cei 85 ai Institutului de Istorie, Stat şi Drept (IISD) al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), în care se arată că semnatarii îşi exprimă dezacordul în legătură „cu decizia conducerii AŞM de a numi prin ordin un nou director interimar al Institutului”. Să reţinem faptul că “scrisoarea” nu este semnată de niciun academician.
Potrivit INFOTAG, aceşti colaboratori ai IISD s-au adresat Preşedintelui interimar al RM, dl Mihai Ghimpu şi Prim-ministrului RM, dl Vladimir Filat pentru a „cere anularea ordinului de numire a noului director interimar şi anunţarea neîntârziată a concursului pentru alegerea pe cale democratică a directorului Institutului”, „sperând că, conducerea ţării va ţine cont de demersul lor şi va contribui la restabilirea principiilor democratice la IISD”.
În legătură cu informaţiile difuzate de INFOTAG, se impun următoarele precizări, menite să facă lumină asupra adevăratei situaţii de fapt şi de drept:
- Ordinul emis la 16 martie 2010 este unul perfect legal, conform împuternicirilor acordate prin lege Preşedintelui AŞM, semnarea documentului fiind determinată de expirarea interimatului fostului director al IISD, dr. Ion Jarcuţchi. Eliminarea acestui vacuum de ordin juridic nu înseamnă, însă, renunţarea la concurs şi, dacă semnatarii „scrisorii deschise” se informau cu bună credinţă, aflau că după ultima şedinţă a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică (CSŞDT) s-a convenit ca problema cu privire la anunţarea concursului pentru suplinirea posturilor vacante de directori ai Institutului de Istorie, Stat şi Drept şi Institutului Patrimoniului Cultural să fie discutată la şedinţa ordinară din aprilie a CSŞDT.
- La 16 martie 2010, conducerea AŞM a adus imediat la cunoştinţa colaboratorilor IISD conţinutul ordinului şi tot atunci a prezentat colectivului pe noul director interimar, dr. Sergiu Musteaţă. La acea şedinţă doar câţiva colaboratori ai IIST şi-au exprimat dezacordul în legătură cu desemnarea în funcţie anume a tânărului cercetător Sergiu Musteaţă.
- Pare straniu faptul că în „scrisoarea deschisă” numele noului director interimar al IISD nu este adus la cunoştinţa opiniei publice, de parcă ar fi vorba de un istoric anonim. Precizăm în context, că noul director interimar al IISD, Sergiu Musteaţă este un nume recunoscut atât în RM, spaţiul ex-sovietic, cât şi în Occident, este doctor în ştiinţe istorice, conferenţiar universitar, autor al 4 monografii şi a peste a 100 de articole ştiinţifice, preşedinte al Asociaţiei Istoricilor din RM, laureat al mai multor premii naţionale şi internaţionale în domeniul ştiinţei, bursier al Fundaţiilor Internaţionale Fulbright şi Humboldt, coordonator de proiecte ştiinţifice naţionale şi internaţionale. În prezent, dr. Sergiu Musteaţă este vicepreşedinte al Comisiei pentru condamnarea crimelor comunismului comise pe teritoriul RM.
- Acuzaţia de „tratament discriminatoriu şi dezonorant” în raport cu IISD este una tendenţioasă şi lipsită de fond, or, acest Institut al AŞM nu este singurul condus de un director interimar. Precizăm că finalizarea reformării AŞM durează în timp tocmai pentru că CSŞDT nu a permis în anul 2009 ingerinţele politicului în procesul de alegere liberă a directorilor de Institute.
- Acuzaţia de „aplicare a regulilor antidemocratice, caracteristice perioadei guvernării comuniste” este de-a dreptul ridicolă, dacă ţinem cont mai cu seamă de argumentele nr. 1, 4, dar şi de faptul că etichetarea este utilizată în raport cu un tânăr istoric profesionist, membru activ al societăţii civile, precum este dr. Sergiu Musteaţă, care nu are legătură nici cu comunismul de tip sovietic, spre deosebire de unii semnatari, şi nici cu cel de după 1991. De metodele comuniste de tip sovietic ne aminteşte mai degrabă această „scrisoare deschisă”, despre existenţa căreia AŞM a aflat de la INFOTAG, adresată şefului statului şi premierului, în competenţa cărora, se ştie, nu intră rezolvarea problemelor de ordin intern ale AŞM. Să notăm aici şi faptul că aceşti doi demnitari de stat, anticomunişti convinşi, au condamnat nu o singură dată practica de sorginte sovietică de a controla abuziv orice domeniu.
Academia de Ştiinţe a Moldovei rămâne ataşată principiilor, valorilor democraţiei europene şi va continua reformarea AŞM în mod legal şi transparent, stimulând, totodată, participarea la concursuri a cercetătorilor valoroşi, a personalităţilor în domeniul ştiinţei, care manifestă spirit de iniţiativă şi de echipă, colegialitate şi bun simţ, energie creatoare şi nu în ultimul rând, abilităţi manageriale.
Centrul Media al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
|