La şedinţa Biroului Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM din 26 martie 2010 au fost discutate două propuneri de proiect care urmează a fi prezentate Centrului Ştiinţifico-Tehnologic din Ucraina (STCU).
Proiectul „Dezvoltarea unui cod Monte-Carlo de calcul a Reacţiilor Nucleare iniţiate de Fotoni, Hadroni, şi Nuclee pentru Aplicaţii in Radioterapie şi Transport de Particule”, elaborat de grupul de cercetători de la Institutul de Fizică Aplicată (IFA), conducător dr. Constantin Gudima, are drept scop soluţionarea unor probleme importante din domeniul medicinii nucleare, mai exact ale radioterapiei cu iradieri externe - radiaţie gamma, protoni şi ioni acceleraţi la energii mari.
Esenţa proiectului constă în dezvoltarea modelelor reacţiilor nucleare, propuse anterior de IFA şi crearea unui cod universal şi eficient pentru modelarea reacţiilor nucleare ce au loc în organismul uman în procesul tratării tumorilor de cancer. Tratamentul radioterapeutic presupune utilizarea radiaţiilor ionizante care necesită planificarea cât mai exactă a dozei de iradiere pentru distrugerea ţesutului canceros cu leziuni minime ale organelor neafectate.
Potrivit autorilor proiectului, utilizarea acestui cod va fi posibilă şi în alte domenii ale fizicii nucleare aplicative, precum: transmutaţia deşeurilor nucleare, producerea izotopilor pentru medicină la acceleratoarele liniare cu electroni şi protoni, etc. În adresa echipei de cercetători au parvenit deja scrisori de colaborare de la trei centre nucleare din SUA şi din două centre din Europa (Spania şi Germania).
Cel de-al doilea proiect „Sistem avansat Dish-Stirling de concentrare a energiei solare şi transformare în energie electrică”, conducător Vladimir Goremichin, a fost propus de Biroul Special Tehnologic de Construcţie “Mezon” (rezident al PST “Academica”), în colaborare cu Alianţa “Energia Nouă din Ucraina”.
Obiectivul principal al proiectului rezidă în elaborarea unui model-pilot al sistemului solar Dish Stirling cu putere de până la 3kW, la un preţ redus. Macheta tehnică a modelului urmează a fi amplasată pe teritoriul PST “Academica”. Proiectul în cauză presupune elaborarea unui plan de marketing şi dezvoltarea unui model de comercializare pe pieţele Republicii Moldova, Ucrainei şi altor ţări. Alianţa "Energia Nouă din Ucraina" are deja potenţiali clienţi în Turkmenistan, Emiratele Arabe Unite, Cuba, Thailanda, Turcia.
De menţionat că din momentul iniţierii activităţii STCU în Republica Moldova (noiembrie 2007), sfera ştiinţei şi inovării a beneficiat de 16 granturi, costul total al cărora constituie 1 854 450 dolari SUA. Graţie suportului financiar şi logistic oferit de STCU, cercetătorii ştiinţifici au posibilitatea de a organiza şi participa la diferite conferinţe internaţionale, procura echipament modern, stabili relaţii avantajoase de colaborare, favorizând astfel procesul de integrare în comunitatea ştiinţifică internaţională.
Oficiul din Republica Moldova al STCU facilitează procesul de promovare al proiectelor, oferă consultanţa de rigoare, încurajează participarea cercetătorilor ştiinţifici din organizaţiile guvernamentale, neguvernamentale, businessul privat la competiţie.
Informaţii suplimentare:
tel. 54 69 33; 0 691 72 668;
e-mail: alfreda.rosca@stcu.int;
www.stcu.int;
responsabil: Alfreda Roşca
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-37 |