Hotnews: Concurs liber de comunism pentru directorii institutelor AŞM

2010-03-21
 

Unsprezece institute ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care aveau directori interimari, şi-au ales în această săptămână, prin vot secret, directori cu drepturi depline.

Primele alegeri au avut loc în cadrul Secţiei Ştiinţe Exacte şi Economice a AŞM, în urma cărora membrul corespondent Leonid Culiuc fost ales director al Institutului de Fizică Aplicată, dr. hab. Svetlana Cojocaru – director al Institutului de Matematică şi Informatică, dr. hab. Vladimir Berzan – director al Institutului de Energetică, iar dr. hab. Alexandru Stratan – director al Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică.

Tot în această săptămână au avut loc alegeri şi în cadrul Secţiei Ştiinţe ale Naturii şi Vieţii, subsecţia Ştiinţe biologice, chimice şi ecologice, fiind aleşi încă şapte directori ai institutelor AŞM. În urma votului închis al membrilor acestei Secţii, în calitate de directori ai institutelor academice au fost aleşi: acad. Ion Toderaş - Institutul de Zoologie, acad. Valeriu Rudic - Institutul de Microbiologie şi Biotehnologie, dr. Valentina Ciochină -  Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie, dr. hab. Tudor Lupaşcu - Institutul de Chimie, dr. hab. Nicolae Barbacar - Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor, dr. Alexandru Teleuţă – Institutul Gradina Botanică, dr. hab. Leonid Voloşciuc - Institutul de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecologică.

Conform Codului cu privire la Ştiinţă şi Inovare, cei unsprezece directori aleşi în cadrul Secţiilor AŞM urmează a fi confirmaţi în noile funcţii la şedinţa Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM.

Preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a îndemnat noii directori să manifeste curaj, demnitate profesională şi responsabilitate instituţională ori de câte ori se va încerca falsificarea adevărului şi discreditarea muncii savanţilor. El şi-a exprimat regretul că există anumite forţe de rea-credinţă, care, pentru a-şi rezolva interesele meschine de grup, sunt gata să defăimeze elita academică şi să distrugă tot ceea ce s-a construit, creat decenii în şir. Acad. Gheorghe Duca a menţionat că, în ciuda atacurilor neprietenilor AŞM, el va continua munca de consolidare a comunităţii ştiinţifice, va depune eforturi susţinute pentru ridicarea rolului savantului în societate, or, potrivit lui, Academia este în serviciul societăţii, instituţie care are nu doar misiunea de  cercetare, dar şi una de consacrare.

HotNews.md precizează că acest concurs pentru suplinirea funcţiilor vacante de directori ai institutelor academice, prevăzut de noul Cod cu privire la Ştiinţă şi Inovare, urma să aibă loc la începutul anului 2009, dar din cauza unor încercări ale regimului comunist de a se implica în treburile interne ale comunităţii ştiinţifice, conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei a abrogat Hotărârea prin care anunţa acel concurs. Ulterior, la 14 decembrie 2009, Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică a anunţat concursul, care se desfăşoară în prezent, pentru suplinirea funcţiilor de directori ai institutelor AŞM.

Temerile comunităţii ştiinţifice, conform cărora în culisele guvernării comuniste se pregăteau  anumite „scenarii”, s-au dovedit a fi justificate. Proba a apărut odată cu recenta desecretizare a unui document cu parafa „SECRET”, din care reiese că foştii demnitari comunişti Vladimir Voronin, Victor Stepaniuc şi consilierul acestuia, Dragoş Vicol, au elaborat, la 19 ianuarie 2009, o listă cu „candidaturi” pentru funcţia de directori ai institutelor academice.

Preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca este primul şi, deocamdată, singurul conducător de instituţie publică din RM, care a mulţumit Guvernului Filat şi presei pentru această desecretizare a documentului „SECRET”.

Sursa: http://hotnews.md/articles/view.hot?id=1632