Încă şapte institute ale AŞM şi-au ales directorii

2010-03-19
 

Şapte noi directori ai institutelor subordonate Academiei de Ştiinţe a Moldovei au fost aleşi recent, la şedinţa subsecţiei Ştiinţe biologice, chimice şi ecologice din cadrul Secţiei de Ştiinţe ale Naturii şi Vieţii a AŞM.

În urma votului închis al membrilor Secţiei, în calitate de directori ai institutelor academice au fost aleşi: acad. Ion Toderaş - Institutul de Zoologie; acad. Valeriu Rudic - Institutul de Microbiologie şi Biotehnologie; dr. Valentina Ciochină -  Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie; dr. hab. Tudor Lupaşcu - Institutul de Chimie; dr. hab. Nicolae Barbacar - Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor; dr. Alexandru Teleuţă – Institutul Gradina Botanică; dr. hab. Leonid Voloşciuc - Institutul de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecologică.

Conform prevederilor legale, directorii aleşi urmează a fi confirmaţi în noile funcţii la şedinţa Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM.

Prezent la eveniment, atât în calitate de membru al Secţiei cât şi în cea de preşedinte al AŞM, acad. Gheorghe Duca a salutat ideile inspirate, reformatoare  lansate de candidaţi şi viziunea lor modernă asupra rolului ştiinţei şi inovării în sec. XXI. Potrivit acad. Gheorghe Duca, un director de institut trebuie să fie el însuşi un bun cercetător, dar şi un bun manager în abilitatea sa de a atrage fonduri şi a le utiliza eficient. Respectarea acestor principii şi rigori occidentale devine cu atât mai actuală cu cât savanţii din Republica Moldova vor deveni în curând membri cu drepturi depline ai comunităţii ştiinţifice din UE, statut ce le va permite cercetătorilor valoroşi să atragă fonduri considerabile.

Preşedintele AŞM a îndemnat noii directori să manifeste curaj, demnitate profesională şi responsabilitate instituţională ori de câte ori se va încerca falsificarea adevărului şi discreditarea muncii savanţilor. El şi-a exprimat regretul că există anumite forţe de rea-credinţă, care, pentru a-şi rezolva interesele meschine de grup, sunt gata să defăimeze elita academică şi să distrugă tot ceea ce s-a construit, creat decenii în şir. Acad. Gheorghe Duca a menţionat că, în ciuda atacurilor neprietenilor AŞM, va continua munca de consolidare a comunităţii ştiinţifice, va depune eforturi susţinute pentru ridicarea rolului savantului în societate, or, Academia este în serviciul societăţii, care are nu doar misiunea de  cercetare, dar şi una de consacrare.

La rândul său, acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedintele AŞM, coordonator al Secţiei a apreciat efortul şi contribuţia pe parcursul anilor a noilor directori, îndemnându-i să fie în pas cu timpul, să urmărească tendinţele mondiale în cercetarea fundamentală şi avansată pentru soluţionarea problemelor din economia naţională, dar şi a marilor provocări ale umanităţii.

Referindu-se la situaţia dificilă în care se află cercetătorii din cauza reducerii substanţiale a finanţării pentru 2010, acad. Teodor Furdui şi-a exprimat încrederea că, în pofida tuturor barierelor, „oamenii de ştiinţă vor supravieţui şi vor demonstra că fără ştiinţă este imposibil de a merge mai departe”. Prin urmare, o datorie de onoare a noilor directori constă în ridicarea prestigiului institutelor pe care le vor conduce şi a instituţiei academice în general.

 

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-37