CHIŞINĂU, 4 martie / Coresp. "Novosti - Moldova"/. În cadrul sesiunii a XII-a a Adunării Generale a Academiei de Ştiinţe a Moldovei joi au fost totalizate rezultatele activităţii în anul 2009, comunică agenţia NOVOSTI-MOLDOVA.
"Activitatea Academiei a fost orientată spre consolidarea şi mobilizarea potenţialului în sfera ştiinţei şi inovaţiilor. Munca s-a desfăşurat în mai multe direcţii strategice. Pentru finanţarea proiectelor de transfer tehnologic anul trecut au fost alocate 15,8 milioane lei mijloace bugetare", - a menţionat preşedintele AŞM Gheorghe Duca.
Cea mai mare parte de mijloace a fost direcţionată în domeniul biotehnologiilor agricole, sporirii fertilităţii solului şi securităţii alimentare - 63,4 milioane lei.
"Academia de Ştiinţe a fost şi rămîne o platformă pentru dezvoltarea diferitelor direcţii ale cunoştinţelor, acordîndu-se atenţie susţinută pregătirii cadrelor", - a adăugat Duca.
La sesiunea Adunării Generale s-a specificat că între Guvern şi Academia de Ştiinţe este necesar un dialog eficient. Contactele sînt necesare şi în mediul ştiinţific ca atare, pentru a identifica soluţii constructive. S-a declarat că fără investiţii în ştiinţă nu va exista dezvoltarea durabilă a ţării.
În cadrul sesiunii s-a relevat că pe parcursul anului trecut în parcul ştiinţifico-tehnologic "Academica" s-a fabricat şi comercializat producţie în valoare de 12,4 milioane de lei.
În anul 2009 în sfera ştiinţei şi inovaţiilor s-a muncit la 603 proiecte. Numai în domeniul medicinei s-au implementat peste 62 noi metode de diagnosticare, tratament şi profilaxie a bolilor. Pe parcursul anului au fost publicate 4659 lucrări ştiinţifice, dintre ele - 130 monografii şi 3044 articole ştiinţifice.
În anul 2009 AŞM a organizat 133 manifestări ştiinţifice, 41 dintre ele - internaţionale.
În prezent Academia de Ştiinţe a Moldovei are 3279 colaboratori ştiinţifici. |