Acad. Gheorghe Duca mulţumeşte Guvernului şi presei pentru desecretizare

2010-03-03

Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca aduce mulţumiri reprezentanţilor Guvernului şi ziarului JURNAL de Chişinău pentru faptul că au desecretizat şi, repectiv, publicat unele documente, care vizează Academia de Ştiinţe a Moldovei.

Anume graţie acestui fapt, şi comunitatea ştiinţifică din Moldova a luat cunoştinţă de planurile „academice” ce se urzeau pe la spatele savanţilor, precum şi de „cruciuliţele” politice care urmau a fi puse pe AŞM.

Savanţii au descoperit astfel, pe site-ul www.secret.gov.md, un document „foarte curios”, vorba vicepreşedintelui AŞM, Ion Tighineanu, elaborat de fostul viceprim-ministru comunist, Victor Stepaniuc în colaborare cu dr. hab. în filologie română de la ULIM, Dragoş Vicol, în care aceştia dau o mână de ajutor AŞM. Mai exact, propun, la indicaţia preşedintelui Vladimir Voronin, o listă a oamenilor de ştiinţă, care în viziunea lor, ar putea fi susţinute pentru funcţia de directori ai institutelor AŞM. Timpul a arătat că aceste „propuneri” au rămas doar la nivel de „proiect”, pentru că AŞM nu s-a lăsat antrenată în jocurile politice de culise.

Altfel spus, odată cu această desecretizare, s-a adeverit ceea ce savanţii auziseră din surse neoficiale, că există o listă cu savanţi întocmită „la vârf”, dar nu văzuseră niciodată documentul. Şi unde să-l vadă membrii Consiliului Suprem de Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică (CSŞDT), dacă acesta este cu parafa „SECRET”. Documentul desecretizat constituie o dovadă în plus, că, pentru a preveni ingerinţele politicului în treburile AŞM, CSŞDT a luat cea mai înţeleaptă decizie, atunci când a abrogat Hotârârea cu privire la concursul cu pricina.

Acum devine clar cu ce scop consilierii preşedintelui Voronin au cerut de la AŞM o INFORMARE (nu o coordonare, stimaţi jurnalişti!) asupra candidaturilor cercetătorilor eligibili pentru concurs. Precizez că AŞM şi alte instituţii publice trimit zilnic asemenea informări confidenţiale/personale, mai cu seamă, primelor persoane în stat, pentru că asta face parte din instrumentele de informare şi guvernare a statului. La noi, ca şi în toată lumea, demnitarii de stat pot cere orice informaţie instituţiilor publice şi acestea sunt obligate să le-o pună la dispoziţie. Altă problemă este în ce scop folosesc aceşti demnitari de rang înalt informaţiile primite!

Pentru confirmarea faptului că savanţii au fost mai abili decât politicienii, să urmărim cronica evenimentelor: la 30 decembrie 2008, la cererea Preşedinţiei, preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca şi dr. hab. Ion Guceac, secretarul ştiinţific al CSŞDT expediază preşedintelui Voronin o informare privind candidaturile eligibile pentru concurs, listă pe care fostul şef al statului pune „cruciuliţe” şi, la 12 ianuarie 2009, i-o trimite prim-vicepremierului, Victor Stepaniuc. La 19 ianuarie 2009, dl Stepaniuc şi consilierul său îi expediază fostului şef de stat lista (lor) gata bătută în cuie, cu mici abateri de la „cruciuliţe”. Numai că la AŞM concursul n-a mai avut loc şi toate institutele continuă să fie conduse de directori interimari, ca şi până la această corespondenţă.

La 29 iunie 2009, CSŞDT HOTĂRĂŞTE: „în scopul racordării programelor de activitate ale candidaţilor la funcţia de director la viitoarea strategie a cercetării, dezvoltării şi inovării în condiţii de criză economică, a anula concursul pentru suplinirea posturilor de conducere vacante din cadrul organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării – membri instituţionali ai A.Ş.M., anunţat prin Hotărîrea CSŞDT nr. 260 din 25 noiembrie 2008”. Punem la dispoziţia jurnaliştilor, preocupaţi de problemele ştiinţei, linkul de pe site-ul AŞM, unde poate fi citită această Hotărâre http://asm.md/?go=acte-administrative&n=2&new_language=0.

La 14 decembrie 2009, CSŞDT a anunţat concursul pentru suplinirea funcţiilor de directori de institute - http://asm.md/?go=functii_vacante&new_language=0.

Cu regret, portalul www.jurnal.md şi ziarul JURNAL de Chişinău au interpretat eronat documentele desecretizate şi au nimerit într-o situaţie penibilă, fie din goana după senzaţii, fie cu bună-ştiinţă. În materialele - „Duca „se sfătuia” cu Voronin, numind directorii institutelor AŞM” şi “Confidenţial// Duca “coordona” cu Voronin numirea directorilor institutelor AŞM”, publicate pe 26 februarie 2010 şi, respectiv, 2 martie 2010, aceste instituţii media mută accentele de pe un document cu adevărat “SECRET” pe o INFORMARE confidenţială/personală a AŞM, care este atât de importantă, încât nu are nici număr de înregistrare, a se vedea nota “f/n”. E ca şi cum într-o instanţă, judecătorul ar achita făptaşul şi ar acuza victima.

În calitatea mea de funcţionar public cu mare vechime, ţin să precizez că între un document cu cu parafa „SECRET” şi o INFORMARE confidenţială este o deosebire ca de la cer la pământ. Conform legii, documentul „SECRET” este document de stat de o mare importanţă, iar INFORMAREA cu titlu confidenţial este o informare personală a unui demnitar de stat ca să fie la curent cu treburile ţării şi să poată gestiona mai sigur situaţia, e la fel cum a-i furniza o informaţie într-o convorbire telefonică. Aşa a fost şi pe vremea premierului Druc, Sturza, a preşedinţilor Snegur, Lucinschi, Voronin şi aşa vor proceda actualii şi viitorii guvernaţi din RM.

Aş pune eroarea comisă de jurnaliştii de la JURNAL TRUST MEDIA, cu care am avut întotdeauna o colaborare corectă, pe seama tinereţii şi a lipsei de pregătire juridică, dacă n-aş avea următoarele nedumeriri: 1.) solicitat fiind de autoarea articolelor, i-am explicat, folosind argumentele de mai sus, că JURNAL a răstălmăcit lucrurile, dar numele şi opinia mea nu figurează în articolul apărut marţi; 2.) articolul a apărut exact în preajma Asambleei, organul suprem al AŞM şi am precizat pentru jurnalistă că preşedintele este ocupat cu organizarea acestui eveniment de amploare, nici asta n-a apărut în articol; 3.) dorind probabil să-l discrediteze pe preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, în preajma Adunări Generale, prin publicarea imaginii AŞM pe prima pagină, JURNAL nu a reuşit decât să ofenseze întreaga comunitate ştiinţifică, elita intelectuală a RM, de la care sperăm să-şi ceară scuze tot din această pagină „de top”.

Vineri dimineaţă, adică după Asamblee, preşedintele AŞM va prezenta replica ce se impune Preşedintelui JURNAL TRUST MEDIA, Val BUTNARU, astfel încât, conform legii şi principiilor democraţiei occidentale, vineri, la ora 16.40, replica să poată fi plasată pe portalul www.jurnal.md, iar în ediţia de marţi să apară pe paginile 1 şi 4, cu imagini şi documente scanate, adică în ordinea şi zilele în care a publictat JURNAL aceste materiale cu Mărţişor.

Cu respect, adâncă recunoştinţă şi urări de primăvară fericită,

Ion VÂRŢANU, jurnalist,
şef al Direcţiei Personal şi Secretariat al AŞM