Concurs pentru bursele de excelenţă acordate de Federaţia Mondială a Savanţilor

2010-03-20

A demarat concursul pentru bursele de excelenţă acordate de către Federaţia Mondială a Savanţilor (FMS) pentru anul academic 2010-2011.

Tinerii cercetători din Republica Moldova vor beneficia în anul de studii 2010-2011.de 7-9 burse de excelenţă acordate de Federaţia Mondială a Savanţilor (FMS) în conformitate cu cerinţele stabilite de către FMS (Criteriile de participare, anexa 3). Bursele sunt propuse pentru 15 domenii prioritare de activitate ale FMS, anexa 2, inclusiv cercetarea apei, solului, energiei, în domeniile medicinei, alimentaţiei etc.  .

Valoarea unei burse este de circa 150 franci elveţieni lunar.

Concursul este adresat doctoranzilor anilor II si III care îşi fac studiile în cadrul instituţiilor de cercetări ştiinţifice sau universităţilor.

Dosarul de participare în 2 exemplare trebuie să conţină următoarele acte perfectate în limba ENGLEZĂ (cu excepţia Certificatului de confirmare a notelor care poate fi prezentat într-un exemplar în limba română):

  1. Formularul de aplicare, anexa 4 în 2 exemplare (Application Form) completat si semnat de către aplicant;
  2. CV aplicantului în 2 exemplare cu adresele complete semnat si ştampelat;
  3. Lista publicaţiilor în 2 exemplare confirmate de catre secretarul siintific sau decanat;
  4. CV Conducătorului în 2 exemplare cu adresele de contact complete semnat si ştampelat;
  5. Proiectul de cercetare (4-5 pag) în unul din cele 15 domenii prioritare ale FMS (Anexa 2), (Proiectul va conţine: Denumirea direcţiei prioritare, Denumirea temei, Denumirea Instituţiei,Numele aplicantului şi a Conducătorului, Obiectivul proiectului, Argumentarea, Materiale şi Metode de cercetare utilizate, Volumul total de lucru divizat în 6 etape a cîte 2 luni, Concluzie, Bibliografie). Proiectul în 2 exemplare trebuie sa fie semnat de aplicant şi conducătorul ştiinţific şi ştampilat;
  6. Două scrisori de recomandare în 2 exemplare din partea a doi specialişti în domeniu (scrisorile să fie semnate şi ştampilate). Acestea trebuie să fie adresate Preşedintelui Federaţiei Mondiale a Savanţilor, Dl. Prof.Antonio Zichichi.
  7. O scrisoare de recomandare în 2 exemplare din partea conducătorului ştiinţific cu acordul de a fi conducător ştiinţific al aplicantului la bursa de excelenţă acordată de FMS. Aceasta trebuie sa fie adresată Preşedintelui Federaţiei Mondiale a Savanţilor, Dl. Prof.Antonio Zichichi;
  8. Certificat de confirmare într-un exemplar în limba română a notelor de admitere la doctorantură şi a examenelor de minim (cu nota medie nu mai puţin de 8) perfectate de instituţia unde studiază aplicantul. (Pentru doctoranzii AŞM - Centrul de Instruire Univeritară, Postuniversitară şi Perfecţionare al AŞM, adresa de contact: str. Academiei 3, tel. 72 80 89).

Anexe:
Anexa 1-Basic rules and guidelines;
Anexa 2-Domeniile prioritare ale FMS
;
Anexa 3- Criteriile de participare;
Anexa 4-Application form for WFS national scholarship.

Dosarul pentru concurs urmează a fi prezentat pîna la data de 31 martie 2010, ora 17.00 pe adresa mun. Chişinău, str. Academiei 5, of. 220, academicianul Andrei Andrieş, reprezentantul FMS în Moldova.

Telefon de contact 73-98-05,
e-mail: andries@asm.md.