Radio Moldova: Evrica şi Academia Radio

2010-02-13

Sâmbăta, 13 februarie curent, începând cu ora 10.30, invitatul emisiunii de inventică şi tehnologii noi EVRICA, Radio Moldova, este dr. în medicină, conferenţiarul universitar Dumitru Hiţu, inventator din cadrul Catedrei chirurgie oromaxilofacială a Universităţii de Medicină şi Farmacie ''N. Testemiţanu''. Subiectul prezentat ţine de invenţiile în domeniul oromaxilofacial, al cărui autor este, desigur, participantul la această emisiune.

A doua emisiune, consacrată ştiinţei, ce apare cu regularitate o dată pe săptămână, este ACADEMIA RADIO. De această dată marţi, la 16 februarie curent, începând cu ora 10.30, va fi abordat subiectul ''Programarea neurolingvistică în contextul ştiinţei economice''. La emisiune participă dr. în ştiinţe economice, conferenţiarul universitar Liliana Eremia de la Catedra management social a Academiei de Studii Economice din Moldova.

Realizatorii emisiunilor radiofonice EVRICA şi ACADEMIA RADIO, jurnalista Svetlana Seliucova şi regizorul Silvia Illarionov, anunţă cercetătorii din sfera ştiinţei şi inovării că toţi doritorii de a participa la realizarea acestor două emisiuni de popularizare a ştiinţei cu rezultate interesante sau să abordeze careva probleme din viaţa cotidiană a savanţilor, să-şi omagieze colegii de serviciu cu prilejul unor aniversări, se pot adresa cu un mesaj scris pe adresa: sseliucova@yahoo.fr

Emisiunile pot fi audiate, accesând site-ul www.trm.md

Tatiana Rotaru,
Centrul media al AŞM,
Tel.: 27-41-93