Perpetuum mobile, Moldova 1

2010-02-11

Joi, la 11 februarie curent, începând cu ora 17.30, a fost pusă pe post ediţia de rând a Revistei de ştiinţă şi inovare Perpetuum mobile, iniţiată acum trei ani şi jumătate de Canalul de televiziune Moldova 1. În cadrul acestei emisiuni regizorul Vasile Ernu şi redactorul Elena Cecan au prezentat rezultatele sondajului sociologic „Vox Populi: ianuarie 2010", desfăşurat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Moldova. La întrebările autorilor a răspuns dr. Victor Mocanu, şeful sectorului sociologie al Institutului de Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al A.Ş.M., preşedintele ASDM.

Al doilea subiect a constituit interviul realizat cu primul laureat al Premiului nominal „Grigore Vieru" în domeniul filologiei - Vasile Bahnaru, doctor habilitat în filologie, directorul interimar al Institutului de Filologie al A.Ş.M.

Emisiunea va fi transmisă în reluare vineri, pe 19 februarie 2010, începând cu ora 16.40.

Tatiana Rotaru,
Centrul media al AŞM