Motto:”Nu am, moarte, cu tine nimic...”(poetul Grigore Vieru)

Cu toate că prin clepsidra vremii s-a scurs deja un an de zile de la trecerea la Domnul a marelui poet-martir Grigore Vieru, la Chişinău, nimeni nu doreşte să vorbească despre Grigore Vieru la timpul trecut, ca dovadă că poporul nostru l-a NEMURIT, l-a ETERNIZAT încă în timpul vieţii şi nu va putea concepe niciodată că Grigore Vieru, nu mai este printre noi.

Poetul Lucian Blaga scria undeva că „ceea ce istoria nu uită - devine legendă, iar ceea ce istoria uită – devine istoriografie”. Pentru noi, poetul Grigore Vieru a fost o legendă încă în timpul vieţii şi va rămâne aşa de-a pururea: un romantic, un aristocrat al poeziei, un om firav, dar puternic şi dur contra minciunii şi a duşmanilor neamului nostru.

I-am descoperit şi îndrăgit opera acum patru decenii. Mi-am legat viitorul profesional de chimie şi de mediul ambiant încă în adolescenţă, dar tot de-atunci sunt pasionat de poezie şi muzică. Anume graţie versurilor lui Grigore Vieru – simple şi pline de tâlc, de înţelpciune - am descoperit misterul, vraja poeziei şi a muzicii, dimensiuni care subtilizează fiinţa umană. Mai mult decât atât, îndrăgind versurile melodioase ale lui Grigore Vieru, am început să-l înţeleg mai bine pe Mihai Eminescu şi să mă apropii de sensurile ascunse în versuri de Luceafărul literaturii române. Prin urmare, drumul meu spre Eminescu, ca şi al altor basarabeni, probabil, a trecut prin dragostea şi suferinţa trăite intens de Grigore Vieru... Iată de ce, să înţeleagă şi românii din dreapta Prutului, pentru noi, Grigore Vieru este mai mult decât un poet, el este un preot, un lider spiritual al neamului, care a predicat o viaţă întreagă lumina Cuvântului şi a Adevărului, redeşteptându-şi semenii rătăciţi, care aveau un trecut istoric mutilat, arestat în arhive sub zeci de lacăte, împuşcat în inima fiinţei naţionale.

Spunea cineva că atunci când vorbesc poeţii, tunurile tac... Această cugetare de pe vremea lui Napoleon parcă ar fi fost inspirată de modelul VIERU al nostru. În anul 1989, la 7 noiembrie, tancurile sovietice pornite să facă un masacru în Piaţa Marii Adunări Naţionale din inima Chişinăului, au tăcut, sub puterea „artileriei” formată din Poezie (cuvânt) şi Muzică (suflet). Aşa cum menţiona E. S., Domnul Emil Constantinescu la o reuniune internaţională, intelectualitatea de la Chişinău a intrat în istoria Europei moderne ca un fenomen unicat, prin cel puţin două elemente-cheie: au dat jos comunismul sovietic încă înainte de căderea Zidului Berlinului (31 august 1989 – oficializarea Limbii Române şi revenirea la alfabetul latin) şi au înfăptuit o Revoluţie, care a schimbat sistemul politic, fără vărsări de sânge. Toate aceste victorii istorice, obţinute în anii 1988-1991, ar fi fost, însă, imposibile fără carisma şi popularitatea poetului Grigore Vieru, fără ajutorul generaţiei sale şi a discipolilor săi. Grigore Vieru a fost comandantul, strategul şi profetul nostru. Graţie poziţiei sale civice, dar şi a colegilor săi scriitori, oameni de ştiinţă, avem astăzi Libertatea mult visată. Grigore Vieru rămâne, deci, în istorie nu numai ca un mare poet, dar şi ca un om politic temerar (fost deputat), înţelept, cu clarviziune, demnitate şi conştiinţă naţională.

Am găsit recent în scrierile lui Grigore Vieru un aforism, care m-a cutremurat: „o spun să mă audă şi plin de floare pomul: şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul...”. Aşa s-a şi întâmplat! Acest mare poet al neamului a sărit să-şi ajute poporul chiar şi după ce a murit. Anume vestea morţii lui Grigore Vieru, ca poet simbol, ne-a agitat şi deşteptat iarăşi din „somnul cel de moarte” al disperării şi resemnării, funeraliile naţionale, la care au participat sute de mii de oameni, constituind o repetiţie generală pentru revolta tinerilor din 7 aprilie 2009, de ziua Bunei Vestiri, care a culminat cu cea de-a doua cădere a comunismului între Prut şi Nistru.

La fel ca şi întreaga românime, pe care Grigore Vieru a glorificat-o, nu pot să cred nici eu că Poetul a plecat pentru totdeauna de-acasă. Îl vom aştepta mereu, tot la fel precum Grigore Vieru şi-a aşteptat toată viaţa tatăl, ca să se întoarcă de la război. Am rămas cu un mare gol în suflet, am rămas orfani de un părinte spiritual. Păcat că Grigore Vieru nu a ajuns să vadă zorii libertăţii (re) aduşi în R. Moldova de tânăra generaţie, inclusiv de fiul său Călin Vieru, care, după accidentul fatal al tatălui, s-a implicat în viaţa politică pentru a continua cauza naţională şi a duce la capăt „ce n-a dovedit nici tata”.

Nu avem moarte cu tine nimic
Nici măcar nu te urâm...
Dar ce-ai face tu şi cum ar fi,
De-ai avea un poet ca Grigore Vieru
Şi-acesta ar muri?!

Grigore Vieru ne-a iubit pe toţi, noi nu l-am iubit îndeajuns. Grigore Vieru s-a sacrificat pentru poporul său, noi nu i-am răspuns îndeajuns.

Acum e de datoria noastră să nu ne cruţăm forţele pentru a-i mulţumi, pentru a-l cunoaşte profund şi a-l face cunoscut lumii, iar pentru aceasta nu e suficient ca în şcoli şi biblioteci să ajungă doar numele şi tablourile cu chipul său. Trebuie să ne unificăm forţele pentru a-i edita şi promova opera completă în limba română şi în câteva limbi de circulaţie internaţională. Am în vedere nu doar poezia, ci şi publicistica, aforismele, textele şi muzica, scrise de Grigore Vieru.

Academia de Ştiinţe a Moldovei l-a cinstit pe poetul Grigore Vieru şi în timpul vieţii, în condiţii deloc prielnice pentru cultura românească, acordându-i, în anul 2007, titlul de doctor honoris causa. Anume la acea şedinţă festivă, consacrată sărbătorii Limba Noastră cea Română, Grigore Vieru şi-a făcut public Testamentul spiritual pentru urmaşi, intitulat „Limba Română – oastea noastră naţională”.

La 19 ianuarie 2009, pentru a-i înveşnici numele, Academia de Ştiinţe a Moldovei a instituit Premiul Nominal Grigore Vieru, pe care-l va acorda în fiece an pentru cele mai valoroase cercetări în domeniul filologiei, literaturii, folcloristicii. Acest Premiu pentru lucrările ştiinţifice apărute în anul precedent se va înmâna an de an de ziua naşterii Poetului. Primul laureat al Premiul Nominal Grigore Vieru este doctor habilitat în filologie, Vasile Bahnaru, pentru o lucrare de pionierat în lingvistica românească. Notăm că acest Premiu va deveni cu timpul unul internaţional, or, acesta urmează a fi acordat şi savanţilor străini, preocupaţi de limba şi cultura română.

La 13 februarie 2010, Academia de Ştiinţe a Moldovei are programată o Conferinţă Ştiinţifică Internationala, consacrată operei lui Grigore Vieru, la care va participa şi familia regretatului poet. În cadrul acestei Conferinţe, Academia de Ştiinţe a Moldovei şi editura Ştiinţa vor lansa volumul monografic „Grigore Vieru, Poetul”. Cartea apare zilele acestea în prestigioasa colecţie Academica şi constituie cel mai profund studiu colectiv al operei lui Grigore Vieru, pe care l-am definit în prefaţa cărţii ca fiind „poetul la modul absolut”.

De ziua Poetului, Academia de Ştiinţe a Moldovei va prezenta un nou plan de acţiuni în vederea promovării operei lui Grigore Vieru. Dau asigurări şi pe această cale familiei Vieru că, în calitatea mea de preşedinte al Academiei de Ştiinţe din Moldova, voi face tot ceea ce îmi stă în putere pentru ca Grigore Vieru să-şi ocupe locul binemeritat lângă Mihai Eminescu.

Mulţumesc marelui sufletist, poetului Adrian Păunescu, prieten scump al familiei Vieru şi celebru consătean al meu, pentru că mi-a solicitat aceste rânduri, pe care le-am scris cu suflet şi cu adâncă trăire, fiind în continuare sfâşiat de durerea pierderii autorului strălucitei cugetări: „dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă...”. Mulţumim, totodată, fraţilor – scriitori, savanţi, autorităţi – de la Iaşi şi Alba Iulia, care, au luat-o înaintea noastră şi au imortalizat chipul poetului Grigore Vieru în frumoase busturi. La Chişinău, bustul lui Grigore Vieru urmează a fi inaugurat pe Aleea Clasicilor, la 12 februarie 2010.

Ar fi bine ca în memoria marelui nostru poet, să fim mai uniţi, mai buni şi mai înţelepţi, astfel încât, prin efort comun, să ştergem din actualitate şi din viitor cugetarea scrisă cu multă durere de mult pătimitul Grigore Vieru: „doi copii încap în braţele mamei şi doi fraţi nu încap într-o ţară…”

Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii, iar noi să trăim şi să-l înveşnicim ca pe „cel mai iubit dintre pământeni”.

acad. Gheorghe Duca,
contemporan cu poetul Grigore Vieru,
preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei,
membru de onoare al Academiei Române

Publicat în Literatura şi Arta nr.6 (3362), 11 februarie 2010