I. Retrospectiva 2009 sau ce a preluat noua guvernare
Criza economică a început la finele anului 2008, însă acest lucru nu a fost recunoscut de fosta guvernare care afirma pe atunci, că Moldova este „insula stabilităţii” în lumea cuprinsă de criză. Un an mai târziu, la finele 2009, unii reprezentanţi ai aceleiaşi guvernări declarau deja că Moldova a fost afectată de criză, însă nu s-a dorit crearea panicii într-un an electoral.
În contextul celor expuse, menţionăm, că nici o ţară nu a ascuns că este afectată de criză. Din contra, toate ţările pregăteau programe anticriză şi de intervenţie, ceea ce la noi nu s-a făcut la timpul potrivit.
Banca Naţională, în schimb, de pe atunci a sesizat aceste evoluţii negative pe plan mondial şi a început intervenţiile specifice unei situaţii de criză, prin instrumente de politică monetară, inclusiv prin reducerea rezervelor obligatorii pentru băncile comerciale, reducerea ratei de bază a dobânzii. A urmat creşterea lichidităţii băncilor comerciale, a masei monetare, aflate în circulaţie, intervenţiile masive ale BNM pe piaţa valutară prin vânzări de valută, atunci când s-au aprofundat tendinţele de scădere a cursului de schimb al valutei naţionale şi invers.
În cele din urmă, putem constata că am fost atinşi de criză într-o măsură mai mică decât alte state ale lumii, deoarece nu avem dezvoltate sectoare care au fost afectate masiv pe plan mondial, precum industria siderurgică, metalurgică, constructoare de maşini şi altele. Mai mult ca atât, ponderea mare a populaţiei din spaţiul rural şi, respectiv, a autoconsumului în consumul total, structura exporturilor, dar şi a faptului că economia noastră a fost orientată în proporţii relativ egale atât spre pieţele din est, cât şi spre cele din vest, remitenţele ca sursă de alimentare a cererii interne şi acoperire a deficitului comercial enorm etc.
Remitenţele au avut tendinţe de descreştere continuă, iar acest fapt a afectat în lanţ cererea internă şi importurile. Concomitent, ne-am confruntat cu o descreştere drastică a investiţiilor străine directe (tendinţă specifică economiei mondiale în ansamblu, investiţiile străine directe înregistrând în anul 2009 o descreştere cu circa 38% în raport cu anul 2008), fapt care s-a răsfrânt negativ asupra cererii interne şi încasărilor la buget. Sectorul financiar bancar s-a arătat a fi într-o măsură mai mare rezistent la criză, dar nu pentru că ar fi foarte puternic, ci pentru că nu este integrat activ în piaţa financiară internaţională, iar slăbiciunea aceasta a devenit, în perioadă de criză, un element forte. Construcţiile au avut o descreştere considerabilă, de circa 40%, în măsura în care au scăzut remitenţele, ori acestea erau sursa principală de creditare a ramurii. Transporturile au înregistrat descreşteri mari şi, nu în ultimul rând, pentru că au scăzut importurile, exporturile, dar şi activităţile economice în ansamblu. Complexul agroalimentar, care, pe lângă faptul că a demonstrat o rezistenţă mai mare la criză faţă de alte sectoare ale economiei naţionale, a suferit, totuşi, din cauza secetei şi s-a contractat cu 9,9%.
II. Începutul 2010. Primele concluzii şi prognoze
În perioada 2001-2008, Republica Moldova a avut parte de o creştere economică defectuoasă, antrenată de creşterea consumului. În 2009, din motive binecunoscute, avem o descreştere a PIB-ului cu 8-9%.
Dacă actualul Guvern doreşte să schimbe acest model de creştere economică, trebuie să asigure o componentă mai puternică a investiţiilor, iar toate măsurile urmează a fi direcţionate astfel, ca ţara să devină atractivă din punct de vedere investiţional atât pentru investitorii interni, cât şi pentru cei străini. Până la urmă ne referim la un climat investiţional mai bun, în special un cadru regulator mai atractiv şi infrastructura fizică mai bună, în special drumurile, or drumurile proaste sunt cele care ţin investitorii departe de Republica Moldova.
Succesele economice vor depinde şi de stabilitatea politică din Republica Moldova, pentru că o criză politică prelungită îi va speria pe potenţialii investitori străini şi va diminua încrederea instituţiilor financiare internaţionale.
Măsurile anticriză, aprobate recent de Guvern, vor avea atât efecte imediate (asigurarea veniturilor necesare la bugetul de stat necesare achitării salariilor în sfera bugetară, a pensiilor, burselor etc.), cât şi de durată, cu referinţă la îmbunătăţirea calităţii mediului economic şi atractivităţii investiţionale.
În dependenţă de conjunctura economică regională, precum şi situaţia principalilor noştri parteneri economici, ne putem aştepta la o creştere economică în anul 2010 de 1,5-2%. Anul 2010 credem că va fi mai bun decât cel precedent.
Mai mult ca atât, contractarea creditelor de la FMI şi alte structuri internaţionale, la dobânzi foarte atractive, sunt şi ele măsuri care pot avea efecte imediate în vederea susţinerii deficitului bugetar şi, implicit, a păturilor vulnerabile ale populaţiei. Este firesc că în plan strategic, avem nevoie de o modernizare totală a ţării, iar modernizarea economică trebuie să constituie pilonul principal al acesteia.
Astfel, în perioada post-criză vor fi necesare şi noi modele de creştere economică, avem nevoie de constituirea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovaţii, iar aici urmează de mizat pe potenţialul comunităţii academice care este obligată să asiste Guvernul în această perioadă grea, cauzată inclusiv şi de partajarea “algoritmică” a responsabilităţilor între membrii Alianţei pentru Integrare Europeană, ceea ce dăunează gestionării profesioniste a instituţiilor publice.
III. Majorarea unor accize şi impozite
Considerăm, că creşterea accizelor la unele mărfuri a fost o măsură impusă de situaţia în care ne aflăm. Impozitele mai mari pe maşinile de lux, articolele din aur, cristal, unele articole cosmetice şi tipuri de ţigări, precum şi jocurile de hazard, vor asigura venituri suplimentare la buget şi achitarea de salarii şi alte plăţi faţă de bugetari. Chiar dacă aceste majorări de impozite au fost criticate de unii experţi, nu credem că ele vor afecta neapărat păturile vulnerabile ale populaţiei. Prin urmare, în cazul dat, operarea acestor majorări de accize poate fi considerată drept o măsură pozitivă luată de Guvern.
IV. Creşterea preţurilor şi tarifelor la mărfuri şi servicii
În 2009, înainte de sărbătorile de iarnă cel mai mult au crescut preţurile la produsele alimentare (în special, la legume), care au contribuit cu 0,55 puncte procentuale la creşterea lunară de 0,9 a Indicelui Preţurilor de Consum (IPC). Serviciile, au contribuit cel mai puţin la creşterea generală a IPC, iar aportul lor urmează să se consolideze şi mai mult în februarie 2010, datorită intrării în vigoare a noilor tarife la energie, gaz şi agent termic. Conform estimărilor noastre, aceste tarife vor ridica rata lunară a inflaţiei la circa 3%. Ţinta BNM pentru inflaţia de bază pe anul 2010 este de 5% (± 1 p.p.). Este clar că majorarea tarifelor în sectorul energetic până la urmă se va propaga şi în inflaţia de bază urmărită de BNM. Respectiv, tendinţa de modificare a preţurilor în viitor este cea de creştere.
Guvernul, însă, nu a reuşit şi nici nu a fost pregătit să prevină majorările de preţuri, limitându-se doar la afirmaţiile că au găsit o serie de încălcări la agenţii economici care au mărit nejustificat preţurile.
Considerăm, că aceste majorări au fost totuşi inevitabile. Ne dăm bine seama că în ianuarie avem deja un preţ de 233 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz. Este o majorare de la 192 de dolari şi a avut loc, drept efect, o scumpire în lanţ a unor produse, dar şi a tarifului pentru agentul termic. Un instrumentar necesar pentru a ajutora păturile social-vulnerabile nu a fost oferit de Guvern (salariile nu s-au majorat, nici compensaţiile nominative pentru unele categorii de populaţie care într-o măsură mai mare vor fi afectate de creşterea tarifelor).
Respectiv, lactatele s-au scumpit cu 3 procente, zahărul - cu 14 la sută, iar hrişca şi orezul - cu până la 20 de procente.
Concomitent, s-a scumpit benzina şi motorina. Principala cauză о constituie majorarea accizelor la importul produselor petroliere - de la 1 ianuarie au crescut cu 50%: pentru benzină de la 1800 la 2700 lei ($220) pentru 1 tonă, motorină – de 750 la 1125 lei ($91,5) pentru 1 tonă.
În contextul dat, prognozăm şi în viitor o scumpire a produselor alimentare. Or, în agricultura republicii foarte multe procese sunt mecanizate – de la arat până la recoltarea producţiei în lanţul lucrărilor sunt antrenate mii de tractoare, combine, automobile, altă tehnică ce consumă benzină şi motorină. Preţul produselor agricole mai este influenţat de aşa factori ca scumpirea energiei electrice, serviciilor de transport etc.
Totuşi, populaţia trebuie să conştientizeze că preţurile la resursele energetice au o tendinţă generală de creştere la nivel mondial. Trebuie să ne gândim mai mult nu cum să reducem sau să menţinem tarifele, dar cum să majorăm veniturile populaţiei, pentru a o face mai puţin vulnerabilă şi la eventuale majorări de tarife pe viitor.
V. Deprecierea valutei naţionale
Consider eronată strategia Băncii Naţionale care a ales ca prioritate deprecierea valutei naţionale. O astfel de strategie poate avea consecinţe grave. Moldova are o economie deschisă, ţara noastră importând până la 50% din produsul intern brut. Reiese că preţurile la mărfurile aduse de peste hotare, în mare parte, depind de cursul de schimb. Un leu ieftin înseamnă, în mod automat, scumpirea serviciilor şi produselor agroalimentare. Politica de depreciere a leului are o influenţă negativă asupra tuturor sectoarelor economiei, asupra consumului, creşterii preţurilor bunurilor importate şi a factorilor de producţie, creşterii preţurilor pentru consumatorii interni, diminuării importurilor (ce constituie sursa de bază a acumulărilor la bugetul de stat), cât şi cererii interne a populaţiei. Constatăm, că până în 2008 creşterea reală a veniturilor populaţiei era una pozitivă, adică veniturile cetăţenilor creşteau mai repede decât preţurile. Acest fapt, în opinia mea, era condiţionat şi de cursul stabil al leului.
Cu toate că ar exista şi unele plusuri (încurajarea producţiei interne, majorarea exporturilor), în situaţia, când majorarea salariilor bugetarilor este îngheţată, BNM nu ar trebui să se grăbească cu deprecierea valutei naţionale.
VI. Problematica creditării din partea sectorului bancar
În pofida eforturilor băncii centrale de a relaxa politica monetară şi a credita direct sistemul bancar, accesibilitatea creditelor rămâne o problemă majoră pentru relansarea economiei moldoveneşti. Or, obiectivul asumat de Guvern pentru anul curent privind stabilizarea şi creşterea economică nu poate fi atins fără creşterea creditării economiei.
Măsurile majore pentru ieftinirea creditelor: 1. Guvernul nu trebuie să apeleze intens la împrumuturi interne. Astfel, concurenţa cu sectorul real pentru creditele bancare va tempera. Drept consecinţă, aceasta va determina băncile comerciale să se reorienteze de la finanţarea deficitului bugetar la creditarea economiei reale. 2. Reducerea drastică a ratelor aferente depozitelor bancare, şi respectiv a costurilor de întreţinere a resurselor atrase ar trebui să ducă la diminuarea ratelor nominale medii a creditelor bancare.
Alexandru STRATAN, dr. hab. în economie |