Cele mai valoroase 10 inovaţii ale anului 2009

2009-12-29

În perioada 23 noiembrie – 10 decembrie a.2009 Comisia de expertiză a examinat dosarele depuse la Concursul “Topul inovaţiilor 2009”, care s-a desfăşurat în perioada octombrie-noiembrie a.2009, şi a desemnat învingătorii concursului nominalizat.
 
Organizatori ai acestei competiţii intelectuale, aflată în a doua ediţie, au fost Academia de Ştiinţe a Moldovei, Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic a AŞM, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova.
 
Scopul Concursului „Topul inovaţiilor 2009” a fost determinarea celor mai valoroase 10 inovaţii în diverse domenii de cercetare şi inovare. La concurs au participat instituţii şi organizaţii din sfera ştiinţei şi inovării, de stat şi private, care în anul 2009 au inventat sau au implementat inovaţii şi tehnologii inovaţionale. Prioritate a fost acordată lucrărilor cu un efect economic pozitiv net, precum şi celor cu un impact pozitiv asupra dezvoltării economiei naţionale, durabilităţii mediului înconjurător. Din 40 de inovaţii, înaintate la concurs, în rezultatul examinării lor de către Consiliul de experţi, în topul celor mai valoroase 10 au fost selectate:
 
1.       Inovaţia „Compoziţie uscată pentru tencuire”, conducător Tudor LUPAŞCU, Institutul de Chimie al AŞM.
 
2.     Inovaţia „Maşina de stropit tractată cu rampă ”, conducător Ion HĂBĂŞESCU, Întreprinderea de Stat Institutul de Tehnică Agricolă ,,MECAGRO” .
 
3.     Inovaţia „Produşi izotioureici vasoactivi-medicamente antiohipotensive autohtone”, conducător Victor GHICAVÎI, Universitatea de Stat de Medicină şi farmaceutică „N. Testemiţanu”.
 
4.     Inovaţia „Denocivizarea efectivă şi complexă a deşeurilor cianidice vinicole ”, conducător Victor COVALIOV, Universitatea de Stat din Moldova, Centrul Ştiinţific ,,Chimia Aplicată şi Ecologică
 
5.     Inovaţia „Un nou aparat în tratamentul bolilor oncologice”, conducător Vasile JOVMIR, Institutul Oncologic din Moldova.
 
6.     Inovaţia „Metodă de diagnostic a hepatitei virale B la copiii cu vîrstă până la un an”, conducător Angela VRÎNCEAN-BENEŞ, Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă.
 
7.     Inovaţia „Tehnologia gemurilor de fructe şi pomuşoare cu conţinut redus de zahăr şi valoare biologică”, conducător Natalia PARAŞCOVA, Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare
 
8.     Inovaţia „Instalaţie pentru durificarea cu scîntei electrice şi recondiţionarea produselor metalice”, conducător Alexandru COVALI, Institutul de Fizică Aplicată al AŞM
 
9.     Inovaţia „Procedeu de fabricare a vinului spumant”, conducător Nicolae TARAN, Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare
 
10. Inovaţia „Sursă de energie electrică în baza motorului stirling cu concentrarea razelor solare”, conducător Iurie SAINSUS, ,,Sincos-Plus” SRL.
 
Festivitatea de înmânare a diplomelor şi premiilor învingătorilor în Concursul „Topul inovaţiilor 2009” va avea loc la 29 decembrie 2009, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

http://www.aitt.md/?q=news/97