Succese, probleme şi priorităţi discutate la Conferinţa Sindicală a AŞM

2009-12-18
 

La 14 decembrie 2009, a avut loc Conferinţa a XXII-a Sindicală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei. La Conferinţă au fost înregistraţi 115 delegaţi, care reprezintă 2626 membri de sindicat ai AŞM.

La evenimentul sindical au fost invitaţi să participe Dumitru Ivanov, preşedintele Consiliului Republican al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei şi Ana Arnaut, şef Secţie instituţii universitare şi ştiinţifice a Sindicatului de ramură.

În cadrul Conferinţei, preşedintele Consiliului Sindical al AŞM, dr. Andrei Bujoreanu a prezentat delegaţilor un amplu Raport privind activitatea Consiliului Sindical, dar şi a organizaţiilor primare din cadrul AŞM, desfăşurată pe parcursul ultimilor cinci ani.

În raportul prezentat, Andrei Bujoreanu a considerat drept esenţială perioada pe care a parcurs-o Academia, cînd s-a înregistrat un salt vizibil al rolului ştiinţei autohtone, prin consolidarea comunităţii ştiinţifice şi a întreg potenţialului intelectual, acestea devenind priorităţi ale instituţiei.

În Raport, de asemenea, au fost menţionate eforturile şi contribuţiile savanţilor şi cercetătorilor în dezvoltarea ramurilor economiei naţionale prin implementarea realizărilor în domeniul ştiinţei şi inovării şi acestea graţie eficientizării managementului în sfera cercetare-inovare, prin optimizarea structurilor ştiinţifice.

În acest context, raportorul a ţinut să aducă sincere mulţumiri pentru conlucrare cu comitetele sindicale în baza parteneriatului social unor directori de Institute: acad. Vitalie Postolatii, acad. Tatiana Constantinov, dr. Valentina Ciochină, dr. hab. Leonid Voloşciuc, dr. Ion Jarcuţchii, dr. Alexandru Teleuţă, dr. Gheorghe Prini.

În Raport a fost expusă şi activitatea privind colaborarea internaţională, în care raportorul a subliniat că, începînd cu anul 2008, Consiliul Sindical al AŞM a întreprins acţiuni privind stabilirea şi extinderea relaţiilor de colaborare cu organizaţiile sindicale ale Academiilor de Ştiinţe din Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, România, Ucraina.

Cu toate acestea, Consiliul Sindical a sesizat şi unele neajunsuri în activitate, care vor trebui înlăturate de către noua conducere a organizaţiei sindicale a Academiei, raportorul punctînd, în acest sens, problemele cu care se confruntă colaboratorii, în special, tinerii cercetători privind aspectul locativ.

Pe final, preşedintele Consiliului Sindical a adus mulţumiri Administraţiei AŞM pentru conlucrare în baza principiilor parteneriatului social, colegilor-membri ai Consiliului Sindical al Academiei, conducerii Sindicatului de ramură - Dumitru Ivanov, Ion Bulat, Nadejda Lavric şi Ana Arnăut pentru sprijinul acordat pe parcursul mandatului.

Raportul cu privire la activitatea Comisiei de cenzori a fost prezentat de Angela Belinschi, preşedintele Comisiei.

În dezbateri au luat cuvîntul: Natalia Vasilaşcu, Sergiu Tabuncic, Valentina Ciochină, Galina Vasilos, Iulia Zabolotnîi, Laura Cebotărescu etc.

Dumitru Ivanov, în luarea sa de cuvînt a mulţumit preşedintelui Consiliului Sindical al AŞM pentru munca depusă, remarcînd o vizibilă îmbunătăţire a activităţii acestuia. Domnia sa a subliniat direcţia reuşită pe care o promovează organizaţia, accentuînd, totodată, rolul tinerilor în această activitate şi soluţiile pe care le pot propune aceştia.

În alocuţiunea sa, acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al AŞM s-a referit la metodele de colaborare dintre Administraţie şi Consiliul Sindical al AŞM, în baza parteneriatului social şi realizările contractului colectiv de muncă. Avînd o experienţă bogată acumulată în calitatea Domniei sale de preşedinte al Consiliului Sindical al AŞM, dar şi cea actuală, prim-vicepreşedintele AŞM a sugerat propuneri concrete privind optimizarea activităţii organelor sindicale din AŞM.

Lucrările Conferinţei au finalizat cu alegerea noii componenţe a Consiliului Sindical al AŞM, în număr de 25 de persoane, a Comisiei de cenzori şi a delegaţilor la Congresul V al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei.

În cadrul Conferinţei, dr. Andrei Bujoreanu a fost reales în funcţia de preşedinte al Consiliului Sindical al AŞM.

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al AŞM,
membru al Consiliului Sindical