Matthias Weckerling - Doctor Honoris Causa al AŞM

2009-12-01
 

Pe 27 noiembrie 2009, Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM a conferit titlul onorific, Doctor Honoris Causa, domnului Matthias Weckerling, director general al Fundaţiei Germane pentru Cooperare Juridică Internaţională.

Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, a venit cu demersul de a i se conferi titlul de Doctor Honoris Causa domnului Matthias Weckerling, în virtutea contribuţiilor substanţiale la armonizarea legislaţiei naţionale la cadrul legislativ al Uniunii Europene, aprofundarea şi consolidarea relaţiilor de colaborare în domeniul ştiinţelor juridice între cercetătorii ţărilor noastre.
Demersul Institutului a fost susţinut de Curtea Constituţională a RM, Ministerul Justiţiei RM şi Curtea Supremă de Justiţie a RM.

De remarcat, că Academia de Ştiinţe a Moldovei depune eforturi considerabile în vederea fundamentării ştiinţifice a proceselor care au loc în viaţa social-politică, economică şi culturală a ţării. În contextul realizării vectorului european apare necesitatea elaborării suportului ştiinţific privind procesele de integrare europeană şi, în special, a acţiunilor ce vizează armonizarea legislaţiei Republicii Moldova la standardele europene, iar cercetarea acestei dinamici este şi o prioritate a instituţiei academice.

Şedinţa CSSDT a fost prezidată de acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM, Domnia sa exprimîndu-şi speranţa într-o colaborare fructuoasă ascendentă dintre Fundaţia Germana pentru Cooperare Juridică Internaţională, comunitatea ştiinţifică şi cercetătorii din Germania cu cercetătorii şi juriştii practicienii din Republica Moldova pe traseul comun al integrării europene.

În Laudatio pe care l-a rostit doctorul habilitat în drept, prof. Ion Guceac au fost subliniate contribuţiile domnului Matthias Weckerling la promovarea colaborării dintre instituţiile de drept ale Germaniei şi Republicii Moldova, fiind menţionate multiplele activităţi în vederea perfecţionării cadrului juridic naţional, ajustării legislaţiei Republicii Moldova la standardele europene, formării profesionale continue a cadrelor naţionale de specialitate, consolidarea justiţiei constituţionale în Republica Moldova, manifestată prin organizarea, desfăşurarea şi editarea materialelor mai multor acţiuni ştiinţifice internaţionale, consacrate celor mai actuale probleme ale ştiinţei dreptului constituţional din ţara noastră.

În Oratio gratitudinis rostit de Doctor Honoris Causa al AŞM, Matthias Weckerling, Domnia sa a mulţumit pentru marea onoare acordată de către Academia de Ştiinţe a Moldovei, pe care o raportează nu atît de mult la contribuţia sa personală, cît la colaborarea bună şi fructuoasă, pe care a avut-o în ultimii patru ani cu AŞM, dar şi cu multe alte instituţii de drept din Republica Moldova, subliniind în context, interesul şi nivelul înalt al cooperării cu partenerii din Republica Moldova, acestea reprezentînd în mod personal, o valoroasă experienţă pentru Domnia sa.

Cu titlu special, a fost relevat meritul AŞM şi implicit al Institutului de Istorie, Stat şi Drept privind colaborarea în cadrul Proiectului „Premisele social-economice şi politice privind reintegrarea Republicii Moldova". În sensul contribuţiilor IRZ în cadrul Proiectului respectiv, aceasta a fost o asistenţă susceptibilă de gratitudine şi recunoştinţă, dar şi de speranţe pentru viitor, Domnia sa manifestîndu-şi si în continuare disponibilitatea totală de a acorda ajutorul necesar privind intensificarea procesului de integrare şi consolidarea relaţiilor de cooperare moldo-germane în domeniul dreptului.

La ceremonia de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa al AŞM domnului Matthias Weckerling au participat judecători de la Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, reprezentanţi ai Ministerul Justiţiei, Baroului Avocaţilor din Moldova.

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al AŞM