Opinia dlui Prof. dr. hab. dr. h.c. acad. Klaus Bochmann, director al Moldova-Institut Leipzig:
Lucrarea „Republica Moldova. Ediţie enciclopedică", care a fost lansată la finele lunii august 2009 a trezit dispute în societatea din Republica Moldova. În aceste dispute publice am fost citat şi eu ca unul care a susţinut apariţia acestei cărţi, ceea ce mă obligă să clarific contribuţia şi rolul meu (de altfel foarte modest) legat de această lucrare.
Academia de Ştiinţe a Moldovei mi-a propus să fac o recenzie la două capitole din această lucrare şi anume "Limba de stat" şi "Literatura" din compartimentul "Cultura". Am un interes deosebit, am fost întotdeauna pasionat de limba şi cultura română, într-o anumită măsură mă simt şi competent de a-mi expune punctul de vedere faţă de aceste subiecte sensibile (mai ales primul), care au conotaţii politice puternice. Urmăresc de mai mulţi ani cu atenţie confruntările legate de denumirea limbii în Republica Moldova. Aceste confruntări nu sînt lipsite de patimi şi prejudecăţi, calcule şi ambiţii politice. Ele provoacă scandaluri politice, dezbinări şi excluderi. Astfel, denumirea limbii a devenit o sperietoare. Şi acei politicieni care au încercat să promoveze o limbă de stat – alta decât cea română – au făcut acest lucru din raţiuni ideologice, calcule politice, fie din simpatie faţă de o anumită tradiţie cultivată în perioada sovietică, fie din temerea unei apropieri prea mari faţă de România. Aşa sau altfel problema limbii române în Republica Moldova este una foarte importantă, deoarece, între altele, ar putea influenţa şi în viitor relaţiile cu România şi respectiv cu Uniunea Europeană.
Nu întâmplător capitolele din Ediţia enciclopedică sau mai bine zis unele prezentări discutabile trezesc atâtea reacţii, chiar dacă în linii mari autorii articolelor recenzate de mine încearcă de a trata materia într-o manieră chibzuită, echilibrată, ţinându-se cont de punctele de vedere controversate. Astfel, în prima parte a capitolului "Limba de stat" sunt prezentate (citez din recenzia mea) "atât punctul de vedere al politicii - actuale şi trecute (sovietice) cât şi cel al oamenilor de ştiinţă, cei din urmă insistând asupra identităţii fundamentale a varietăţilor limbii române de pretutindeni. Întrucât apărarea glotonimului de limbă moldovenească se bizuie într-o mare măsură pe argumente trase din istoria Moldovei, fie a vechiului principat, fie a acelei părţi care azi formează Republica Moldova, era bine să se bazeze întreaga expunere pe prezentarea istorică a denumirilor ... Parcurgând istoria glotonimului putem constata că autoarea a reuşit să arate că folosirea glotonimului restrâns de limba moldovenească, în mai toate cazurile rezulta din considerente regionale, referitoare la principatul moldovenesc şi locuitorii săi, şi nu era concepută drept opoziţie strictă faţă de complexul lingvistic românesc. Mulţi autori, în scrierile lor întrebuinţau chiar cele două denumiri". Faptul că s-a renunţat la argumente strict lingvistice sau la consideraţii sociolingvistice s-ar putea corecta într-o formă prelucrată a Enciclopediei, cum de altfel ar trebui eliminate şi unele inexactităţi în expunerea istorică atât a limbii cât şi a literaturii pe care le-am semnalat redacţiei Enciclopediei.
În ceea ce priveşte literatura, consider că cititorul aşteaptă, în afara informaţiilor precise, să se recunoască o anumită distincţie între fenomenele literare care sunt tributare literaturii române întregi şi acelea care sunt specifice pentru spaţiul est-prutean. Şi în privinţa aceasta părerea mea este în principiu pozitivă, autorii subcapitolelor căutând tocmai şi aici un echilibru în prezentarea celor două aspecte ale literaturii basarabene. Nu pot nega faptul că în tratarea istoriei literaturii de până la anul fatidic 1940 am avut impresia că uneori se prelungeşte existenţa actuală a Republicii Moldova cu toată cultura ei îndărăt, coborându-se într-un trecut îndepărtat (impresie ivită de ex. la subcapitolul despre folclor), ca şi cum ar fi fost scris undeva că dezlipirea teritoriului de la est de Prut de celelalte meleaguri românofone ar fi fost o evoluţie istoric necesară şi nu un fapt istoric cu totul întâmplător. Totuşi putem constata că autorii acestor subcapitole au tratat subiectul cu seriozitate. Am apreciat îndeosebi acele părţi sau pasaje din aceste capitole pe care nu le găsim de loc sau sunt prezentate doar în treacăt în istoriile literaturii din România. Mă refer de ex. la literatura din Basarabia de sub regimul ţarist, o expunere foarte informativă şi detaliată din care reiese bine raporturile acestei literaturi atât cu cea din România, din Imperiul habsburgic cât şi cu cea din Rusia. Din aceasta nur este exclusă contribuţia scriitorilor de limba rusă care au activat pe pământul Basarabiei. Din tratarea literaturii din Basarabia interbelică reiese clar sincronizarea literaturii basarabene cu cea general română. În prezentarea literaturii din RASSM stăpâneşte judecata critică pe care o aşteptăm a producţiilor câteodată lamentabile din punctul de vedere estetic, însă autorul acestui subcapitol a reuşit să prezinte condiţiile politice şi cultural-lingvistice grele sub care se formase această literatură, precum şi unele talente şi valori care astăzi nu trebuie să fie date uitării. Subcapitolul Literatura postbelică din Republica Moldova surprinde prin titlul lui, fiind vorba aproape în excluzivitate de literatura din RSSM. De altfel prezentarea este pertinentă, informativă şi interesantă. Se reliefează în mod convingător etapele trecerii de la o fază iniţială, caracterizată de o nesiguranţă şi şovăieli ale condeierilor aflaţi pe de o parte sub impresia şocului reîntoacerii sub tutelă rusească şi pe de alta sub dictatul proletcultismului jdanovist, spre redescoperirea tradiţiei şi afirmarea identităţii etnice pînă la o expresie destul de liberă a eului poetic şi a sentimentelor şi trăirilor subiective. Apreciem punerea în lumină a literaturii pentru copii, neglijată în istorii literare "serioase". Faptul că în RSSM se născuse o literatură de acest gen menită să câştige o faimă internaţională trebuia reţinut numaidecât. Din păcate nu e luat deloc în seamă rolul scriitorilor în conştientizarea publicului cu privire la problema naţională şi la contradicţiile social-politice în epoca perestroicii - rol de avangardă care trebuia cel puţin menţionat. De asemenea regretăm lipsa oricărei menţiuni cu privire la literaturile celorlalte etnii din Moldova est-pruteană, în epoca sovietică şi până astăzi. De altfel, nici cea de limba română de după declararea suveranităţii de stat nu a fost tratată. Pe de altă parte, subcapitolul despre traducerea literară recompensează alte lacune, fiind vorbă de un fenomen care merită pe deplin atenţia cititorilor Enciclopediei.
În concluzie nu pot să nu exprim respectul meu faţă de autorii acestor capitole dedicate limbii de stat şi etapelor de formare şi dezvoltare a tradiţiilor literare din Republica Moldova. În ciuda unor obstacole de ordin politic-ideologic şi a unor sensibilităţi critice faţă de problemele identităţii etnico-naţionale autorii au reuşit să prezintă un tablou general ponderat şi echilibrat, informativ şi demn de stimă din punctul de vedere ştiinţific al fenomenelor descrise. O redactare a acestor articole ar fi un câştig în exactitate şi profil ştiinţific, e necesară pentru Ediţia Enciclopedică, e binevenită pentru cititori.
Sursa: www.jurnal.md |