Perpetuum mobile: azi seara.Tineri cercetători la Televiziunea Moldovei

2009-11-26

În cadul ediţiei de astăzi a Revistei de ştiinţă şi inovare Perpetuum mobile, (26.11.2009), începînd cu ora 21.40, vor fi prezentate trei schiţe-portret ale tinerilor savanţi, laureaţi ai premiilor pentru tineret în domeniul ştiinţei, tehnicii, literaturii şi artei din ultimii ani:

  1. Teodor Candu, doctor în istorie, cercetător ştiinţific în secţia istorie universală al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al A.Ş.M.
  2. Natalia Blaja-Lisnic, doctor în medicină, şefa Laboratorului ştiinţific gerontologie al Centrului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie. Participă la emisiune, de asemenea, Anatolie Negară, doctor în medicină, conferenţiar universitar, director al Centrului nominalizat.
  3. Veaceslav Popa, doctor în ştiinţe tehnice, cercetător ştiinţific la Centrul Naţional pentru Studiu şi Testare a Materialelor, UTM.

Emisiunea este realizată conform programului de acţiuni al A.Ş.M. de promovare a imaginii tinerilor savanţi în mass-media.

Emisiunea va fi transmisă în reluare sîmbătă, la 5 decembrie curent, începînd cu ora 17.25.

Tatiana Rotaru,
Serviciul de presă al A.Ş.M.