Cunoscutul publicist, în trecut - şi lingvist, Constantin Tănase scria în unul din editorialele sale (redau din memorie): atunci cînd mă plictisesc să privesc la televizor aceleaşi subiecte, aceleaşi feţe seară de seară, mă supăr şi trec direct la Canalul de televiziune Animal Planet. M-a amuzat confidenţa jurnalistului - acest sentiment l-am încercat şi eu la fel, evadînd de pe canalele noastre TV în lumea misterioasă a animalelor de pe Terra.

Recent, în cadrul Simpozionului internaţional, organizat de Institutul de Zoologie al A.Ş.M., a fost lansată culegerea de lucrări ale participanţilor lui cu titlul „Diversitatea, valorificarea raţională şi protecţia lumii animale", consacrată profesorului Andrei Munteanu, doctor în biologie, şef al Laboratorului de ornitologie al instituţiei nominalizate, cu prilejul aniversării a 70-ea. Am răsfoit-o, am citit unele pagini, apoi şi articolele aparte şi m-a captivat. În special, mi-am dorit să cunosc lucrările omagiatului, care scrisese pentru acest volum tocmai 9 lucrări, inclusiv în colaborare cu alţi colegi de-ai săi. Un an în urmă am publicat o ştire referitor la ornitologul Andrei Munteanu care făcea cu regularitate naveta la sudul republicii (raioanele Ciadîr-Lunga, Comrat, Cahul etc), unde împreună cu colegii săi a depistat pe nişte piloni de tensiune înaltă 5 cuiburi de şoimi dunăreni (nu pe arbori ca de obicei) şi, astfel, a demarat monitorizarea păsărilor. M-a făcut curioasă atunci informaţia găsită pe Internet despre aceste păsări răpitoare, ale căror frumuseţe, abilităţi de vînătoare neîntrecute şi alte virtuţi au inspirat mulţi poeţi şi prozatori. Au captat ele, fireşte, şi atenţia savanţilor, mai exact toată pasiunea lor de a le cerceta şi ocroti, deoarece numărul acestor acvile, trecute deja în Cartea Roşie, este în descreştere. Din contactele mele cu zoologii m-am convins că lumea animală îşi are legile şi regulile ei drastice, potrivit cărora înving şi supravieţuiesc doar reprezentanţii, care se adaptează cel mai bine mediului şi au forţa să lupte pentru supravieţuire zi de zi. Deci, în accepţia noastră, a lumii civilizate, scurta viaţă a unei păsări, veveriţe, rozătoare, feline, lup constituie în fond un act de eroism.

M-a impresionat, însă, mult dragostea şi pasiunea, de care dau dovadă şi fraţii noştri mai mici şi prin care îşi perpetuă specia în acest univers - ea este la fel de frumoasă, înălţătoare şi poetică. În acest sens m-a surprins plăcut articolul întitulat ştiinţific, dar nepoetic „Comportamentul de reproducere la Podiceps cristatus L.", unul din semnatari fiind şi dl Andrei Munteanu (coautori - C. Cojan, M. Cojan). E vorba de corcodelul-mare, transcris astfel în latină - o pasăre de apă, care vieţuieşte în bălţile din cursul inferior al Prutului (Crihana Veche, Manta, Vadul lui Isac, Iezer, Văleni, Rezervaţia ştiinţifică „Prutul de Jos"). Vă imaginaţi, pentru a prezenta aceste rezultate ale cercetărilor pe trei pagini de carte, ornitologii de la Academia de Ştiinţe au studiat 193 de cuiburi din lunca Prutului pe parcursul a 9 ani (2001-2009), concomitent înregistrînd parametrii mediului - temperatura aerului, adîncimea apei, componenţa vegetaţiei acvatice etc. Deci, în toţi aceşti ani, încălţaţi în cizme de cauciuc, ei au frămîntat bălţile Prutului cu mare atenţie şi grijă ca să nu sperie misterioasele păsări de apă, să afle cît mai multe despre ele, inclusiv privind viaţa lor intimă. Şi iată unele detalii...

Parada nupţială la corcodelul-mare relevă un comportament deosebit: curtarea iubitei este ritualizată, jocurile nupţiale includ posturi, atitudini, alunecări şi scufundări succesive în apă, acestea fiind însoţite de emisii sonore stridente prin care îşi anunţă femelei prezenţa. Totodată, corcodelul-mare îndrăgostit îşi delimitează un teritoriu temporar de formare a perechii. Elementul caracteristic în acest ritual este ofranda din ciocul mirelui, metaforic vorbind, un fel de inel de logodnă. La apariţia partenerei corcodelul-mare cu ofranda - un peştişor de baltă - adoptă o poziţie demonstrativă cu aripele larg desfăcute şi emite sunete caracteristice de chemare a partenerei. Femela îi răspunde, deplasîndu-se spre mascul încet şi timid. După ce păsările se apropie una de alta, realizează un gest de salut cu ajutorul capului, întind gîtul în sus, se ating cu ciocurile, apoi plutesc violent în direcţii opuse şi din nou repetă manevra. Acest ritual se repetă de 4-5 ori.

Dacă femela acceptă ofranda masculului, atunci perechea face scufundări şi execută un dans excepţional lovind fulminant apa cu aripile, iar întreaga ceremonie finalizează cu formarea cuplului. În cazul cînd femela refuză darul corcodelului, perechea se desparte în mod paşnic, fiecare căutîndu-şi un alt pretendent la inima sa.

Odată formată noua pereche va smulge de pe fundul apei alge sau plante acvatice submerse pe care şi le vor oferi reciproc. Exact, ca la Grigore Vieru:

Mă las la fund de mare,
Să văd ce-i zice tu,
Şi ies cu pietre rare,
Să văd ce-i zice tu...

Etapa de curtoazie şi cuplare finalizează cu alegerea, marcarea şi consolidarea viitorului cuib, piatra de temelie constituind plantele acvatice, pe care şi le-au oferit păsările reciproc. Familiarizarea joacă un rol important la stabilizarea cuplului, alături de o serie de factori prin care păsările îndrăgostite ajung să se obişnuiască. Dacă lipseşte unul din aceşti factori cuplul, la etapa iniţială, se poate destrăma. De aceea în perioada consolidării familiei masculul nu se apropie de cuib fără a avea o ofrandă în cioc.

După ce noul cuplu format îşi clădeşte cuibul, locul fiind ales în dependenţă de disponibilitatea materialelor de construcţie, abundenţa hranei, cîmpul şi orizontul de observaţie, femela va depune în el 4-5 ouă. Podiceps cristatus L. sau corcodelul-mare, ca şi celelalte specii ale genului Podiceps, cuibăresc oule în perechi solitare. Savanţii au calculat că în perioada de incubaţie, ce durează circa 28 de zile, femela va şedea pe cuib cam 66% din această perioadă de timp, iar masculul 34%. Deci, la naşterea, hrănirea şi educaţia viitorilor mici corcodei, care vor deveni mari, conform denumirii speciei, participă ambii părinţi cu aceeaşi dragoste şi diligenţă, au concluzionat ornitologii în lucrarea nominalizată.

Am avea şi noi, oamenii, ce învăţa de la fraţii noştri mai mici, chiar şi de la această micuţă pasăre, numită mare, în aspectul constituirii unei familii trainice pe bază de compatibilitate, în care predomină dragostea, tandreţea, responsabilitatea reciprocă şi, principalul, nu cunoaşte violenţa. Să cunoaştem cît mai mult natura, vietăţile din sînul ei - la aceasta ne îndeamnă cartea „Diversitatea, valorificarea raţională şi protecţia lumii animale", în care au intrat lucrările unor savanţi de valoare din ţară şi străinătate.

Tatiana Rotaru