Zilele Tineretului la AŞM

2009-11-19
 

Zilele Tineretului, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, demarate pe 8 noiembrie curent, au finalizat pe 17 noiembrie, de Ziua Internaţională a Studenţilor, cu o serată dedicată tinerilor, organizată de Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM şi Consiliul Sindicatului AŞM.
La eveniment au participat tineri cercetători şi studenţi de la Universitatea AŞM, tineri cu funcţie de conducere din sfera ştiinţei şi inovării.
Evenimentul a inclus mai multe acţiuni, inclusiv divertisment şi surprize.

Tinerii au fost felicitaţi de preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, domnia sa subliniind în mod deosebit faptul ca centrarea atenţiei pe tineret are un rol determinant în viaţa comunităţii academice, tineretul fiind cel care vine să consolideze spiritul cunoaşterii prin cercetare şi să schimbe lucrurile în bine, să găsească soluţii optime, rezonabile în evoluţia progresului, asigurînd prin aceasta un sistem educaţional şi ştiinţific performant, de calitate, care să devină un garant al comunităţii ştiinţifice, dar şi al societăţii. De asemenea, preşedintele AŞM a mai exprimat doleanţa ca prin performanţele obţinute, dar şi prin frumuseţea vîrstei, fiecare zi să fie una a tineretului, iar această povară care se numeşte „responsabilitate" să contribuie la fundamentarea acţiunilor şi demersurilor pe care le lansează, acestea fiind expresia rezultatelor notabile în cercetare.

Un mesaj de felicitare a adresat, în cadrul evenimentului, Secretarul Ştiinţific General al AŞM, dr.hab., prof. Ion Guceac, în care le-a dorit perseverenţă şi noi cuceriri în ascensiunea cunoaşterii tinerilor care s-au angajat să-şi realizeze acest ideal în ştiinţă, subliniind, totodată, că promovarea potenţialului creativ şi intelectual al tinerilor, dezvoltarea politicilor de tineret şi facilitarea integrării tineretului în spaţiul ştiinţific european este o prioritate a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Preşedintele Consiliului Sindicatului AŞM, dar şi sufletul festivităţii, Andrei Bujoreanu, le-a dorit sănătate şi realizări frumoase tinerilor care au ales munca de cercetare, îndemnaîndu-i să fie cît mai activi şi mai încrezători în forţele proprii, devinind un viitor sigur nu doar al instituţiei academice, dar şi al întregii societăţi.

Pentru ca sărbătorii să i se confere mai multă consistenţă, din partea conducerii AŞM, au fost înmînate premii băneşti celor mai buni tineri cercetători, care au înregistrat succese deosebite în activitatea de cercetare.

În contextul Săptămînii Tineretului, pentru participare activă în viaţa sindicală a instituţiei şi pentru promovarea principiilor sindicalismului autentic între tineri, Comitetul Confederal al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova i-a acordat „Diploma de Merit" şi un premiu bănesc Olesei Cruc, doctorandă, Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al AŞM.

În acelaşi context, pentru implicare activă în viaţa sindicală a instituţiei, Consiliul Republican al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei i-a acordat „Diploma de Onoare" şi un premiu bănesc, Olesei Gîrla, doctorandă, anul III, Institutul de Filologie al AŞM.

Corul-Model al AŞM, condus de Svetlana Veselovskaia, a imprimat o notă deosebită seratei. Programul variat, compus din lucrări atît clasice, cît şi opere ale compozitorilor contemporani, interpretat cu înalt profesionalism de către cercetătorii instituţiilor academice, a făcut dovada faptului că la AŞM poate fi îmbinată frumos munca de cercetare cu artele frumoase.

În partea a doua a seratei, ştafeta a fost preluată de doi tineri doctori în ştiinţe, două speranţe ale ştiinţei autohtone - Diana Porubin şi Denis Prodius. Tinerii au relatat despre experienţele din cadrul stagiilor de peste hotare, despre situaţiile mai nostime, au dansat, au participat la concursuri.

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al AŞM, tel.: 27-23-37