Probleme social-economice ale dezvoltării comunităţilor rurale

2009-11-16

Conferinţă internaţională

Sectorul Sociologie al Institutului Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice (IIEŞP) al A.Ş.M. organizează pe 19 noiembrie curent, începînd cu ora 10.00, în Sala mică a A.Ş.M., Conferinţa ştiinţifică internaţională cu genericul „Probleme social-economice ale dezvoltării comunităţilor rurale”. La eveniment vor participa peste 80 de specialişti în domeniu din Republica Moldova, România, Polonia, Ucraina, Federaţia Rusă, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai societăţii civile şi sectorului privat. Scopul pe care şi-l preconizează cercetătorii la această manifestare: abordarea unor probleme stringente privind optimizarea sectorului agroindustrial, eficientizarea funcţionării noilor structuri economice, dezvoltarea infrastructurii social-economice şi îmbunătăţirea calităţilor serviciilor sociale, crearea noilor locuri de muncă, creşterea veniturilor şi calităţii vieţii populaţiei de la sate. Deci, e vorba de nişte subiecte ce frămîntă societăţile tuturor acestor şi alte ţări în aspiraţia lor de a deveni state democratice şi prospere.
Potrivit programului de lucru, va deschide Conferinţa internaţională dr. conf. Victor Ţvircun, directorul Institutului Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al A.Ş.M.; cuvînt de salut va rosti dr. hab. Mariana Şlapac, vicepreşedinte al A.Ş.M.
 În cadrul şedinţei plenare vor fi audiate 4 rapoarte ştiinţifice, prezentate de membrul corespondent Andrei Timuş („Dezvoltarea social-economică a satului moldovenesc şi calitatea vieţii populaţiei – cerinţă prioritară a societăţii”); dr. hab., prof, univ. Gheorghe Iliade („Măsurile organizatoric-structurale ale reformării subsistemei agroalimentare a economiei naţionale”); dr. hab., prof. univ. Serghei Zamoghilnîi, Universitatea Tehnică de Stat din Saratov, Rusia („Metodologia cercetărilor etno-culturale în sectorul agrar”); dr. hab.,  prof. univ. Pavel Movileanu („Probleme social-economice ale dezvoltării satului moldovenesc la etapa actuală”).
 În continuare Conferinţa ştiinţifică internaţională îşi va desfăşura lucrările în cadrul a două module: 1) Dezvoltarea socioeconomică a satului: probleme şi perspective (Sala mică, et.2), moderator – dr. în sociologie Victor Mocanu, şeful sectorului sociologie al IIEŞP; 2) Particularităţi ale dezvoltării spirituale a satului în contextul transformărilor socioeconomice (b. 408, et.4) – moderator dr. hab. în sociologie Vladimir Blajco, cercetător ştiinţific coordonator al IIEŞP. Dezbaterile pe marginea subiectelor propuse se vor finaliza cu adoptarea unei Rezoluţii.
 În cadrul acestei manifestări ştiinţifice se va desfăşura, de asemenea, Conferinţa de dare de seamă a Asociaţiei Sociologilor şi Demografilor din Moldova (ASDM). Raportul de dare de seamă va fi prezentat de preşedintele ei, Victor Mocanu. Vor urma dezbateri, alegerea Consiliului Naţional al ASDM şi a preşedintelui ei.
 La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

 

         Tatiana Rotaru,
        Serviciul de presă al A.Ş.M.