Nascuta in familia distinsului intelectual basarabean Vladimir Plamadeala – diplomat, cineast si om de o aleasa cultura –, de mica taica-sau o aseza intre cartile bibliotecii sale, care era una dintre cele mai bogate biblioteci personale din Chisinaul de atunci. Astfel, pentru juna Ana-Maria Plamadeala lectura deveni o pasiune, o religie, o cauza al carei efect benefic se va face simtit peste mai multi ani. Institutul Unional de Cinematografie din Moscova (ВГИК) il absolveste cu brio, in anul 1972, urmand o serie de examene mult mai dificile: doctorantul, sustinerea tezei de doctorat, ulterior si pe cea de doctor habilitat, nefiind crutata si de unele dintre cele mai dure incercari ale vietii. Unica ei alinare ramanand a fi cartile de capatai, cu alte cuvinte, volumele fundamentale pentru o viata de om si, bineinteles, universul virtual al muzicii si filmului; dintre cele „lumesti” – fiul si cele doua nepotele minunate. Venirea Anei-Maria Plamadeala in solul arid al filmologiei autohtone i-a fost pe cat de usoara (lipsa de concurenta, toate subiectele de investigatie inca deschise), pe atat de dificila: in primul rand, ideologizarea pana la suprasaturatie a cinematografului si deci, a criticii de film, in al doilea rand, lipsa unor traditii in domeniul respectiv, adica a unor criterii axiologice si ideatico-artistice bine definite si functionale. Si nu in ultimul rand, ba poate intr-o masura mult mai semnificativa pentru tanara exegeta, a insemnat felul ei transant de a spune lucrurilor pe nume, fara niciun fel de compromisuri de ordin valoric, nefiind adesea inteleasa si acceptata nici de cineastii nostri si nici de diriguitorii de atunci ai cinematografiei nationale. Astfel, pornind de la o prea modesta „zestre filmologica” autohtona, timp de cateva decenii Ana-Maria Plamadeala isi impune, cu o deosebita prestanta profesionala si cu o nestirbita probitate morala, ideile si viziunile sale asupra fenomenului cinematografic national, dar si universal, reflectii care au fost publicate in zeci de articole, studii si lucrari cu caracter monografic, contribuind in mod exemplar si plenar la afirmarea filmologiei noastre intr-un circuit mai larg de valori culturale. Chiar de la prima sa monografie „Кино, фольклор и литература”, aparuta in anul 1985 – perioada de apogeu a triumfului dogmelor, debitate de apologetii Imperiului Sovietic despre statutul „omului nou”, cel sovietic, de o singura nationalitate –, A.-M. Plamadeala impune un demers cinematografic original, orientat spre motivele mitologice ancestrale, spre traditiile etnofolclorice, cu scopul de a pastra si perpetua identitatea nationala a poporului nostru. Investigatiile sale au fost directionate mai mult spre filmele care nu erau bine vazute la C. C. al P. C. din Moldova, dar anume creatiile audiovizuale respective – „Se cauta un paznic”, „Gustul painii”, „Ultima luna de toamna”, „Poienile rosii”, „Lautarii” – erau si au ramas a fi cele mai reusite in patrimoniul cinematografic autohton. Si daca din cele aproape 90 de note bibliografice niciuna nu se refera – din cauze lesne de inteles – la operele unor cercetatori din arealul romanesc, posibil in subconstient, autoarea s-a condus de ideile unor notorii ganditori si filosofi ai culturii, ale caror concepte au avut ulterior un rol important la aprofundarea temei, in orientarea discursului spre esente, evidentiindu-se astfel capacitatea autoarei de a interpreta si de a actualiza viziunile lui Mircea Eliade, Lucian Blaga, Constantin Noica, Romulus Vulcanescu si ale altora in contextul artei audiovizuale. In acest context, autoarea a emis sinteze valoroase, ce au atras atentia cercetatorilor din domeniu, fiind utilizate in studii stiintifice de catre prestigiosi critici si teoreticieni de film dincolo de hotarele tarii noastre. Spre exemplu, cunoscutul filmolog moscovit Valeri Fomin in cartea sa „Правда сказки. Кино и традиции фольклора” (Moscova, 2001), alaturi de corifeii criticii si teoriei filmului, de esteticieni si literati cu renume, o plaseaza si pe Ana-Maria Plamadeala cu referinte la monografia sa de debut „Кино, фольклор и литература”, aparuta cu 12 ani mai devreme decat studiul lui Fomin, fapt ce vorbeste despre actualitatea tezelor elaborate de cercetatoarea noastra. De o facultate aparte de a vedea lucrurile in ansamblu si din interior, de o viziune profund analitica, de consecventa si maturitate a viziunilor savantului A.-M. Plamadeala „depune marturie” cel de al doilea studiu al autoarei „Mitul si filmul” (Chisinau, 2001), care s-a impus nu numai prin poliaspectualitatea esteticii rezultate din multiplele corelatii ale binomului mit-film, dar si prin abordarea unei serii de probleme ce tin de mitologie, filosofie, culturologie si alte domenii conexe. Toate acestea confera studiului originalitate si profunzime, atragand atentia multor oameni de arta si cultura. Poetul si cineastul Gheorghe Voda, spre exemplu, afirma: „Originalitatea filmului basarabean, care a venit din cultura, filosofia, antichitatea si morala crestina a neamului romanesc, este demonstrata cu mult lux, profunzime si vaste cunostinte in domeniu. Studiul, axat pe o idee originala – „mitul si filmul”, contine o analiza nemaiintalnita vreodata”. Iar criticul literar Tudor Palladi scria ca „Studiul monografic „Mitul si filmul” pune in lumina intreaga stradanie a culturii romanesti si universale de proiectie a creatiei mitice si filmice din perspectiva intrepatrunderii lor, evidentiind, in definitiv, virtutile limbajului polifonic al celei de a saptea arte”. Mentionam ca nucleul ideatic si instrumentarul metodologic al acestui original si important studiu monografic – „Mitul si filmul” – se regasesc in teza sa de doctor habilitat in studiul artelor, pe care distinsa noastra cercetatoare a sustinut-o merituos, la raspantia dintre milenii (2000), intr-o atmosfera de aleasa delectare intelectuala, avandu-i ca referenti oficiali pe academicianul Mihai Cimpoi si savantii-filmologi, profesorii universitari, doctorii habilitati in studiul artelor Olga Neceai (Minsk) si Vladimir Drobasenko (Moscova), nume de prima marime in domeniul cercetarii fenomenului cinematografic de la origini si pana in prezent. Academicianul Mihai Cimpoi mentiona, pe buna dreptate, ca „Cel mai important aport stiintific al autoarei... este depasirea unei rupturi traditionale intre teoria (filosofia) culturii si teoria filmului printr-o analiza detaliata a operei si reflectiilor lui Serghei Eisenstein (un nume paradigmatic pentru cercetatoare - n.n.). Insistand asupra schimbarii opticii, asupra genezei si “sinesteticii” artei filmice, Ana-Maria Plamadeala accentueaza rolul ontologic al acesteia in procesul revalorificarii categoriilor mitice care au loc in constiinta artistica a secolului al XX-lea”. Caracterul inedit al tezei de doctor habilitat „Mitul si filmul: interferente ideatico-estetice”, continutul ei absolut remarcabil este rodul unei munci migaloase de cercetare, dar si al unei maniere foarte originale de abordare a materialului investigat, specifica demersului stiintific multi- si interdisciplinar. Autoarea si-a centrat discursul stiintific pe cele mai noi achizitii teoretice de ordin filmologic, ca si pe solide concepte operationale descinse din varii domenii, precum istoria si teoria culturii, mitologia, filosofia, estetica, etnopsihologia, teoria literaturii etc. In alta ordine de idei, cele peste o suta cincizeci de articole si cronici cinematografice, publicate de-a lungul timpului, sunt o dovada graitoare ca cercetatoarea Ana-Maria Plamadeala a fost si este mereu „conectata” la procesul viu al celei de a saptea arte (din pacate, starea actuala de lucruri din cinematografia noastra este una dezastruoasa si aceasta situatie nu-i mai ofera incitantul prilej de a fi „o constiinta estetica la zi”, cum ar trebui sa fie, in fond, orice tip de critica artistica). De mai multi ani, sub genericul „Destine cinematografice”, in centrul preocuparilor stiintifice ale Anei-Maria Plamadeala se afla viata si creatia unor cineasti de exceptie din spatiul cultural basarabean (V. Iovita, E. Doga, I. Druta, M. Kalik), intre care, in primul rand, cunoscutul si mereu regretatul regizor Emil Loteanu, ale carui filme magnifice i-au prilejuit atatea momente fericite de delectare estetica si migalos travaliu stiintific. Pana cand in rafturile librariilor si in bibliotecile din republica noastra se va afla „la vedere” studiul monografic dedicat acestui mult indragit creator de cinema, dar si poet de mare rafinament liric, unii dintre cititori au avut deja prilejul sa „degusteze” o secventa destul de consistenta din cartea respectiva – „Emil Loteanu – fascinatia universului romantic”, publicata intr-un volum omagial, in 2008, la Editura „Cartea Moldovei”. Devorand zi si noapte carti si filme, filme si carti, neconcepandu-si viata fara muzica, pasionata de cautarea unor orizonturi teoretice si, totodata, a expresiei inedite, savantul Ana-Maria Plamadeala traieste sub zodia creatiei. Si chiar daca deja al treilea an conduce Centrul Studiul Artelor al Institutului Patrimoniului Cultural din cadrul Academiei noastre, nici pana astazi nu se poate impaca cu munca administrativa rigida, cu birocratismul prost inteles, ramanand a fi omul de creatie devotat pana in adancul fiintei sale universului fascinant al artei. Cu prilejul unei anume varste pe care Ana-Maria Plamadeala o rotunjeste in acest an (la 9 noiembrie 2009) si pe care – intr-o ordine fireasca si delicata a lucrurilor – nu avem dreptul s-o deconspiram cititorilor revistei noastre, pentru ca ea este inca tanara si plina de har creator, noi, colegii de breasla, ii dorim multa sanatate, fericire, izbanzi alese pe taram stiintific si, bineinteles, traditionalul „La multi ani!”.
Dumitru OLARESCU, Alexandru BOHANTOV www.literaturasiarta.md
|