La 3 noiembrie 2009, acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM a avut o întrevedere cu Georgette Bruchez, director rezident al Biroului de Cooperare al Elveţiei.
Preşedintele AŞM a familiarizat-o pe dna Georgette Bruchez cu activitatea Academiei de Ştiinţe, menţionînd experienţele remarcabile în ştiinţă şi succesele ce caracterizează ascensiunea instituţiei academice. A fost remarcată constituirea potenţialului intelectual şi ştiinţific sub aspectul situaţiei actuale privind dezvoltarea sferei ştiinţei şi inovării în Republica Moldova şi perspectivele ei de integrare în spaţiul ştiinţific şi tehnologic internaţional. În context, domnia sa a menţionat ca AŞM are deja stabilite relaţii de cooperare ştiinţifică cu instituţii similare din Elveţia - proiecte comune de cercetare şi burse, inclusiv prin intermediul Programulului de Granturi SCOPES (Cooperarea ştiinţifică dintre Europa de Est şi Elveţia).
Sergiu Porcescu, şef Direcţie Integrare Europeană şi Cooperare Internaţională (DIECI) a reiterat relaţiile ştiinţifice existente şi perspectivele de dezvoltare a acestora, în contextul în care în 2010, Fundaţia Elveţiană pentru Ştiinţă (SNFS) va lansa un nou concurs pentru proiecte instituţionale SCOPES.
În cadrul schimbului de opinii, a fost reliefată importanţa acţiunilor din cadrul proiectului ASM cu Şcoala Politehnică Federală din Elveţia (EPFL) cu titlul „Consolidarea diasporei ştiinţifice a originarilor din Republica Moldova".
De asemenea, s-a propus lansarea în perspectivă a unor videoconferinţe tematice, ce ar conecta instituţiile de cercetare din Moldova cu cele din Elveţia, în vederea iniţierii proiectelor comune de cercetare.
La rîndul său, Georgette Bruchez a informat despre lansarea unei noi strategii de cooperare cu Republica Moldova pentru anii 2010-2013, accentul fiind pus pe două domenii prioritare de activitate - Sănătatea publică şi Aprovizionarea cu apă. Directorul rezident a prezentat Programul Apă şi Sanitaţie, implementat de Fundaţia elveţiană SKAT cu susţinerea financiară a Biroului de Cooperare al Elveţiei. În context, a subliniat faptul că proiectele promovează abordarea descentralizării aprovizionării cu apă în Moldova, menţionînd unele proiecte-pilot de succes realizate în raioanele de centru ale republicii, iar în prezent se încearcă replicarea acestor practici de succes în alte localităţi din Moldova.
Georgette Bruchez a remarcat, de asemenea, că Biroul de Cooperare al Elveţiei coordonează întrunirile grupului de donatori care oferă asistenţa externă Moldovei în domeniul aprovizionării cu apă. În cadrul acestor întruniri sunt abordate probleme de actualitate din domeniu şi armonizarea finanţărilor. În acest sens, domnia sa a menţionat că ar fi apreciabil faptul dacă AŞM ar oferi contribuţii ştiinţifice în cadrul întrunirilor grupului de donatori.
Făcînd referire la Programul regional SCOPES, administrat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare din Berna, directorul Biroului de Cooperare al Elveţiei a specificat că acesta oferă susţinere proiectelor comune de cercetare şi parteneriate instituţionale, care să contribuie la creşterea performanţei în cercetare şi la o mai bună integrare a cercetătorilor şi instituţiilor în comunitatea ştiinţifică internaţională.
Referindu-se la posibilităţile de susţinere a unor programe din sfera cercetării - dezvoltării - transfer tehnologic, directorul Biroului de Cooperare al Elveţiei şi-a exprimat disponibilitatea privind stabilirea unor contacte tehnico-ştiinţifice cu instituţiile de cercetare din Elveţia, care ulterior ar evolua în programe instituţionale susţinute financiar în cadrul Programului SCOPES.
Eugenia Tofan, Serviciul de presă al AŞM, tel.: 27-23-37
|