La 20 octombrie 2009, la Academia de Ştiinţe a Moldovei a fost omagiat scriitorul-academician Dumitru Matcovschi, ajuns la cea de-a 70-a aniversare. Elita ştiinţifică academică, scriitori, intelectuali, admiratori ai poeziei Domniei sale au venit să întregească sărbătoarea de suflet a unei personalităţi marcante a literaturii şi culturii noastre, a unei demnităţi şi conştiinţe naţionale, fapt ce confirmă încă o data ideea că „AŞM continuă să facă lucruri frumoase”, după cum s-a exprimat scenaristul Vlad Olărescu. În debutul festivităţii de omagiere a răsunat Imnul Academiei, pe versurile lui Dumitru Matcovschi, care, fiind interpretat de către Capela corală a instituţiei, părea mai emoţionant şi mai răscolitor ca oricînd.
„Reazem al neamului” – aşa l-a caracterizat dr.hab. Vasile Bahnaru, directorul Institutului de Filologie al AŞM, în cuvîntul de deschidere a evenimentului.
Poetul martir şi Omul cetăţii, Dumitru Matcovschi, a fost salutat şi felicitat de către acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM. În discursul pe care l-a rostit, preşedintele AŞM a exprimat recunoştinţa pentru întreaga operă a poetului, dramaturgului, prozatorului, publicistului, subliniind ca Dumitru Matcovschi „s-a impus în literatura şi cultura română prin talent autentic, prin mesajul său non-conformist şi prin spirit de sacrificiu, în semn de dragoste nemărginită faţă de neamul nostru şi faţă de această palmă de pământ”.
Maestru al cuvîntului, Dumitru Matcovschi, s-a afirmat prin excelenţă în toate genurile literare, devenind astfel un scriitor al poporului, şi aceasta pentru că cel mai de onoare titlu pe care îl poate avea un scriitor este recunoştinţa şi admiraţia cititorilor.
În semn de înaltă consideraţie, din partea Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică, preşedintele AŞM, i-a înmînat omagiatului Diploma „Meritul academic”. Surprizele nu s-au oprit aici. Academia de Ştiinţe a Moldovei a venit cu un omagiu-surpriză, felicitîndu-l pe Dumitru Matcovschi cu apariţia volumului „Poet şi om al cetăţii” – cap de serie în noua colecţie de carte „Personalităţi notorii”, dar şi cu lansarea cărţii „Bibliografia scriitorului Dumitru Matcovschi”.
Aspirant al gloriei de scriitor, Dumitru Matcovschi pune accentul în poezia sa pe tot ce ne înalţă sufletul şi demnitatea. Despre aceasta avea să vorbească criticul literar Ion Ciocanu în expunerea sa „Scriitorul între imne şi blesteme”, explicînd că „imne” vine ca o licenţă poetică şi, prin urmare, se permite.
Acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedintele AŞM, felicitîndu-l pe omagiat l-a numit „eroul poporului nostru, cinstea poporului nostru, exprimînd sentimente de aprecierea şi în adresa medicilor care l-au reîntors în viaţă.
Destăinuiri sincere şi durute în continuarea acestui gînd a făcut acad. Diomid Gherman, cel care „a stat de la început şi pînă la urmă la căpătîiul poetului”.
Despre verticalitatea legendară, dar şi despre calitatea de cel mai iubitor de ţară şi de neam a sărbătoritului a vorbit cu deosebite emoţii medicul şi bunul său prieten, acad. Gheorghe Ghidirim.
La eveniment a participat prim-ministrul Vlad Filat, care, exprimîndu-şi recunoştinţa pe care o merită, i-a dorit linişte şi împliniri şi să aibă parte de tot ce e mai frumos pe această lume.
Primarul Dorin Chirtoacă i-a înmînat septuagenarului titlul şi panglica de „Cetăţean de onoare al oraşului Chişinău”, apreciind măiestria poetului de a exprima în doar patru rînduri de poezie întregul nostru destin.
„Poeziile acestui mare neînfrînt au schimbat sensibilitatea noastră, ne-a îndemnat să fim mai statornici în aprecierea valorilor naţionale”, a spus scriitorul şi deputatul Ion Hadîrcă. O surpriză a venit şi din partea scenaristului Vlad Olărescu care a prezentat fragmente din filmul „Aici, departe”.
Pe final, scriitorul-academician a ţinut un discurs, din care s-a desprins mesajul că poetul trebuie să fie curajos, păstrîndu-şi în acelaşi timp credinţa, demnitatea şi conştiinţa imaculată.
De menţionat că în premieră absolută o conferinţă a AŞM, în cazul dat, Conferinţa consacrată scriitorului Dumitru Matcovschi, a fost transmisă în direct pe internet, fapt pentru care mulţumim echipei de la JURNAL TV.
Eugenia Tofan, Serviciul de presă al AŞM, tel.: 27-23-37 |