Un set de hărţi ce reflectă regimul radiativ al resurselor de căldură

2009-08-24
 

Radiaţia solară - parte componentă a resurselor de căldură, acţionează direct asupra culturilor agricole prin durata şi intensitatea sa de manifestare, reglînd metabolismul vegetal prin fotosinteză. Atît excesul, cît şi insuficienţa luminii au efecte negative asupra creşterii şi dezvoltării culturilor agricole. Deşi toţi îşi dau seama despre rolul şi însemnătatea regimului radiativ în viaţa şi activitatea omului, inclusiv şi în practica agricolă, la momentul de faţă informaţia privind acest component al mediului este destul de modestă.

Cercetările efectuate în ultimii ani în cadrul Laboratorului de climatologie al Institutului de Ecologie şi Geografie al A.Ş.M. au demonstrat posibilitatea interpolării spaţiale a regimului radiativ ( în lipsa unei reţele de observaţii asupra acestuia), avînd la bază coeficienţii tradiţionali de recalculare şi Modelul Numeric al Reliefului din cadrul Sistemelor Informaţionale Geografice Regionale (fig.1). Totodată, desăvîrşirea continuă a programelor sofisticate, în special ArcGis cu Utilita Solar Analyst, a permis în anul de gestiune elaborarea unui set de hărţi ce reflectă regimul radiativ în dependenţă de particularităţile fizico-geografice ale teritoriului Republicii Moldova. Actualmente, în baza hărţilor întocmite, orice consumator de informaţie climatică (instituţii de stat sau persoane particulare) are posibilitatea de a evalua resursele de căldură la nivel de gospodărie agricolă, raion administrativ sau în întregime pe ţară (fig.2). La realizarea acestor elaborări ştiinţifice şi-au adus contribuţia academicianul Tatiana Constantinov, directorul Institutului de Ecologie şi Geografie al A.Ş.M.; dr. Maria Nedealcov, şefa Laboratorului de climatologie, precum şi dr. Valentin Răileanu din aceeaşi echipă de cercetare.

Rezultatele obţinute servesc drept suport ştiinţifico-informaţional în evaluarea potenţialului agroclimatic, în general, şi a resurselor de căldură, în particular, ţinînd cont de schimbările globale ale climei. De asemenea, setul de hărţi va constitui temelia elaborării Atlasului digital Resursele Climatice ale Republicii Moldova. Unele dintre aceste modelări vor fi implementate în instituţiile ştiinţifice de profil de pe lîngă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare. Deci, specialiştii cu suportul savanţilor, în baza estimării resurselor de căldură la diferite nivele (local sau republican) vor avea posibilitatea de a spori productivitatea anumitor grupuri de culturi agricole.

Tatiana Rotaru,
Serviciul de presă al A.Ş.M.