Valerian Cerbari s-a născut la 11 august 1939 în comuna Cotova, raionul Drochia. A absolvit şcoala medie din satul natal în 1956, facultatea de biologie şi pedologie, specialitatea pedologie şi agrochimie, a Universităţii de Stat din Moldova - în 1961. După încheierea studiilor universitare a fost repartizat la lucru în expediţia pentru cartografierea pedologică a Institutului de Cercetări pentru Pedologie din Republica Tadjikistan, unde a lucrat ca specialist-pedolog, apoi ca pedolog principal. În anul 1967 a susţinut teza de doctor în ştiinţe agricole în cadrul Consiliului Ştiinţific al Institutului de Agrofizică din oraşul Leningrad pe tema „Compactarea solurilor Republicii Tadjikistan”.
Din anul 1969 pînă în anul 1991, după conferirea gradului ştiinţific de doctor în ştiinţe agricole, Valerian Cerbari a activat în funcţie de conferenţiar al Catedrei de pedologie a Institutului Agricol din Tadjikistan. Activitatea pedagogică a fost corelată cu succes cu cercetarea solurilor din această ţară.
Colaborînd cu Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului din Tadjikistan, savantul moldovean pe parcursul a 20 ani a studiat învelişul de sol al Pamirului de Vest şi a elaborat clasificarea şi harta solurilor la scara 1:10000 a acestei regiuni muntoase. Cercetările au dat posibilitate de a evidenţia unele legităţi noi privind geneza şi răspîndirea solurilor în munţii arizi.
În anul 1990 Valerian Cerbari a susţinut teza de doctor habilitat în ştiinţe agricole în cadrul Consiliului ştiinţific al Academiei Agricole „K. A. Timireazev” din Moscova cu tema „Particularităţile genezei şi utilizării solurilor în munţii arizi ai Pamirului de Vest”.
În anul 1991 Valerian Cerbari revine în ţara noastră, unde activează în funcţie de şef al Laboratorului pedologie al Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo". În această perioadă direcţiile principale de cercetare coincideau în mod normal cu cele necesare pentru Republica Moldova: perfecţionarea clasificării şi bonitării solurilor; elaborarea etaloanelor cernoziomurilor cu divers regim hidrotermic pentru perfecţionarea sistemului naţional de cercetări pedologice cadastrale şi de monitoring; elaborarea metodologiei instituirii monitoringului funciar; crearea şi implementarea sistemului informaţional computerizat al calităţii solurilor pentru efectuarea tranzacţiilor funciare şi calcularea corectă a impozitului funciar; elaborarea Programului Naţional de Protecţie şi Sporire a Fertilităţii Solului şi a Programului Complex de Valorificare a Terenurilor Degradate şi Sporirea Fertilităţii Solurilor; studierea genezei, aprecierea taxonomiei, bonităţii, instituirea monitoringului şi elaborarea recomandărilor privind utilizarea durabilă a cernoziomurilor stagnice; introducerea monitoringului calităţii solului (conform punct. 2, acţiunea „a” din partea II a Hotărârii Parlamentului Nr. 415-XV din 24. 11. 2003).
Profesorul Valerian Cerbari şi-a adus contribuţii valoroase la realizarea acestor sarcini importante pentru destinele ţării. În acest sens a elaborat şi publicat următoarelor lucrări ştiinţifice de importanţă statală: Sistemul de clasificare şi bonitare a solurilor Republicii Moldova pentru elaborarea studiilor pedologice. Ch.: Pontos, 2000; Sistemul informaţional privind calitatea învelişului de sol al Republicii Moldova. Ch.: Pontos, 2000; Programul Naţional complex de sporire a fertilităţii solului. Ch.: Pontos, 2001; Programul complex de valorificare a terenurilor degradate şi sporirea fertilităţii solurilor. Ch.: Pontos, 2004; Metodica instituirii monitoringului funciar în Republica Moldova. Ch., 1997; Metodologia valorificării superioare a solului în noile condiţii de gospodărire a terenurilor agricole. În total, prof. V. Cerbari a publicat 161 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 10 monografii.
Profesorul Valerian Cerbari, în comun cu Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, a elaborat metodologia creării Sistemului informaţional computerizat al calităţii solului la nivel de comună - raion - republică. Participă activ la conştientizarea şi instruirea specialiştilor din agricultură şi a publicului larg în problema utilizării durabile şi protecţiei fondului funciar al Republicii Moldova. În prezent Valerian Cerbari a pregătit pentru editare monografia colectivă „Monitoringul calităţii solurilor Republicii Moldova. Baza de date, concluzii, prognoze, recomandări”. Savantul îmbină armonios activitatea ştiinţifică şi didactică cu cea de educaţie şi instruire a tinerilor cercetători, este un militant consecvent pentru un mediu sănătos, un om interesant cu multe calităţi, bune de urmat.
Cu ocazia frumosului jubileu de 70 de ani îi urăm dlui Valerian Cerbari noi realizări şi un sincer „La mulţi ani!” .
Membrul corespondent Serafim Andrieş, director al Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo", dr. Tamara Leah, vicedirector, dr. Olga Arhip, secretar ştiinţific |