Simion Cibotaru la 80 de ani
Un cavaler, un domn, un scut pentru mulţi
„În urma nenumăratelor şi aprinselor discuţii în cadrul Uniuni Scriitorilor şi în alte foruri s-au făcut observaţii juste, propuneri concrete şi preţioase îndreptate spre îmbunătăţirea programelor de literatură şi perfecţionarea manualelor didactice. Sugestiile constructive, observaţiile judicioase au fost, într-o anumită măsura, luate în consideraţie. Însă trebuie să recunoaştem că problema predării literaturii rămîne pe ordinea de zi ca una din cele mai acute probleme ale educaţiei estetice a generaţiei în creştere. Avem în republică învăţători buni, cu experienţă, care-şi îndeplinesc cinstit datoria, sînt adevăraţi propagandişti ai succeselor literaturii noastre, răsădesc în sufletele tinerelor vlăstare seminţele dragostei pentru literatura naţională, pentru bogăţiile limbii materne, dragostei de bine şi frumos. Cu toate acestea rămîne un adevăr trist faptul că nivelul predării literaturii în şcoală continuă să fie încă scăzut…
Aceasta nu vor s-o înţeleagă unii lucrători de la Institutul Şcolilor şi din alte instituţii, care 3 ani la rînd s-a opus cu înverşunare, fără nici o motivare serioasă, includerii în programele şcolare a capodoperei geniului popular – baladei „Mioriţa”, despre care A. Russo spunea că e „cea mai frumoasă epopee păstorească din lume”, că „însuşi Virgil şi Ovid s-ar fi mîndrit cu drept cuvînt, dacă ar fi compus această minune poetică”.
Din articolul „Despre critica literară”, 1967
Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei a organizat la 7 iulie curent conferinţa ştiinţifică, consacrată aniversării a 80-ea a acad. Simion Cibotaru, cunoscut critic şi istoric literar, personalitate ştiinţifică marcantă, care a trudit pe ogorul literaturii moldoveneşti în anii `50-80 ai secolului trecut, a condus mulţi ani Institutul de Limbă şi Literatură al A.Ş.M. Evenimentul propriu-zis a adunat în Sala mică de conferinţe a A.Ş.M. pe foştii săi colegi şi discipoli, subalterni, rude, care au profitat de bunăvoinţa lui, avîndu-l în calitate de cercetător ştiinţific (1957–1961), director adjunct (1961–1969), director (1969–1984) al Institutului de Limbă şi Literatură al A.Ş.M. A fost secretar al comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1977–1984), redactor-şef al revistei Limba şi literatura moldovenească (1978–1984). A plecat dintre noi prea devreme - la doar 54 de ani, ceea ce ne mărturiseşte, în opinia unuia dintre cei mai buni prieteni ai omagiatului, acad. Haralambie Corbu, despre poverile grele şi extenuante pe care Simion Cibotaru şi le-a asumat benevol şi de unul singur; aproape tot ce a scris şi a creat el în trei decenii şi ceva de activitate intensă stă sub semnul acestui efort şi al acestei dăruiri neestimate, pline de credinţă şi devotament faţă de ceea ce se cheamă obligaţiune morală şi datorie profesională.
Moştenirea criticii literare a acad. Simion Cibotaru este tratată în mod diferit: într-o monografie semnată de un autor, susţinut şi el la începuturi în critica literară de directorul Institutului de Limbă şi Literatură al A.Ş.M., l-a învrednicit pe binefăcătorul său cu o singură propoziţie şi aceea de ocară. La acest exemplu s-a referit în raportul său acad. Mihail Dolgan, pe post şi de moderator al acestei conferinţe. Alţii l-au numit ideolog dogmatic – interpretare ingrată şi incorectă, în convingerea doctorului habilitat Victor Moraru, care a combătut această supoziţie cu argumente solide. Cei mai mulţi însă, inclusiv prezenţii la eveniment, i-au apreciat activitatea şi opera lui Simion Cibotaru, ţinînd cont de contextul real istoric al timpului.
Acad. Haralambie Corbu, istoric şi critic literar, a ţinut să le vorbească celor prezenţi că foştii copii ai războiului au trecut prin foamete şi deportări, şi-au făcut studiile într-un nou stat îndoctrinat excesiv, şi-au scris lucrările în condiţiile realismului socialist, doar dezgheţul hruşciovist le-a oferit alte posibilităţi. Să nu ţii cont de acele realităţi, să-l rupi pe un om de creaţie dintr-un anumit context istoric şi să-l expui în vizorul atenţiei tuturor prin prisma libertăţilor de astăzi – este neştiinţific, este nedrept. Dar şi în acele condiţii vitrege au fost selectaţi şi promovaţi cei mai dotaţi tineri, ocrotiţi şi salvaţi de director prin autoritatea sa, atunci cînd limitele acelor cerinţe erau depăşite: Eliza Botezatu, Nicolae Bileţchi, Anatol Gavrilov ş.a. În acest sens criticul şi istoricul literar Mihail Dolgan, care, de asemenea, s-a aflat sub umbrela protectoare a lui Simion Cibotaru, a recunoscut la această întîlnire că directorul i-a salvat de foarfecele cenzurii cartea „Conştiinţa civică a poeziei contemporane”.
Dacă ştiinţa este un domeniu al liderilor, apoi Simion Cibotaru a fost un lider total, un scut pentru mulţi - postulat formulat de Victor Moraru, doctor habilitat, profesor universitar, încă un destin marcat de spiritualitatea savantului Cibotaru. În această ordine de idei a vorbit şi doctorul habilitat în filologie Anatol Eremia, susţinînd că directorul nostru ne-a fost scut şi spadă. Ne-a purtat de grijă la toţi şi ne-a apărat. În general – a continuat vorbitorul – noi am avut în institut nişte faruri, la care priveam de jos în sus: acad. Nicolae Corlăteanu, acad. Simion Cibotaru, criticii şi istoricii literari Vasile Coroban, Gheorghe Bogaci, Haralambie Corbu etc. De la toţi am învăţat cîte ceva. Cît priveşte Simion Cibotaru îi sunten recunoscători şi prin faptul că a ştiut să păstreze colectivul închegat, specialiştii de valoare, pe unii dintre care îi avem şi astăzi.
Conf. dr. Ana Bantoş, fostă doctorandă a acad. Simion Cibotaru, a mărturisit că directorul a selectat-o pe ea şi pe încă o persoană pentru Institutul de Limbă şi Literatură de la facultatea de filologie a U.S.M. „Într-un fel mi-a dirijat destinul. Cînd am fost în funcţia de director al Institutului de Filologie, adesea mă întrebam: „Dar cum ar fi procedat în această situaţie dificilă acad. Simion Cibotaru?!”A fost un cavaler, un adevărat domn, care a ştiut să respecte femeia, să-i aprecieze frumuseţea şi virtuţile”…
Omagii au adus acad. Simion Cibotaru şi membrul corespondent Nicolae Bileţchi, dr. hab. Vasile Bahnaru, actualul director interimar al Institutului de Filologie ş.a., evidenţiind noi detalii la portretul creionat de noi astăzi: a fost în avangarda discuţiilor, inclusiv şi cea iniţiată de revista Nistru cu privire la extinderea valorificării clasicilor literaturii noastre; un bun profesionist care cunoştea şi simţea din interior fiorul creaţiei. În această ordine de idei rămîn şi astăzi în picioare judecăţile de valoare ale omagiatului, ce-au răsunat la conferinţă: „Critica trebuie să fie nepărtinitoare, obiectivă şi principială; ea trebuie să îmbine discernămîntul critic cu atitudinea binevoitoare, să posede arta moderaţiei şi a echilibrului, adică să nu cadă dintr-o extremă în alta (acelaşi scriitor cu egală uşurinţă poate fi ridicat în slăvile cerului sau îngropat în fundul pămîntului); evitînd tonul mentorist şi jignitor, critica nu trebuie să stîrnească ură şi vrajbă între creatori; în caz contrar ea nu-şi va putea îndeplini misiunea de bază: de a fi conştiinţa de sine a literaturii.”
Fratele regretatului savant, Arhip Simion Cibotaru, i-a dedicat o inspirată şi tulburătoare poezie Mi-i dor de tine, bade, din care cităm 2 strofe:
Un sfert de secol a trecut
De cînd te-ai dus de-acasă...,
Dar niciodată nu lipseşti
Cu mine de la masă…
Vedem stejarul lui Ştefan1,
Ce străjuieşte satul,
Scăldat în lacrimi de izvor,
Şi mîndru cum nu-i altul.
Acad. Simion Cibotaru rămîne un necunoscut pentru tineretul de astăzi, dat fiind faptul că creaţiile lui n-au fost editate în grafia latină. O selecţie de lucrări este binevenită şi chiar necesară astăzi - propunerea a răsunat în cadrul acestei conferinţe ştiinţifice, căci altfel cum am putea să cunoaştem istoria reală a literaturii noastre, fără de prezenţa unor nume de referinţă.
1În Cobîlea, raionul Şoldăneşti, satul de baştină al fraţilor Cibotaru, se află un falnic stejar de circa 700 de ani, sub care, conform legendei, s-a odihnit Ştefan cel Mare şi Sfînt după o grea luptă cu hoardele tătare.
Tatiana Rotaru
Publicat în revista „Săptămîna” din 17 iulie 2009 |
