Exerciţii de memorie - deportările

Acum un an am publicat o schiţă despre fraţii gemeni Gleb Drăgan şi Boris Draganov, doi mari savanţi de talie internaţională din domeniul energeticii, ambii academicieni, originari din comuna Tatar-Copceac, judeţul Tighina, astăzi cetăţeni ai diferitor state – primul locuieşte la Bucureşti, România, cel de al doilea – la Kiev, Ucraina. Destinul i-a despărţit pentru totdeauna în 1941 în urma evenimentelor dramatice din iunie: primul val de deportări al basarabenilor din noaptea de 13 spre 14 iunie, printre care au fost şi părinţii lor, Alexandra şi Haralambie Draganov, învăţători în acea perioadă la Tighina; intrarea Armatei Române pe 21 iunie în acest oraş de pe Nistru, urmat a doua zi de războiul Germaniei hitleriste împotriva U.R.S.S.
Dar prilejul apariţiei acelui material a fost cu totul altul – acad. Gleb Drăgan a scris o carte „Exerciţii de memorie. O paranteză tristă a istoriei”, pe care a consacrat-o părinţilor şi familiei sale, greu încercată în virtutea cunoscutelor evenimente istorice, precum şi  pământenilor săi, oameni simpli din sudul Basarabiei, care au trecut prin labirinturile terorii staliniste. Le-a descris viaţa şi chinurile lor din Gulag atât a părinţilor, cât şi a altor persoane deportate, care şi-au destăinuit poveştile. Este şi aceasta o lucrare ştiinţifică cu analiză, date şi cifre privind deportările în URSS şi situaţia internaţională în acel context, doar că naraţiunea peregrinează cu lumină şi compasiune prin destinele mai multor oameni, care au păstrat în sufletele lor „vie” cetatea libertăţii.
Această lucrare emoţionează până la lacrimi cititorul, trăind alături de autor drama consângenilor noştri. Totodată, impresionează gestul unor copii de deportaţi, deveniţi mari savanţi (aici au fost găzduite şi amintirile acad. Boris Draganov de la Kiev), care astăzi ar putea scrie alte memorii, dar revin la istoria părinţilor lor, pe care i-au iubit nespus şi le-au purtat mereu respectul, rămânându-le recunoscători şi astăzi cînd au trecut demult în lumea celor drepţi (o temă foarte actuală în timpurile noastre, când relaţia părinţi-copii se reduce mai mult la ajutorul material, calculat în euro sau dolari). Prima carte Deportaţii - Tragedii basarabene a fost publicată în 1992, mama, Alexandra Draganov, mai era în viaţă şi a reuşit s-o citească de 2 ori. Cea de a doua lucrare, la care m-am referit „Exerciţii de memorie. O paranteză tristă a istoriei”, a ieşit de sub tipar în 2008.
Şi iată că recent, în luna mai, s-a mai produs încă un eveniment vizând această pagină tristă a istoriei noastre: în baza ultimei lucrări, semnată de acad. Gleb Drăgan, au fost puse în scenă spectacole, variante de teatru dramatic şi de teatru radiofonic. Bunăoară, Teatrul Naţional Radiofonic din România a lansat 2 spectacole de teatru-document – „Deportaţii în Siberia” şi „De o parte şi de alta a Prutului” - cu participarea extraordinară a acad. Gleb Drăgan; o copie a lor a trimis autorul şi la Academia de Ştiinţe a Moldovei, membru de onoare al căreia este din anul 2000. Ascultătorii postului de radio Vocea Basarabiei, de asemenea, au avut prilejul să audieze aceste lucrări, autor de scenariu - Lăcrămioara Stoenescu, regia artistică -  Petru Hadârcă.
  Deci, să urmărim succint firul evenimentelor care s-au desfăşurat acum 68 de ani. Foşti studenţi ai Facultăţii de electromecanică a Politehnicii din Timişoara (1939-1940), la moment studenţi ai Institutul de Inginerie Mecanică din Odesa (1940-1941), Gleb şi-a luat rămas bun de fratele geamăn Boris şi a plecat pe 16 iunie 1941 la Tighina pentru a afla mai multe despre soarta părinţilor lor, Alexandra şi Haralambie Draganov, deportaţi în noaptea de 13 spre 14 iunie, şi a surorii, Valentina, mai mică cu doi ani, care din considerente de securitate a fost trimisă la bunica, la ţară.
Pe parcursul unei săptămânii evenimentele au evoluat astfel, încât gemenii s-au pomenit în diferite state – Gleb în România, iar Boris în U.R.S.S., pe poziţii opuse ale frontului în cel de al doilea război mondial.
Conform statisticilor, în primul val al deportărilor au fost ridicaţi din Basarabia circa 30 000 de oameni, inclusiv 5,5 mii arestaţi. Printre ei au fost şi dragii lor părinţii. Se întrebau atunci tinerii: de ce li s-a întâmplat această nedreptate, doar ei erau corecţi, cinstiţi şi fără avere. Numai pentru faptul că-s intelectuali? Mai apoi au aflat că tatăl din exces de sinceritate a recunoscut într-o autobiografie, impusă s-o facă de noile autorităţi, că timp de 4 ani a fost primar al oraşului Comrat din partea Partidului Naţional Ţărănesc. Pentru această imprudenţă a făcut 8 ani grei de puşcărie la Ivdel, dincolo de Ural, lucrând la tăiatul pădurii - muncă silnică pentru condamnaţii bolnavi, flămânzi şi îngheţaţi. A fost bătut, lovit puternic la cap cu consecinţe grave, din care n-a mi crezut să scape cu zile. La un moment a vrut să-şi pună capăt zilelor, dar nişte împrejurări l-au oprit să facă acest mare păcat.
Mama a fost deportată la Berezova, în partea de nord a munţilor Ural, apoi trimisă la Salehard, după care au urmat alte localităţi ale surghiunului siberian – Hantâ-Mansiisk, Tiumen. A trecut prin încercări, greu de imaginat – a fost atacată şi rănită cu cuţitul de nişte tineri înfometaţi care i-au furat bonurile de masă; a căzut de pe vapor în apă între sloiurile de gheaţă etc. A scăpat ca prin minune din marea dorinţă de a trăi şi a-şi reîntregi familia. A supravieţuit graţie optimismului şi inteligenţei sale de a se adapta la acele condiţii impuse de viaţă şi de a-şi urma destinul. Într-un fel, l-a ajutat şi l-a susţinut şi pe bărbatul ei, aflând mai târziu locul închisorii lui: îi trimetea scrisori şi, o dată la 6 luni, potrivit legislaţiei de atunci, colete cu alimente. Haralambie şi Alexandra Draganov şi-au încheiat surghiunul în Kazahstan, unde s-au aflat deja împreună încă 7 ani. Astfel, după 15 ani, în 1956, li s-a permis să se întoarcă la baştină, în R.S.S. Moldovenească, în timp ce copiii şi nepoţii lor locuiau deja pe alte meleaguri. Peste 25 de ani, în 1981, având grave probleme de sănătate, au trecut cu traiul de la Anenii Noi la Kiev, la fiul Boris.
Băieţii au trecut şi ei prin situaţii foarte dificile, unele dintre ele le-au pus la încercare chiar viaţa. În pofida tuturor greutăţilor şi dramei familiale talentaţii gemeni Draganov, văzuţi în visurile părinţilor ca buni ingineri, ei au mers cu mult mai departe: ingineria a fost tratată de ei ca o artă şi dezvoltată ca ştiinţă.
Gleb Drăgan, absolvind Facultatea electromecanică a Politehnicii din Timişoara (în 1945) cu menţiunea „Magna cum laudae”, s-a afirmat în cercetare în energetica electrică. Este creator al şcolii de tehnica tensiunilor înalte din România. A elaborat Planul de electrificare a României. A adus contribuţii importante în electrostatică, descărcarea corona de frecvenţă industrială, trăsnet, supratensiuni atmosferice şi de comutaţie, calculul regimurilor tranzitorii pentru diferite circuite electrice, calculul intensităţii câmpului electric şi al potenţialului în cazul instalaţiilor electrice de înaltă tensiune. A fondat laboratoarele de tehnica tensiunilor înalte la Institutul de Energetică al Academiei Române şi Institutul Politehnic din Bucureşti. Sub conducerea sa au fost editate 50 de dicţionare explicative de termeni din electrotehnică, electroenergetică, textile, industria alimentară, mecanică. A fost ales membru titular al Academiei Române, al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice a Moldovei, a  Universităţii din Oradea etc.
Boris Draganov, cel de al doilea frate geamăn, a studiat la Facultatea de energetică a Institutului Flotei Maritime din Odesa, evacuat în perioada războiului la Samarkand. Prima lucrare ştiinţifică realizată de el în această instituţie a fost consacrată analizei entropiei în procesele reale din motoarele termice. Rezultatele acestor cercetări au fost incluse în teza sa de licenţă, pe care a susţinut-o cu succes în 1945. Despre acest rezultat excepţional a publicat ziarul „Pravda” o ştire, în care au fost specificate contribuţiile originale ale tânărului cercetător în domeniul termotehnicii. După susţinerea tezei de doctor în ştiinţe tehnice, în 1949, şi-a legat destinul de Catedra de energie termică a Universităţii de Ştiinţe Agricole din Kiev. De atunci iată deja de 57 de ani activează în această instituţie. În 1974 – a devenit doctor habilitat, în 1975 - profesor universitar. A condus Catedra de energie termică (1974-1989). Este membru titular al Academiei de Ştiinţe a Şcolii Superioare din Ucraina. Interesele ştiinţifice ale savantului ţin de  hidrodinamică şi schimbul de căldură în medii multifaze, termofizica întreprinderilor agricole şi a construcţiilor, optimizarea sistemelor de conservare a energiei.
Palmaresul realizărilor fraţilor energeticieni, Gleb Drăgan şi Boris Draganov, impresionează şi prin sutele de lucrări ştiinţifice, inclusiv zeci de monografii, publicate în domeniu nu numai în ţările lor de reşedinţă, dar şi peste hotare.
… Vocea acad. Gleb Drăgan răsună calm, dar cu fermitate în spectacolele radiofonice „Deportaţii în Siberia” şi „De o parte şi de alta a Prutului”, în concordanţă de cea a actorilor în distribuţie: comentează anumite date biografice, completează episoadele scenariului, este într-un fel moderatorul şi eroul principal al evenimentelor prezentate de o echipă profesionistă în faţa microfonului. Savantul energetician într-un rol de spectacol – o nouă experienţă cu senzaţii extraordinare în preajma celor 89 de ani (n. la 19 iulie 1920). Spre deosebire de actori rolul l-a trăit şi l-a retrăit aievea cu tot dramatismul lui.
De ziua lor de naştere acad. Gleb Drăgan îl va telefona la Kiev pe fratele geamăn Boris şi-i va spune tradiţional: „Boris, felicitări, vin cu urări de  sănătate!” Îi va comunica şi despre ultimele evenimente din viaţa sa, la care deja ne-am referit, despre sora Valentina, care după moartea soţiei sale Lili (a. 2008), se află alături de el - a venit din America ca să-l sprijine în aceste clipe dificile ale vieţii. În încheiere îl va ruga pe Boris: „Închină-te, frate, şi din partea noastră la mormintele părinţilor! Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească în pace, căci tare mult au pătimit!”

      
Tatiana Rotaru  

Publicat în săptămânalul „Literatura şi Arta”, nr. 28 din 16 iulie 2009.