A plecat Leonid Cemortan

2009-07-01

In memoriam

A plecat Leonid Cemortan,
un om de o rară înţelepciune şi demnitate umană

     Moartea nemiloasă a mai răpit dintre noi un Om, ducînd în noapte încă un nume – Leonid Cemortan, doctor habilitat în studiul artelor, profesor universitar, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
     Tristeţea şi sentimentul unei mari pierderi a lovit din nou comunitatea ştiinţifică, iar odată cu aceasta şi lumea teatrală, oamenii de cultură. Cei care l-au cunoscut şi i-au apreciat rolul şi contribuţia în domeniul care l-a consacrat au venit să-şi ia rămas bun  de la o personalitate notorie a vieţii ştiinţifice şi culturale.
      Corpul neînsufleţit al distinsului savant şi eminentului om de cultură a fost expus, în dimineaţa zilei de 30 iunie, în Sala Aurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
       Mitingul de doliu a fost deschis de către acad. Alexandru Roşca, preşedinte al corpului academic al Secţiei de Ştiinţe Umanistice a A.Ş.M. În mesajul de rămas bun, academicianul a menţionat întreaga activitate a  savantului, subliniind ca Leonid Cemortan „a fost un om de o rară înţelepciune şi demnitate umană, care în circumstanţe dificile şi dramatice a dat dovadă de curaj civic, spirit edificator, sensibilitate la problemele stringente ale vieţii culturale”.
         Acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M. a exprimat condoleanţe familiei îndoliate, menţionînd ca a primit cu tristeţe vestea  trecerii în nemurire a unuia dintre decanii de vîrstă a ştiinţei teatrale din Moldova. „Plecarea la cele veşnice a omului de ştiinţă şi cultură este o mare pierdere şi va fi resimţită de întreaga comunitate ştiinţifică şi culturală din ţară. Leonid Cemortan a fost un savant sincer şi un adevărat patriot”, a subliniat academicianul, aducînd  în acest context, un citat al chimistului francez Louis Pasteur: „Dacă ştiinţa n-are patrie, omul de ştiinţă trebuie să se gîndească mereu la tot ceea ce poate face pentru gloria patriei sale”. Totodată,  preşedintele A.Ş.M. s-a adresat către colaboratorii Institutului Patrimoniului Cultural cu îndemnul de a continua opera de cercetare începută de distinsul savant, întru dezvoltarea şi promovarea artei şi  ştiinţei teatrale.
       Prezent la tristul eveniment, Mihail Barbulat, ministrul Culturii şi Turismului, a subliniat că Leonid Cemortan a fost „omul care a îngrijit ca un părinte teatrul naţional, a pus umărul şi inima la constituirea Teatrului „Luceafărul”. Ilustrînd aspectul intelectual al marelui dispărut, oficialul l-a citat pe remarcabilul om de cultură, care, în ultimii ani de viaţă spunea: „Trecem prin timpuri grele, dar să nu ne pierdem calitatea şi numele de intelectual”.
    Academicianul Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova a spus despre valorosul om de cultura, ca era un coleg foarte bun, forte delicat în relaţii, sincer, îngăduitor, răbdător şi foarte prietenos. „Pleacă dintre noi un om de cultură deosebit, care si-a păstrat dintotdeauna verticalitatea”, a spus îndurerat academicianul.
      Durerea a fost împărtăşită şi de către colaboratorii Institutului Patrimoniului Cultural al A.Ş.M., în numele cărora a rostit un mesaj de rămas bun directorul Institutului, dr. hab. Valentin Dergaciov.
      Un ultim omagiu a adus şi prorectorul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Vladimir Axionov.
     Flori si coroane au venit din partea conducerii Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Institutului Patrimoniului Cultural al A.Ş.M.; Institutului de Filologie al A.Ş.M.; Ministerului Culturii şi Turismului RM;  Uniunii Teatrale din Moldova; colectivului Teatrului „Licurici” etc.
     Corpul neînsufleţit al regretatului savant a fost înmormîntat la Cimitirul Central de pe str. Armenească.
Am petrecut pe calea veşniciei un Om, un eminent reprezentant al ştiinţei şi culturii naţionale.
       Prin competenţa sa ştiinţifică, prin tenacitatea, spiritualitatea si verticalitatea sa morală, prin puterea propriului exemplu,  Leonid Cemortan va rămîne un model luminos, un reper  pentru generaţiile ce  vor urma.
      Cuvintele vor fi oricînd puţine pentru a deplînge pierderea irecuperabilă a unui savant de înaltă clasă, om de valoare, suflet nobil. Este de datoria noastră să păstrăm vie amintirea celui care a adus contribuţii esenţiale la dezvoltarea ştiinţei, artei şi culturii naţionale.
Îi aducem un ultim omagiu regretatului Leonid Cemortan, în speranţa că timpul se va aşeza cuminte peste amintirea Domniei sale.

Dumnezeu sa-i apere liniştea şi odihna alături de cei drepţi.

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al A.Ş.M.