La 8 iunie 2009, în Sala Mică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa Naţională ”Convenţiile UNESCO în domeniul protejării şi valorificării patrimoniului cultural în corelaţie cu legislaţia naţională a Republicii Moldova”, organizată cu susţinerea logistică şi financiară a Biroului Regional UNESCO din Moscova pentru Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Republica Moldova, Federaţia Rusă, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Turismului al Republicii Moldova, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Comisia Naţională pentru UNESCO a Republicii Moldova pentru specialiştii din domeniul protecţiei patrimoniului cultural al Republicii Moldova.
Participanţii la Conferinţă au discutat un spectru larg de probleme ce se referă la cadrul juridic din domeniul protejării şi valorificării patrimoniului cultural şi anume: ocrotirea monumentelor istorice; bazele dreptului patrimonial; metodologia şi practica evidenţei, conservării, restaurării şi valorificării patrimoniului arheologic; circuitul bunurilor arheologice; problemele privind bunurile culturale mobile; evidenţa, clasarea, conservarea şi restaurarea lor, inclusiv problemele ce ţin de edificarea, utilizarea şi protecţia monumentelor istorice.
Prezentă la eveniment, dr.hab. Mariana Şlapac, vicepreşedinte al A.Ş.M., a subliniat că „în Moldova există peste 15 mii de monumente cultural-istorice, iar deschiderea unui institut special pentru protecţia lor va permite păstrarea patrimoniului cultural pentru generaţiile următoare”. Potrivit vicepreşedintelui A.Ş.M., în cadrul institutului vor activa specialişti care se vor ocupa de probleme de cercetare, reconstrucţie şi protecţie a monumentelor istorice.
De asemenea, au fost puse în discuţie aspectele juridice ale interdependenţei organelor şi instituţiilor specializate responsabile de protecţia patrimoniului cultural, cu posesorii sau utilizatorii monumentelor culturale imobile, drepturile şi obligaţiile lor, modalităţile ajustării legislaţiei naţionale din domeniul ocrotirii patrimoniului cu convenţiile UNESCO şi a legislaţiei internaţionale din domeniu. În acest context, Ion Munteanu, viceministrul Culturii şi Turismului al Republicii Moldova a menţionat că „monumentele istorice ale Moldovei reprezintă o valoare arheologică şi culturală, de aceea, ocrotirea lor constituie una din sarcinile importante ale statului”.
În urma discutării proiectelor actelor normative şi legislative, Ministerul Culturii şi Turismului le va definitiva în corespundere cu propunerile şi obiecţiile expuse şi le va înainta spre examinare şi aprobare organelor competente.
Scopul conferinţei este de-a examina mai multe proiecte ale actelor normative şi legislative în sfera protecţiei şi valorificării patrimoniului cultural al republicii, chemate să completeze vidul existent în acest domeniu.
La Conferinţă au participat specialişti din domeniul patrimoniului cultural care activează în cadrul Ministerului Culturii şi Turismului, Academiei de Ştiinţe a Moldovei, universităţi şi muzee.
Eugenia Tofan, Serviciul de presă al A.Ş.M. |