Stiinta - principalul factor al dezvoltarii tarii

2009-05-28
 

Institutul de Chimie al ASM la 50 de ani

 
Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a primit, pe 27 mai, un grup de savanti din SUA, Ucraina, Israel, Polonia, Republica Belarus, aflati la Chisinau pentru participare la lucrarile conferentei organizate cu prilejul jubileului de 50 ani al Institutului de Chimie al Academiei de Stiinte a Moldovei (ASM). La intrevedere a fost prezent si presedintele ASM, Gheorghe Duca.

Seful statului a salutat prezenta in tara noastra a renumitilor savanti, subliniind importanta mentinerii si consolidarii si pe viitor a relatiilor de colaborare intre Academia de Stiinte a Moldovei si academiile de stiinte din statele pe care ei le reprezinta. Presedintele a remarcat imperativul unei strinse interactiuni a oamenilor de stiinta in efectuarea cercetarilor in domeniile chimiei cuantice, bioorganice, supramoleculare, fizicii cuantice, cristalogiei, alte sfere de interes comun.

Vladimir Voronin a apreciat propunerile avansate in cursul intilnirii de catre academicianul Isaak Bersuker, profesor la Universitatea Texas din Austin, SUA privind stabilirea unor colaborari in directia studierii substantelor biologic active. Presedintele a salutat de asemenea initiativa lansata de catre academicianul Vladislav Goncearuk, membru al Prezidiului Academiei Nationale a Ucrainei, director al Institutului Chimie Coloidala si Chimie a Apei "A. V. Dumanschi" al ANU, privind crearea unor tehnologii de purificare si tratare a apei. Presedintele a mentionat utilitatea efectuarii acestor cercetari, in particular, in contextul realizarii in Moldova a programului de asigurare cu apa potabila de calitate. De asemenea, in aceasta ordine de idei Vladimir Voronin a sustinut propunerile avansate de catre academicianul Serghei Andronati, directorul Institutului de Chimie Fizica "Bogatski" al ANU, privind realizarea unor studii comune ale situatiei existente in bazinul riului Nistru. Pe marginea sugestiilor enuntate, Presedintele a dispus ca Academia de Stiinte a Moldovei sa initieze demararea unor proiecte in acest sens. 

In cursul discutiei savantii au remarcat evolutiile pozitive atestate in domeniul stiintei si cercetarii in R. Moldova, apreciind investitiile efectuate in consolidarea bazei tehnico-materiale a institutiilor stiintifice din republica. Participantii la intilnire l-au informat pe seful statului despre lucrarile conferintei desfasurate cu prilejul implinirii a 50 de ani de la fondarea Institutului de Chimie din cadrul Academiei de Stiinte a Moldovei, evidentiind utilitatea discutiilor purtate in cursul acestui forum stiintific.

 Vladimir Voronin a multumit pentru aprecierile eforturilor depuse de conducerea tarii in directia sustinerii si promovarii stiintei, mentionind ca autoritatile moldovenesti vor actiona si in continuare pentru ca stiinta sa devina principalul factor al dezvoltarii social-economice in R. Moldova.

Savantii i-au adresat Presedintelui sincere felicitari si urari de bine cu prilejul zilei de nastere, dorindu-i sanatate si noi realizari in activitatea desfasurata spre prosperarea R. Moldova.

 La intrevedere au participat de asemenea academicianul Janusz Lipkowski, vicepresedinte al Academiei de Stiinte din Polonia, academicianul Boris Tsukerblat, profesor la Departamentul de Chimie al Universitatii Negev din Beer-Sheva, Israel, academicianul Vladimir Hripaci, sef de laborator la Institutul de Chimie Biorganica al Academiei de Stiinte din R. Belarus.

http://www.moldova-suverana.md/

http://www.prm.md/