La 30 aprilie curent s-a întrunit într-o şedinţă lărgită Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M., prezidat de acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Agenda de lucru a vizat mai multe probleme ce ţin de activitatea curentă şi cea de perspectivă a forului ştiinţific suprem al ţării. Un subiect de interes public, bunăoară, a constituit rezultatele alegerilor directorilor de către colectivele de cercetători la prima etapă a acestei acţiuni de amploare, informaţie pe care a prezentat-o preşedintele A.Ş.M. Urmează cea de a doua etapă a alegerilor conducătorilor de institute ce se va desfăşura în cadrul secţiilor de ştiinţe ale A.Ş.M.
O noutate de interes cultural se referă la conferirea titlului de Doctor Honoris Causa distinsului plastician Glebus Sainciuc, laureat al Premiului de Stat, artist al poporului, cavaler al „Ordinului Republicii”. O decizie în acest sens a luat Consiliul Suprem la această şedinţă. Cu alte detalii vom mai reveni la acest eveniment important pentru maestru şi pentru admiratorii creaţiei lui, care la 19 iulie curent va marca jubileul de 90 de ani.
În aceeaşi ordine de idei menţionăm, de asemenea, o altă hotărîre a CSŞDT cu privire la alegerea în calitate de Membru de Onoare al A.Ş.M. a acad. Vladislav Goncearuk, membru al Prezidiului Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei, academician coordonator al Secţiei de Ştiinţe Chimice, director al Institutului Chimie Coloidală şi Chimie a Apei „A.V. Dumanski” al ANŞU.
O temă, la care ne-am mai referit acum o lună, ţine de rezultatele evaluării şi clasificării revistelor ştiinţifice de profil. Această activitate s-a realizat la noi în premieră de către o comisie specială, condusă de acad. Pavel Vlad. Obiectivul evaluării şi clasificării revistelor ştiinţifice constă în sporirea calităţii materialelor ştiinţifice, găzduite în ele, şi stimularea integrării publicaţiilor locale în circuitul ştiinţific internaţional. Conform Regulamentului, clasificarea revistelor a fost realizată în trei categorii A, B şi C potrivit calităţii şi importanţei lor în domeniile de profil, precum şi a rezonanţei ştiinţifice în străinătate. Astfel, în categoria A au fost clasate doar două reviste ştiinţifice Moldavian Journal of the Physical Sciences şi Электронная обработка материалов, dat fiind faptul că ele au fost incluse în baza internaţională de date Thompson-ISI şi au acumulat fiecare peste 140 de puncte. În Categoria B au intrat 14 reviste ştiinţifice de profil, care figurează în alte baze de date ca VINITI; Zentralblatt MATH-ZMATH; Mathematical Reviews, Zentralblatt fur Matemathik şi au acumulat mai mult de 80 de puncte. În ultima Categorie C au fost clasate 50 de reviste, neincluse în baze de date internaţionale, şi au acumulat mai mult de 50 de puncte.
În cadrul şedinţei Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. dr. hab. Ion Guceac a prezentat informaţia Cu privire la procesul de elaborare şi implementare a indicatorilor de performanţă din sfera ştiinţei şi inovării, material plasat pe site-ul Academiei de Ştiinţe.
Conform unei alte hotărîri a CSŞDT a fost creat Parcul ştiinţifico-tehnologic în domeniul nanotehnologiilor şi microelectronicii „Micronanoteh” în spaţiile Institutului de Cercetări Ştiinţifice S.A. „ELIRI”. În timpul apropiat va fi anunţat un concurs pentru selectarea administratorului şi a rezidenţilor acestuia.
Consiliul Suprem a abordat şi alte probleme mai mari sau mai mici, de soluţionarea cărora depinde eficientizarea activităţii A.Ş.M. şi a oamenilor de ştiinţă.
Serviciul de presă al A.Ş.M. |