La 4 aprilie, curent, Academia de Ştiinţe a Moldovei a participat la Acţiunea Naţională de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăiunuirea noastră”. Anul acesta, timpul a fost favorabil, astfel încât s-a putut remarca predispunerea fiecăruia pentru activităţi de serviciu public în amenajarea zonelor unde activează zi de zi. Toţi au muncit cu dăruire şi efortul lor n-a fost zadarnic. Câteva ore de muncă au transformat spaţiile din preajma blocurilor institutelor Academiei de Ştiinţe în ceva ce putea bucura privirea oricui.
Colaboratorii de la institutele AŞM s-au implicat activ în acestă acţiune, demonstrând prin fapte dorinţa lor de a-şi vedea locul de muncă curat şi îngrijit. Au fost curăţate şi amenajate terenurile din preajma blocurilor, copacii au fost văruiţi, boscheţii au fost curăţaţi şi toaletaţi, trotuarele au fost maturate. „Acţiunea de salubrizare şi de înverzire mi se pare una firească, este un gest frumos şi binevenit, aducând şi un plus de valoare activităţii de revigorare a spiritului comunitar”, a menţionat academicianul Gheorghe Duca, preşedintele AŞM, care a urmărit personal desfăşurarea lucrărilor pe parcursul zilei. Însoţit de prim-vicepreşedintele AŞM, academician, Teodor Furdui si de vicepresedinte, m.c., Ion Tighineanu, domnia sa a vizitat toate institutele, încredinţându-se de lucrul efectuat. Colaboratorii s-au folosit de acestă ocazie, adresând diverse întrebari preşedintelui Academiei. N-au ratat nici posibilitatea unică de a face poze cu repezentaţii conducerii instituţiei.
Cercetătorii care nu au avut un teren propriu de amenajare au dat o mână de ajutor celor care au avut mai mare nevoie. Astfel, angajaţii Institutului de Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice au fost solidari cu cei de la Grădina Botanică.
O misiune mai dificilă si de o mai mare responsabilitate a căzut pe umerii celor de la Direcţiile Consilului Suprem pentru Ştiinţă şi Inovare Tehnologică. Lor le-a revenit curăţarea şi amenajarea spaţiului din faţa Liceului Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Deoarece blocul Liceului urmează a fi dat în exploatare în timpul apropiat, de lucru s-a gasit pentru toţi. Revenit la faţa locului, domnul academician Gheorghe Duca a participat, împreună cu vicepreşeinţii, cu secretarul ştiinţific general al AŞM, dr. hab., prof. Ion Guceac, directorul Liceului, dr. Iurie Cristea, dar şi cu ceilalţi colaboratori la amenajarea parcelelor din faţa Liceului. Pentru aceasta era nevoie de foarte mult pamânt care trebuia adus de la o distanţă mai mare. Un moment unic s-a produs atunci, când preşedintele a iniţiat un lanţ viu de transmitere a recipientelor cu pământ, astfel încât, timp de aproximativ o oră, terenul din faţa blocului să capete un nou şi frumos aspect.
Satisfăcut de lucrul efectuat, academicianul Gheorghe Duca a menţionat importanţa lucrărilor de înverzire a plaiului şi a salutat faptul că în aceste acţiuni sunt antrenate şi persoane publice. Preşedintele a relevat necesitatea ca fiecare cetăţean sa-şi aducă propria contribuţie la reînvierea naturii, pentru că avem nevoie de a trăi într-un mediu cât mai curat şi cât mai frumos.
Campania „Un arbore pentru dăinuirea noastră” a fost instituită prin Decret prezidenţial, în anul 1995 şi se desfăşoară al 12-lea an consecutiv, în prima sâmbătă a lunii aprilie. |